Cultură

Florin Piersic si Draga Olteanu Matei, prezenti la Iasi la lansarea cartii regizorului Grigore Gonţa

By Redacția

June 29, 2015

Grigore Gonta, regizor, actor si fost director-adjunct al Teatrului Național București, își lansează romanul „Asta-i viata!” în foaierul Teatrului National ”Vasile Alecsandri” Iași, joi 2 iulie, începând cu ora 18:00. La eveniment vor participa personalități din domeniul teatral și literar, invitați speciali fiind Florin Piersic, Draga Olteanu Matei, Claudiu Bleonț, Eugenia Maci.

“Nu știu ce m-a făcut să scriu această carte! Poate tinerețea! Sau a doua tinerețe! Sau curajul libertății lăuntrice al bucuriei de viață pe care o aveam în prima tinerețe și care acum mă surprinde cu vigoarea fanteziei, la fel de nestăvilit ca atunci”, scrie autorul Grigore Gonța. Romanul reprezintă o aventură în memoria protagonistului, Cristi, în care sunt țesute istoria, dragostea, cariera și emoțiile puternice. Povestea a doi prieteni, unul dirijor iar celălalt plastician, a căror prietenie durează 70 de ani, în contextul istoric al Bucureștiului anilor 1940 – 2010.

După ce am scris scenarii de radio și televiziune, nenumărate variante scenice ale unor piese de teatru, după dramatizări de romane, iată-mă acum autor al unei cărți – roman, frescă, dar plină de viață.”

Asta-i viața! – un roman despre prietenie și (pentru cei curioși) despre Bucureștiul de până în ’89 și de puțin după. Și nu numai… Un roman scris cu vivacitate, plin de culoare, construit din secvențe în succesiune rapidă.“ – Alexandru Șahighian, redactor si traducător literar.

Actorul Marin Moraru îl descrie pe Grigore Gonța ca: ”Dotat cu o inteligență actoricească rar întâlnită, regizorul Grigore Gonța, efervescent, profund documentat și vizionar, a dăruit teatrului românesc spectacole de păstrat în amintire. Datorită acestor calități se află în panoplia de elită a acestei țări.”

Autorul Grigore Gonța este actor, regizor, fost profesor universitar și director general al mai multe teatre, printre care și director-adjunct al Teatrului Național din București și societar de onoare al Teatrului Național din București. De-a lungul carierei de actor, a jucat nenumărate roluri în piese de comedie și în seriale TV, iar ca regizor a pus în scenă numeroase piese în teatre din țară și din străinătate.