Consilierul județean Liviu Bulgaru, fost director de la APDRP Iași, a fost achitat de Tribunal, într-un dosar vizând fraude privind obţinerea ilegală de fonduri europene pentru construcţia unui drum comunal. În acelaș caz, Elena Curcudel, primarul comunei Mironeasa, a fost condamnată la doi ani și opt luni de închisoare cu suspendare, sentința nefiind definitivă.
Tribunalul Iași a dat, joi, o primă sentință în dosarul în care 18 persoane au fost acuzate de DNA de fraude cu fonduri europene.
După aproape doi ani și jumătate de judecată, Liviu Bulgaru, fost director de la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltarea Rurală şi Pescuit (APDRP) Iaşi a fost achitat pentru complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene. Instanța a considerat că fapta de care a fost acuzat consilierul județean PNL „nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege”.
În același dosar au fost achitați Doroftei Boca și Gheorghe Pădure, expert, respectiv funcționar în cadrul APDRP Iași. De asemenea, instanța a încetat procesul penal împotriva lui Eugeniu Isbașa, expert în cadrul instituției, în prezent decedat.
Primarul din Mironeasa isi ispaseste pedeapsa la schit
Tribunalul a decis să o condamne pe Elena Curcudel, primarul comunei Mironeasa la doi ani și opt luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru instigare la fals intelectual, fals intelectual și folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general Comunităţilor Europene
Edilul a fost obligat să presteze și 60 de zile de muncă în folosul comunității la la Mănăstirea Schit Hadâmbu, comuna Mironeasa sau la Scoala Gimnazială Mironeasa.
În același caz au fost condamnate alte 13 persoane la câte doi ani și patru luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere, iar două firme la câte 180.000 de lei amendă penală. Societăților li s-a interzis și să participe la procedurile de achiziții publice „pe o durată de doi ani de la rămânerea definitivă” a sentinței.
Sursa: Reporter de Iasi