FOTO. Ancheta la Conacul Petre Carp de la Tibanesti. Distrugerea conacului si a parcului istoric, in atentia ministerului Culturii

0
164

În urma sesizărilor adresate Ministerului Culturii (MC) de către arhitectul Șerban Sturdza, Liviu Brătescu, Secretar de Stat în cadrul MC s-a deplasat vineri, 29 mai, în comuna Țibănești, județul Iași, pentru a vedea stadiul în care se află unul din elementele de identitate ale patrimoniului cultural național, și anume Monumentul istoric „Ansamblul conacului Petre P. Carp din Țibănești“, clasat în grupa A (a obiectivelor de valoare națională și universală), care are ca subcomponente conacul propriu-zis, Biserica „Duminica Tuturor Sfinţilor”, mausoleul familiei Petre P. Carp, un corp anexă-gang și parcul istoric al conactului.

Cea mai mare parte din parc (cca. 6,5 ha), împreună cu mausoleul familiei Petre P. Carp, este în prezent administrată de Primăria Comunei Ţibăneşti, fiind în desfășurare un proces pentru retrocedare. În ultimii ani, Primăria condusă de Aurica Cobuz a schimbat denumirea parcului din „Parcul Petre P. Carp“ în „Parcul Central“, a tăiat arbori seculari sănătoși din parc, a plantat arbuşti din specia Tuia Columna pe limita parcului, a creat accese, a schimbat traseele și finisajele aleilor din parc, a intervenit asupra bazinului din axul de compoziție N-S al parcului cu distrugerea detaliilor și prin tehnici de intervenție inadecvate, a realizat diverse alte amenajări și a efectuat lucrări pentru construirea unei săli de sport, toate acestea fără avizele necesare pentru protejarea patrimoniului cultural.

Astfel de acţiuni pun în pericol caracterul parcului, precum şi ponderea și importanța în cadrul compoziției acestuia a speciilor și a exemplarelor vegetale istorice. Pentru astfel de intervenții în parcul monument istoric, Direcția Județeană pentru Cultură Iași a sesizat organele de cercetare penale care au deschis un dosar penal, în 2019, aflat pe rolul parchetului. Parcul de la Țibănești a devenit de prea mult timp dintr-o perlă a Moldovei un exemplu pentru ce pot face nepăsarea și ignoranța unui primar“, declară Liviu Brătescu, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Culturii.

Am constatat și de această dată cum Primăria lasă să se ruineze mausoleul familiei Petre P. Carp, monument istoric, permite depozitarea gunoiului în parcul-monument istoric. Potrivit Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, este în obligația Primăriei Ţibăneşti să asigure paza, integritatea și protecția parcului şi a mausoleului, să asigure efectuarea reparațiilor curente și de întreținere, precum şi lucrări de conservare, consolidare şi restaurare.

Constatând neînscrierea în cadastru a calității de monument istoric, Ministerul Culturii va transmite, în scurt timp, Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași o solicitare în acest sens.

De asemenea, am solicitat vineri Direcției Județene pentru Cultură Iași să pună în vedere Primarului comunei Țibănești, Aurica Cobuz, faptul că este timpul să-și îndeplinească atribuțiile legale și să înceteze intervențiile fără aviz în monumentul istoric și zona lui de protecție. Distrugerea parcului și degradarea mausoleului familiei P.P.Carp nu pot fi privite cu indiferență la nesfârșit de instituțiile statului român. Aștept ca ancheta desfășurată de Direcția Județeană pentru Cultură Iași să pună în vedere Primăriei Țibănești sancțiunile la care se expune dacă nu va înceta continuarea încălcarea prevederilor legislației cu privire la protejarea monumentelor istorice!“, încheie Liviu Brătescu.

Scurt istoric al ansamblului istoric de la Tibanesti

Conacul și biserica au fost construite în 1819 de Ion Carp, bunicul omului politic Petre P. Carp. La acel moment, conacul avea un regim de înălţime parter și un etaj. Supraetajarea construcției s-a petrecut în 1905, fiind realizată de către Petre P. Carp. Conacul are o bogată istorie, aici având loc multe dintre şedinţele Societății Culturale Junimea, întruniri ale oamenilor politici (inclusiv pentru realizarea programului de guvernare al Partidului Conservator) și diverse manifestări culturale. În incinta parcului a fost organizat, în Primul Război Mondial, un spital pentru răniți. Acesta a fost des vizitat de Regina Maria.

În jurul anului 1830, fiul lui Ion Carp, Petrache Carp, a început amenajarea parcului conacului. Parcul, protejat ca monument istoric, are cca. 8 ha. Aflat în centrul localității și strângând în jurul său principalele funcții ale acesteia (biserică, primărie, învățământ, comerţ și servicii), reprezintă elementul structurant al așezării. Parcul cuprinde o diversitate crescută în ceea ce privește speciile de arbori și arbuști. Componentele valoroase ale parcului sunt: zona de belvedere, poiana cimitirului cu goruni, bazinul și întregul ax aflat la sud de conac, plantația cu specii rare, organizarea funcțională a parcului și relația cu localitatea.

În martie 1949 proprietatea familiei Carp a fost confiscată de stat. În jurul anului 1960 în parc s-a construit o școală cu profil profesional. În 2012, o parte din parc, împreună cu conacul au fost restituite moștenitorilor.

Radu SEICARU

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here