Un tamponare în lanț a avut loc între Metro și reprezentanța Toyota. Evenimentul rutier s-a soldat cu o victimă rănită ușor.
Patru auto s-au tamponat, una dintre ele, care a fost prinsa intre u TIR si o platforma, fiind distrusă in totalitate. Poliția este la fața locului iar traficul se desfășoară pe un singur sens.
“Având în vedere prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie, iminenţa producerii de polei şi a căderilor de zăpadă ce sunt anunţate pentru perioada imediat următoare, ne facem datoria să vă recomandăm:
Înainte de a pleca la drum, informaţi-vă temeinic despre condiţiile meteo şi starea drumurilor.
Adaptaţi permanent viteza la condiţiile de drum (carosabil acoperit cu zăpadă, gheată sau polei);
Circulaţi cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h, în localităţi, sau 50 km/h în afara lor când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă.
Folosiţi corespunzător sistemul de iluminare-semnalizare, cât şi cel de climatizare si dezaburire, pentru a vedea si a putea fi văzuţi in trafic. Reamintim că legislaţia rutieră prevede obligativitatea folosirii luminilor de întâlnire, în afara localităţilor şi în timpul zilei;
Păstraţi în mers o distanţă suficientă pentru a putea opri in condiţii de siguranţa atunci când condiţiile de deplasare sunt nefavorabile;
Echipaţi autovehiculul cu pneuri corespunzătoare;
Nu bruscaţi comenzile si folosiţi cu preponderenta frâna de motor;
În zilele cu ploi, lapoviţă sau ninsoare, acţionaţi din timp ştergătoarele de parbriz”, sunt recomandarile Poliției Iași.
Marius GAVRILESCU