Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a anunţat, marţi, că va continua ancheta epidemiologică la Inspectoratul Şcolar Judeţean, după ce în cursul zilei de ieri au fost confirmate cinci noi cazuri de infectare cu COVID-19.
Purtătorul de cuvânt al DSP Iaşi, Marius Voicescu, a declarat că investigaţiile medicale au fost făcute după ce doi angajaţi ai ISJ Iaşi au fost confirmaţi cu COVID-19.
“Având în vedere identificarea recentă a celui de-al doilea caz de COVID-19 în rândul personalului angajat din cadrul ISJ Iaşi, DSP a extins ancheta epidemiologică declanşată iniţial pe data de 15 iulie. În urma testării tuturor angajaţilor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul inspectoratului, astăzi, 21 iulie, rezultatele de laborator au confirmat prezenţa noului coronavirus la încă cinci angajaţi, două persoane care lucrează în cadrul unor proiecte educaţionale ale ISJ Iaşi şi trei angajaţi de la compartimentul administrativ. Până în prezent, şapte persoane care îşi desfăşoară activitatea la ISJ Iaşi au fost confirmate cu COVID-19”, a spus Marius Voicescu.
Conform metodologiei de supraveghere COVID-19 şi prin aplicarea tuturor măsurilor care se impun la nivel instituţional, DSP continuă ancheta epidemiologică prin stabilirea contacţilor direcţi.
“Toate spaţiile instituţiei vor fi supuse unui nou proces de igienizare, conform procedurilor specifice, iar personalul angajat al ISJ Iaşi va continua activitatea în regim de telemuncă. Totodată, comunicarea cu publicul se va realiza online, iar activităţile din calendarele specifice, care presupun prezenţa fizică a persoanelor, se vor desfăşura la Şcoala Postliceală Sanitară “Grigore Ghica Vodă” Iaşi”, a mai declarat reprezentantul DSP Iaşi.
Marius GAVRILESCU