Focarul de infecţie din fostul restaurant Ginger Ale de pe strada Săulescu va deveni doar o amintire urâtă. De ceva vreme, prin intermediul unei agentii imobiliare din Iasi, ichidatorul judiciar care s-a ocupat de firma care administra acest local, a scos la vanzare cladirea din strada Saulescu nr. 23. Restaurantul, cândva un pub irlandez foarte căutat de ieşeni, amplasat într-o casă pitorească cu grădină şi foişor, a devenit în ultimii ani un veceu public, cuib al boschetarilor şi infractorilor. Declinul acestei clădiri a început în anul 2002, atunci firma Tamango SRL, reprezentată de Cristian Zaharia, apare pe un contract de vânzare cumpărare prin care achiziţionează în fals, potrivit instrumentărilor ulterioare, imobilul de pe Săulescu 23, de la soţii Silviu şi Gabriela Lesner. Pentru restaurantul Ginger Ale, ce funcţiona în acea clădire, firma Tamango ar fi trebuit să plătească suma de 3 miliarde lei vechi. În fapt, acel act a fost unul fictiv, cu scopul de a obţine un credit bancar. În toată această afacere deocheată apare şi Antonia Zaharia, soţia lui Cristian Zaharia, la acea vreme şefă de serviciu în cadrul Finanţelor Generale din Iaşi. La rândul său, Silviu Lesner, celălalt părtaş în această scamatorie penală, a înfiinţat o reţea de restaurante de lux: “Ginger Ale” din Iaşi, “Silviu’S” şi “Basilicum” în Bucureşti, care au fost plimbate de la o firmă la alta, printre care „Metro Holding”, care a funcţionat până în 2005, atunci când a fost executată de Fisc, sau „Resner” şi „Grup Resner” care au fost înfiinţate după anul 2005, entităţi care au preluat succesiv activele defunctelor societăţi.
La acest moment, terenul de 330 mp, cu tot cu cladirea restaurantului, compartimentata pe 10 camere, intr-o suprafata de 180 mp utili si o suprafata la sol de 240 mp, este scoasa la vanzare la pretul de 149.000 euro.
Radu SEICARU