Procurorii DNA fac percheziţii la Parchetul Tribunalului Iaşi, la locuinţa procurorului Emilian Eva şi la mai multe firme suspectate de fapte asimilate celor de corupţie şi în legătură cu protejarea patrimoniului cultural naţional, care ar fi fost comise în perioada 2011-2015. Direcţia Naţională Anticorupţie arată că se efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie şi în legătură cu protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, comise în perioada 2011-2015. În această cauză, procurorii fac zece percheziţii în municipiul Iaşi, dintre care una la sediul unei instituţii publice, restul fiind la sediile unor societăţi comerciale şi la domiciliile unor persoane. Surse judiciare au declarat că instituţia la care au loc percheziţii este Parchetul Tribunalului Iaşi, de unde procurorii ridică documente din mai multe birouri, printre care şi cel al magistratului Emilian Eva, fost procuror la DNA Iaşi, cel care l-a trimis în judecată pe Dan Voiculescu. De asemenea, procurori fac percheziţii şi la locuinţa lui Emilian Eva, acesta urmând să fie adus la DNA Central, împreună cu alte persoane, pentru audieri. Procurorii sunt sprijiniţi în această cauză de Serviciul Român de Informaţii şi Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei. Emilian Eva, fost procuror la DNA Iaşi, în prezent procuror la Parchetul Tribunalului Iaşi, a devenit cunoscut după ce l-a trimis în judecată, în decembrie 2008, pe Dan Voiculescu, condamnat în baza probatoriului la 10 ani de închisoare.În octombrie 2014, procurorul Emilian Eva a fost sancţionat de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), cu diminuarea indemnizaţiei cu 20 la sută pe o perioadă de cinci luni, pentru modul în care a anchetat un dosar de corupţie al unor interlopi ieşeni. Prin aceeaşi decizie a fost sancţionat disciplinar şi procurorul Sorin Mihail Călin, care a primit un avertisment. Inspectorii judiciari au stabilit că Emilian Eva şi Sorin Călin au avut manifestări care “au adus atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu” şi şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă. Sancţiunile au fost aplicate de CSM în urma apariţiei în presa ieşeană a unor informaţii cu privire la modul în care cei doi procurori au anchetat un dosar de corupţie în care au fost trimişi în judecată interlopii Gheorghe Clapon, Francisc Cristodorescu şi Gheorghe Rusu-Corduneanu. Interlopii au fost acuzaţi de trafic sau complicitate la trafic de influenţă, spălare de bani, ultraj, deţinerea sau portul de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept. Faptele reclamate în presă se referă la faptul că probele anchetatorilor au fost strânse în mod abuziv, iar dosarul conţine mai multe vicii. Emilian Eva a mai fost cercetat disciplinar de Consiliul Superior al Magistraturii în 2009, după ce unul dintre colegii lui l-a reclamat pentru că l-ar fi rugat să-i înmâneze copii după un raport de constatare dintr-un dosar şi i-a cerut detalii din acest dosar în care figura primarul din Dumeşti, cu care are o relaţie strânsă de prietenie. În acest caz, Eva a fost găsit nevinovat. Tot nevinovat a fost găsit şi în cadrul unei alte cercetări disciplinare, din 2012, în care era acuzat de “exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă”. Această cercetare a survenit după ce procurorul ieşean Vasili Pretula l-a acuzat pe Emilian Eva că a cerut emiterea unor autorizaţii de interceptare a mai multor telefoane, între care şi cel al fiicei lui Pretula, care nu avea nicio legătură cu faptele cercetate de DNA.