Deschidere

Firma de casa a Primariei a mai insfacat un contract pe bani publici – 2 milioane de euro pentru anveloparea Spitalului de Recuperare

By Redacția

May 14, 2021

Conest SA, firma de casa a Primariei Iasi, ca lider de proiect, in asociere cu SC Clima Therm Center SRL, a castigat o noua licitatie cu municipalitatea ieseana. In urma unei licitatii, firmei Conest i s-au încredințat lucrările de execuție aferente proiectului cu finanțare europeană „Eficientizare Energetică Spital Clinic de Recuperare Iași”. Contractul are o valoare de 17.897.388, 20 lei, fără TVA (21.297.991,96 lei, cu TVA). Licitația a atras trei oferte până pe 12 noiembrie 2020, la termenul limită de depunere, însă finalizarea acesteia a fost întârziată de o serie de contestații. Aceasta este a doua procedură de achiziție publică pentru încredințarea acestor lucrări. Semnarea contractului de finanțare europeană a proiectului a avut loc în 2018, iar pe 15 martie 2019 a fost semnat primul contract de lucrări, câștigătoare a licitației fiind asocierea Emmeci Project & Building SRL – Jonica 2001 Societa’ Cooperativa – Italia. În urma unor grave deficiențe în derularea lucrărilor, la sfârșitul lunii octombrie a anului 2019 primarul Mihai Chirica a anunțat rezilierea contractului și organizarea unei noi proceduri de achiziție publică a lucrărilor. Lucrările de eficientizare energetică a clădirii includ termoizolarea anvelopei clădirii și repararea trotuarelor, eficientizarea sistemului actual de producere a energiei pentru încălzire/răcire și sisteme energie regenerabilă, îmbunătățirea randamentului aferent instalației de încălzire și răcire, înlocuirea instalației de distribuție între punctul termic și tronsonul B și a distribuției principale din subsol și a coloanelor, modernizarea sistemului de acționare și ghidaj al lifturilor, realizarea de rampe de acces pentru persoane cu dizabilități locomotorii, înlocuirea corpurilor de iluminat cu lămpi cu led etc. Valoarea totală a proiectului cu finanțare europeană este de 23.342.528,73 lei. Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 3: „Sprijinirea tranzitului către o economie cu emisii scăzute de carbon” – Prioritatea de investiții 3.1: „Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice”. Durata implementării este de 21 de luni. În prezent, la Spitalul de Recuperare sunt în desfășurare lucrări de reparații capitale la etajele 3, 4 și 5 din Corpul C al unității medicale, precum și lucrări de modernizare a instalațiilor electrice și a sistemului de alarmare la incendii, toate acestea fiind susținute cu fonduri alocate de la bugetul local.

Marius GAVRILESCU