Peste 50 000 de spectatori s-au bucurat de evenimentele teatrale ale Naționalului ieșean, în stagiunea 2017-2018. O stagiune bogată, sub semnul Centenarului Marii Uniri, cu peste 200 de evenimente, cu o creștere de10% a spectacolelor și spectatorilor față de stagiunea trecută.
Cei 100 de ani de la Marea Unire au fost sărbătoriți de Teatrul Național Iași prin trei evenimente realizate cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale și al Primăriei Iași, în cadrul Programului Centenar:
– spectacolul Teatru de război (scenariul Florin Lăzărescu, Lucian Dan Teodorovici, Cristian Hadji-Culea, regia Criatian Hadji-Culea), cu premiera pe 27 mai,
– expoziția interactivă Teatrul Național Iași, scena marilor reprezentații, 29 noiembrie, proiect la care s-au alăturat Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iași, Muzeul Național al Literaturii Române Iași, Arhivele Naționale Iași, Muzeul Național „George Enescu” București, Universitatea Națională de Arte „George Enescu”, dr. Sorin Iftimi, istoric și muzeograf, consultant de specialitate,
– albumul Teatrul Național Iași, scena marilor reprezentații, lansat pe 27 mai.
Pe parcursul întregii stagiuni, spectacolele Naționalului ieșean au fost prezente pe scenele celor mai importante festivaluri românești de teatru:
– Măcelăria lui Iov, Festivalul Național de Teatru de la București, 27 octombrie,
– Goldberg Show-Facerea lumii și alte întâmplări și Seceta roșie, la Reuniunea Teatrelor Naționale de la Chișinău, 29 și 30 septembrie,
– Goldberg Show-Facerea lumii și alte întâmplări, Festivalul Întâlnirile Internaționale de la Cluj, 7 octombrie,
– Povestea păsării fără cuib, Festivalului de Teatru Pledez pentru tine(ri) de la Piatra Neamț, 17 noiembrie,
– Seceta roșie și Chirița în provinție, în cadrul ReUniunilor Teatrale – 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, 27 și 28 martie,
– Povestea păsării fără cuib, Festivalul European al Spectacolului Timișoara – Festivalul Dramaturgiei Românești, 11 mai,
– Trădări. Hamlet, un studiu Shakespeare, Festivalul Internațional Shakespeare de la Craiova.
Și în acest an, Teatrul Național ieșean a participat la Gala Premiilor UNITER. Pe 7 mai, în cadrul celei de-a 26-a ediții a manifestării, Ada Lupu a primit Premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar, pentru rolul Fiica din spectacolul Măcelăria lui Iov de Fausto Paravidino, în regia lui Radu Afrim.
Pe afișul stagiunii 2017-2018 au stat 9 premiere, în cele patru săli de spectacole:
– Moartea unui artist de Horia Lovinescu, regia Irina Popescu-Boieru, 31 octombrie, Studio,
– Chirița în provinție de Vasile Alecsandri, regia Ion Sapdaru, 11 noiembrie, Sala Mare,
– Mașina se oprește. (Mașina Apocalipsei), o colaborare între Teatrul Național Iași, FaPt – Fabrica de Artă și Producție Teatrală și Centrul Cultural German Iași, regia Tilman Hecker, 10 decembrie, Teatru³,
– Gunoierul de Mimi Brănescu, regie colectivă, Studio,
– Astă-seară se improvizează de Luigi Pirandello, regia Ovidiu Lazăr, 20 martie, Sala Mare,
– Piele și cer de Dimitré Dinev, regia Radu Ghilaș, 4 aprilie, Uzina cu Teatru,
– Trădări. Hamlet, un studiu Shakespeare, regia Ovidiu Lazăr, 24 mai, spectacol înscris în cadrul Festivalului Internațional Shakespeare de la Craiova, Teatru³,
– Teatru de război, regia Cristian Hadji-Culea, 27 mai, Sala Mare,
– Moartea unui comis-voiajor de Arthur Miller, regia Claudiu Goga, 17 iunie, Sala Mare.
Au fost continuate colaborările cu Filarmonica Moldova Iași și cu Universitatea Națională de Arte „George Enescu”:
– Concert cameral, 100 de ani de la primul concert dirijat de George Enescu
la Iași , 13 decembrie, Uzina cu Teatru,
– Nu credeam să-nvăț a muri vreodată , spectacol dedicat Zilei Culturii Naționale, 15 ianuarie, Uzina cu Teatru,
– spectacolul Strigoii de Henrick Ibsen, lucrare de licență a Alexandrei Vieru,
– spectacolul Paraziți de Marius von Mayenburg, regie Diana Udrea.
În pregătiri pentru toamnă, în noua stagiune, trei premiere:
– Ținuturile joase de Herta Müller, regia Mihaela Panainte, Teatru³
– Ana de hârtie text de Crista Bilciu, regia Crista Bilciu, Uzina cu Teatru,
– Memoria apei de Shelagh Stephenson, regia Irina Popescu- Boieru, Studio.
Aida POPA