Liga Studenților (LS IAȘI) solicită public Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași să respingă dosarul pentru avansarea în gradul de lector depus de asist. univ. dr. Ionuț-Alexandru Toader, fiul rectorului în funcție, Tudorel Toader, deoarece acesta nu îndeplinește criteriul minimal al publicării tezei de doctorat, conform metodologiei de concurs.
Acesta și-a depus dosarul de candidatură pentru postul de lector la Facultatea de Drept, susținând că teza sa de doctorat a fost publicată anul acesta la Editura Hamangiu, având ISBN nr. 978-606-27-1797-1 și 218 pagini.
Din verificările realizate de organizație, Editura Hamangiu nu a publicat în acest an teza de doctorat a lui Ionuț-Alexandru Toader, teza nu este în rândul cărților în curs de apariție la editură, iar aceasta nici nu o are inclusă în planul de publicare pentru următoarele două luni. Simpla emitere a numărului unic ISBN nu poate fi considerată drept o publicare a tezei, nefiind îndeplinită condiția legală de publicare, adică de aducere la cunoștința publicului a operei, așa cum este definită de Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor.
Ionuț-Alexandru Toader a susținut teza de doctorat intitulată Răspunderea juridică a notarului public în context național și european în septembrie 2016 la Universitatea „Titu Maiorescu” din București, depășind cu aproape 3 ani termenul de grație pentru publicarea tezei, având la dispoziție în total mai bine de 4 ani și jumătate în care ar fi putut să își publice teza.
Toader jr. nu îndeplinește astfel criteriile impuse de către Universitatea „Cuza” prin Hotărârea de Senat nr. 5 din 28.09.2017 prin care s-au aprobat criteriile minimale pentru ocuparea posturilor didactice de asistent și lector, care menționează clar că pentru postul de lector la Facultatea de Drept este necesară „teza de doctorat publicată la o editură de prestigiu recunoscută în domeniul științelor juridice”, condiție care trebuie îndeplinită la momentul depunerii dosarului, neacceptându-se ca aceasta să fie „în curs de publicare”, la o dată nedeterminată.
Amintim faptul că modalitatea prin care domnul Ionuț-Alexandru Toader a obținut postul de asistent universitar și poziția de titular al cursului „Drept Civil. Parte generală. Persoanele” a generat ample controverse în mediul academic ieșean și a scandalizat opinia publică.
„În situația în care va fi validat concursul, iar domnul Ionuț-Alexandru Toader va ocupa funcția de lector, vom realiza toate demersurile legale pentru a împiedica încălcarea normelor interne ale UAIC și a apăra demnitatea tuturor celorlalte cadre didactice și de cercetare, care resping avansarea în funcție pe bază de nepotism și de afiliere la clanul academic condus de rectorul Tudorel Toader. ” a declarat Matei Pieca, purtător de cuvânt Liga Studenților (LS IAȘI).
Aida POPA