„Ideile conduc lumea sau o aruncă în haos; cu alte cuvinte… întreg mecanismul social se bazează pe opinii.” – Auguste Comte
Germania, țară aflată în centrul Europei nu numai din punct de vedere geografic ci și din punct de vedere economic, politic și cultural, cu oamenii, limba și tradițiile care fac cultura germană să fie unică, a fost influențată și modelată de-a lungul istoriei, de când țara avea să fie parte a Sfântului Imperiu Roman, până când a devenit una dintre cele mai mari forțe economice mondiale. A fi german înseamnă a fi punctual, corect și onest. Germania are o lungă istorie de contribuții majore la cultura lumii. Germanii au dominat muzica clasică cu Bach, Beethoven, Haendel, Brahms, Mendelssohn și Wagner, iar numărul filozofilor germani este la fel de impresionant incluzându-i, și îi menționez doar pe câțiva: Kant, Hegel, Schopenhauer, Comte, Nietzsche și lista poate continua.
Ultimul despre care am vorbit a fost Schopenhauer. Astăzi – despre Comte.
Auguste Comte (1798-1857) a fost un sociolog și filozof francez, fondator al școlii de filozofie cunoscută sub numele de pozitivism, care a dat naștere la utilizarea metodei științifice în studiul societății, în timpul secolului al XIX-lea. Ca orice filozof – cercetător al conceptelor, legiuitor al rațiunii umane, dascăl al idealului, Comte a fost cel care a inventat termenul „sociologie”, împrumutând concepte din fizica socială și științele naturii (de exemplu, statică și dinamică).Teoriile sociale ale lui Comte au culminat cu lucrarea „Religia umanității” care a prevestit dezvoltarea organizațiilor umaniste – religioasă și umanistă seculară non-teistă. Este posibil ca el să fi inventat și cuvântul „altruism”.
Isodore Marie Auguste Francois Xavier Comte s-a născut în Franța, la Montpellier. A crescut și a urmat cursurile universității din orașul natal, Montpellier, care fusese în centrul războaielor religioase dintre protestanți și catolici, fortăreață a contrarevoluției. După ce a excelat la liceul său, a studiat cu Daniel Encontre, un profesor de matematică strălucit și teolog protestant. Cu timpul, pierzându-și credința în Dumnezeu, Comte nu mai împărtășea credința religioasă a profesorului său. Cu toate acestea era impresionat de insistența cu care Encontre dorea să creeze o societate republicană dreaptă. În plus, Encontre era familiarizat cu științele, cu literatura și cu teologia, așa încât Comte aprecia gândirea lui largă și abordarea filozofică și enciclopedică a cunoașterii. În 1814 a fost admis la „École polytechnique” din Paris. Deoarece în 1816 instituția s-a închis pentru reorganizare, Comte și-a continuat studiile la o școală medicală din Montpellier. La redeschiderea școlii din Paris, nu a mai solicitat reînscrierea la cursuri. Unii au spus că a fost expulzat de la „École polytechnique” pentru insubordonare.
Dar, la întoarcerea în orașul natal, a remarcat diferențe între ideile proprii și convingerile catolice și monarhiste ale familiei sale. Răzvrătindu-se împotriva părinților, el a devenit devotat științelor, pe care revoluționarii francezi și Napoleon le promovaseră pentru a combate influențele religioase, astfel că s-a reîntors la Paris, pentru a-și câștiga existența din diverse slujbe mărunte.
În perioada 1817 – 1824 a fost secretar al lui Henri de Saint-Simon, un teoretician și om de afaceri, politician, economist și socialist, a cărui gândire a avut o influență substanțială asupra politicii, economiei, sociologiei și filozofiei științei. El a creat o ideologie politică și economică cunoscută sub numele de Saint-Simonianism care susținea că nevoile unei clase industriale, pe care o considera drept clasă muncitoare, trebuie recunoscute și îndeplinite pentru a avea o societate eficientă și o economie eficientă. Ideologia sa politică a inspirat și a influențat apoi socialismul utopic, precum și marxismul cu reprezentanții lui de seamă – Karl Marx și Friedrich Engels.
Dezvoltarea intelectuală a lui Comte își datorează rădăcina în asocierea cu Henri de Saint-Simon din acea perioadă, până când gândirea fiecăruia a luat calea sa. În mod curios, înclinația sa științifică a fost strâns întrețesută cu dorința de a vedea progresul în societate, făcându-l, chiar un reformator înflăcărat. A văzut societatea ca una în care indivizii „puteau trăi în armonie și confort”, de fapt o utopie susținută și de socialism. Henri de Saint-Simon a fost cel care a întrebuințat pentru prima oară termenul de „filozofie pozitivistă”, însă, lui Comte i-a revenit meritul de a fi elaborat un sistem coerent, cu o logică și o bază științifică superioare față de Saint-Simon.
Comte i-a împărtășit lui Saint-Simon îngrijorarea față de faptul că oamenii de știință erau incapabili să lucreze împreună pentru binele mai mare al societății. Într-una dintre primele lucrări pe care le-a scris pentru Saint-Simon, Comte a atacat oamenii de știință pentru că nu au o filozofie comună și s-au scufundat atât de complet în specialitățile lor, încât nu au putut discuta cu cercetători din afara propriului domeniu. În alte lucrări scrise în acea perioadă, el a ridiculizat oamenii de știință, în special matematicienii, pe care i-a acuzat de lașitate, egoism și răceală. Dificultățile sale ulterioare cu oamenii de știință nu au făcut decât să-i intensifice dezgustul față de îngustimea lor și i-au întărit dorința de a uni societatea încurajând cooperarea socială și reunind toate ideile ca modalitate de a crea un consens intelectual. În proiectul său dur, pe care nu l-a rafinat niciodată, el a subliniat că filozofia a fost „viziunea asupra întregului” și că filozofii întregului aveau „abilități” diferite față de oamenii de știință care cultivă detalii. A echivalat specializarea științifică cu egoismul moral și îngustimea intelectuală și filozofia generală cu puternicul sentiment social și cel al sensibilității. Comte a îndemnat la formarea unor filozofi pozitivi, care să se specializeze în „studiul generalităților științifice”, inclusiv în cele referitoare la sociologie, noua știință pe care a creat-o. Acești filozofi ar constitui noua putere spirituală, care ar înlocui clerul. Alți oameni de știință ar învăța munca acestor generaliști, astfel încât propriile lor specialități să profite din cunoașterea întregului, indiferent dacă este vorba despre gama largă de cunoștințe științifice sau de nevoile întregii societăți. În acest fel, filozofia pozitivă ar asigura unitatea cunoașterii umane, lucru pe care oamenii de știință au dorit întotdeauna să îl realizeze. Mai mult, Comte a insistat că geniile științifice trebuiau controlate de obiective morale pentru a preveni apariția „vanității lor nesociabile” și a „pretențiilor lor absurde de a domina lumea în numele abilităților”.
Viața intelectuală a lui Comte a fost în contrast cu viața sa personală. A trăit și a murit ca un avar, a experimentat o nebunie, a divorțat de prima soție, a devenit văduv în timpul recăsătoririi cu o altă femeie. A fost considerat arogant, violent, o fire care se „aprindea” ușor. A murit la Paris și a fost înmormântat la Cimitirul Père-Lachaise, cel mai mare cimitir din Paris, unul din cele mai renumite din lume.
Lucrările lui: „Sommaire appréciation de l’ensemble du passé moderne” (1820); „Considérations sur les sciences, les savants et le pouvoir spirituel” (1825); „Considerations philosophiques sur les sciences et les savants” (1825); „Considerations sur le pouvoir spirituel” (1826); „Cours de philosophie positive”, 6 vol. (1830-1842); „Traité élémentaire de géométrie analitique” (1843); „Traité philosophique d’astronomie populaire” (1844); „Système de politique positive ou Traité de sociologie instituant la religion de l’humanité”, 4 volume (1851- 1854); „Catéhisme positiviste” (1852). Publicate postum au fost: „Confessions et testament d’Auguste Comte” (1884 și 1902-05).
Sistemul său pentru realizarea „progresului” în societate este prezentat în „Cours de philosophie positive” (1830-42), lucrare în care Comte analizează relația evoluției sociale și etapele științei. La fel ca alții din vremea sa, Comte a fost foarte influențat de analiza schimbărilor în moda scenică a vieții. De exemplu, el a văzut dezvoltarea intelectuală a omului în trei etape: teologică, în care evenimentele au fost în mare parte atribuite forțelor supranaturale; metafizică, în care se credea că fenomenele naturale rezultă din energii sau idei fundamentale; pozitivă, în care fenomenele sunt explicate prin observație, ipoteze și experimentare. Datele experimentale nu sunt însă o simplă adunare de date, ci tind să descopere legile ce le guvernează, date și fapte ce corespund diferitelor științe fundamentale.
În Discursul său asupra spiritului pozitiv Comte consideră pozitivismul ca fiind ultima etapă a dezvoltării umane, a studia ceea ce este pentru a conclude ce va fi, după dogma generală a invariabilității legilor naturale: „Voir pour prévoir, prévoir pour prévenir”(A vedea pentru a prevedea, a prevedea pentru a preveni) fiind scopul științei pozitive. Tot în această lucrare vorbește despre Ordine și Progres, menționând că „exigențele intelectuale, relative, ca toate celelale reclamă întotdeauna o fericită combinație de stabilitate și activitate, de unde rezultă trebuințele simultane de ordine și de progres, sau de legătură și de extensiune. (…) Dar, ansamblul filozofiei demonstrează din plin, după cum se poate vedea, că această perfecționare consistă în mod esențial, fie pentru individ, fie pentru speță, în a face să prevaleze din ce în ce mai mult eminentele atribute care disting cel mai mult umanitatea noastră de simpla animalitate, ceea ce înseamnă, pe de-o parte inteligența, pe de altă parte sociabilitatea, facultăți solidare în mod natural, care își servesc reciproc ca mijloc și ca scop”.
Scopul pozitivismului, afirmă el, este de natură practică, realizat printr-o măsură educativă; o reformă sufletească în sensul spiritului pozitiv. Sentimentul social este cel prin care altruismul ia locul egoismului, și el trebuie dezvoltat.
Anumite părți ale lucrărilor sale au fost considerate în afara științei, iar concepția sa, conform căreia sociologia reprezintă baza matematicii tuturor științelor, nu a fost apreciată. Doar faptul că a acordat matematicii un loc important în luarea decizilor a fost acceptat și reprezintă și astăzi fundamentul noțiunii moderne de pozitivism.
Comte a clasificat științele în sine ținând seama de condiția istorică a ordinei lor de apariție și de condiția dogmatică. Aceasta cuprinde criteriul „generalității și independenței descrescânde” și pe cel al „complexității crescânde”. Astfel: „Matematică, astronomie, fizică, chimie, biologie și sociologie. Fiecare știință depinde cel puțin parțial de știința care o precedă”. Prin urmare, toți contribuie la sociologie. Orice educație intelectuală bună, trebuie, după el, să înceapă cu studiul matematicii, pentru a sfârși cu cel al fizicii sociale (sociologia). O sociologie dezvoltată prin metodele pozitivismului ar putea atinge scopurile armoniei și bunăstării.
În lucrarea „Le Système de politique positive” (1851-54) a plasat religia deasupra sociologiei. Cu toate acestea, viziunea sa asupra religiei este scutită de implicații metafizice. El a plasat umanitatea ca obiect de închinare. Spiritualitatea lui Comte i-a descurajat pe mulți, deoarece îl știau că era un „ateist” declarat, deși a fost crescut într-o familie cunoscută pentru devotamentul său față de catolicism.
Auguste Comte a urmărit deci, crearea unei filozofii pozitiviste, corespunzătoare ultimului stadiu la care omenirea trebuia să aspire în viziunea sa, după ce a trecut prin faza teologică și acea metafizică, care erau considerate drept faze necesare în dezvoltarea omenirii de la copilărie spre maturitatea din cea de a treia fază, a spiritului pozitiv.
Comte a fost și este considerat drept unul dintre primii mari filozofi occidentali moderni, întrucât a acordat o importanță deosebită interconexiunii elementelor sociale, reprezentând premisa creării funcționalismului modern. Cu toate acestea, anumite elemente ale lucrărilor sale au fost adesea considerate excentrice sau în afara științei, iar concepția sa, conform căreia sociologia reprezintă baza tuturor științelor, nu s-a bucurat de efectul scontat. Totuși, accentul acordat componentei cantitative, matematice, în luarea deciziilor este și astăzi acceptat, reprezentând fundamentul noțiunii moderne de pozitivism.
Auguste Comte fiind primul care a dezvoltat conceptul de „sociologie”, a definit sociologia ca o știință pozitivă, pozitivismul fiind „căutarea legilor invariante ale lumii naturale și sociale”. Comte a identificat trei metode de bază pentru descoperirea acestor legi invariante: observație, experimentare și comparație. El este, de asemenea, renumit pentru Legea celor trei etape, menționate mai sus: teologice, metafizice și pozitiviste. Scopul său major a fost să unească teoria cu practica. El dorea progresul umanității, pe care o iubea cu o pasiune mistică. Progresul îl vedea realizat printr-o reformă sufletească în sensul spiritului pozitiv; dezvoltând sentimentul social, altruismul va lua locul egoismului. În fine, etica pozitivă o considera mult mai eficace decât cea teologică, ducând la bunăstare și fericire Din acest „Grand-Etre” a derivat profeția sa în legătură cu Religia umanității.
Comte a dezvoltat o doctrină socială bazată pe principii științifice. În 1826, a început să prezinte o serie de prelegeri unui grup de intelectuali francezi distinși. Cu toate acestea, la aproximativ o treime din parcursul seriei de prelegeri, a suferit o criză nervoasă. În ciuda spitalizării periodice în următorii 15 ani, el a produs lucrarea sa majoră, Cursul de șase volume de filozofie pozitivă, lucrare în care a susținut că, la fel ca lumea fizică, societatea funcționează sub propriul set de legi.
Deși Auguste Comte este recunoscut în mod convențional ca unul dintre fondatorii sociologiei și ca un reprezentant cheie al pozitivismului, se constată că puține ediții noi ale scrierilor sale au fost publicate în acest secol, astfel el a fost disociat, susțin unii, de istoria pozitivismului modern și de cele mai recente dezbateri despre acesta.
Dr. Gertrud Lenzer, director fondator al Centrului de studii pentru copii și sociologie din Brooklyn Colege, spune că până acum sociologia copiilor ne vorbea despre copilăria lor, iar în prezent sociologia copiilor este reprezentată puternic în lumea academică din Statele Unite, Canada, țările europene și în multe părți ale globului. Ea mai susține că „opera lui Comte este, în bine sau în rău, esențială pentru înțelegerea perioadei moderne a pozitivismului”.
Astăzi, o mare parte din activitatea obișnuită a disciplinelor academice se desfășoară sub presupunerea că domeniul științei este în esență separat de domeniul politic. O lectură atentă a lui Comte va dezvălui cât de adânc astfel de idei și teorii actuale au fost inițial încorporate într-un anumit context politic. Unul dintre principiile sale metodologice centrale a fost acela că teoria societății trebuia eliminată din arena practicii politice, tocmai pentru a controla acea practică prin intermediul acelorași științe.
Auguste Comte și pozitivismul poate fi importantă pentru activitatea filozofilor, sociologilor, teoreticienilor politici și istoricilor.
„Religia umanității” pe care a dezvoltat-o în ultimii ani de viață este o religie seculară. A fost dezvoltată după relația platonică a lui Comte cu scriitoarea Clotilde de Vaux, pe care a idealizat-o după moartea ei, recunoscând-o drept muza sa, impresionat fiind de înalta sa moralitate care i-a oferit cheia înțelegerii dimensiunii religioase a condiției umane. Credința lui Clotilde l-a convins să creeze o religie pentru societățile pozitiviste, convins că valorile feminine întruchipează triumful sentimentului și al moralității. Credința sa în acel moment era că într-o societate pozitivistă bazată pe știință ar trebui să existe și o religie care să aibă putere numai în virtutea forței morale. Astăzi, adepții acestei religii au construit capele ale Umanității în Franța și Brazilia. În Statele Unite și Europa, ideile lui Comte i-au influențat pe alții și au contribuit la apariția societăților etice și a „bisericilor etice”, ceea ce a dus la dezvoltarea culturii etice, a organizațiilor umaniste congregaționale și a organizațiilor umaniste seculare.
Una dintre predicțiile lui Comte făcută în cartea sa „Filozofia pozitivă”, s-a dovedit a fi eronată, anume că oamenii nu vor învăța niciodată compoziția chimică a stelelor, o predicție greșită cu privire la limitele umane în știință. Spectroscopia astronomică fiind unul din principalele mijloace folosite de astrofizicieni la studierea Universului. În 1835 Comte afirma acest lucru, mai precis despre compoziția chimică a soarelui care va rămâne în afara cunoașterii umane. Ori în 1865, doi savanți germani, Robert Bunsen și Gustav Kirckhoff, au analizat lumina Soarelui care să le permită determinarea compoziției lui chimice. Spectroscopia astronomică progresează, iar spectroscoapele fac parte integrantă din toate observatoarele astronomice din lume. Analiza unui spectru ne aduce informații despre sursa care a emis lumina, și despre materia care se află între noi și acea sursă. Astăzi, oamenii au început să învețe compoziția stelelor prin spectroscopie. Dar, să avem în vedere că de multe ori „ce un secol ne zice ceilalți o dezic”.
Noi oamenii avem diferite stări determinate de diferite gânduri, împăciuitoare și altele pline de contradicții; și ne întrebăm continuu, căutăm răspunsuri, deliberăm pozitiv sau negativ. Comte a considerat, probabil, inutile eforturile făcute în acest sens al cunoașterii, și fără a „prevedea”, iată, utilitatea acestor cercetări și descoperiri ale științei, a deliberat negativ: „compoziția chimică a soarelui va rămâne în afara cunoașterii umane”.
Constantin Antoniade (1880-1954), istoric și filozof, politolog, moralist și diplomat român, era de părere că „dintre toate incursiunile făcute în filozofia post kantiană pentru vânarea iluziilor realiste, cea mai interesantă ne apare aceea în filozofia lui Auguste Comte, părintele pozitivismului, căruia i se reproșează păcatul capital că filozofia sa nu este un fenomenism pur, deoarece nu neagă existența absolutului, ci numai cognoscibilitatea lui”. Între părerea că sociologia ar fi suma științelor sociale, particulare (Comte) și părerea că ea ar reprezenta sinteza, generalizarea lor, el se pronunța în favoarea celei din urmă. Concepţia lui Antoniade se înrudeşte cu pozitivismul scientist, conţinând de asemenea, teze materialiste şi încrederea în puterea de cunoaştere a raţiunii umane. El afirmă că sub raport dialectic, aspectul cel mai important la Comte este sublinierea caracterului istoric al cunoștinței.
Petre P. Negulescu (1872-1951), filozof, om politic român, membru titular al Academiei Române, analizând problema progresului „în lumina faptelor pozitive”, susținea că progresul, drumul omenirii „nu a urmat o linie dreaptă și uniformă”, ci el s-ar putea reprezenta grafic printr-o linie sinuoasă cu maxime și minime, și că „tot astfel se va înfățișa și în viitor, progresul fiind totuși o certitudine”.
Cred, că important este să aflăm cu exactitate punctul în care ne aflăm pe sinusoidă (matematic fiind curba care reprezintă grafic valorile funcției sinus, și care are caracter repetitiv) sau, punctul pe sinusoida vieții „de pe dealurile bucuriilor, în văile necazurilor”, cum spunea Părintele Stăniloae, autoritate proeminentă a teologiei europene din secolul XX și cel mai mare teolog român al secolului trecut.
Filozoful, logicianul, pedagogul și jurnalistul român Nae Ionescu (1890-1940), în Cursurile lui de Metafizică, arăta că tipul științific de cultură s-a impus începând cu Renașterea, mai ales în lumea Europei Occidentale, ca „centru de polarizare și iradiere, cel ce dă legi și mânuiește universul în funcție de interesele și dorința sa de a fi fericit, de a înlătura durerea (…) orizontul omului se îngustează la cum este și cum se descurcă omul în cadrul acestei lumi. (…) Spiritul se transformă la Comte, știința trebuie să fie folositoare. Scopul omului este fericirea, iar știința și tehnica devin căile de atingere a acesteia, căci fericirea este acum redusă la comfort (…) și omul nu mai visează la altă lume cu tainele ei. (…) Individualismul devine homo homini lupus, iar arbitrarul domină societatea”.
Tot Nae Ionescu dădea lămuriri originale asupra înțelesului științei în viziunea lui Comte (a vedea pentru a prevedea): „Știință face fiecare om, fie că a învățat carte, fie că nu, seara când se culcă, trage perdelele la fereastră, pentru ca nu cumva soarele de dimineață să-l scoale înainte de vreme. Aceasta este știință. El știe ce are să se întâmple și ia măsuri în vederea acestui lucru”.
Cred însă că depinde de puterea de penetrare a gândului fiecăruia dintre noi… Dacă omul nu se gândește la dimineața care va urma nopții? Poate este necesar să știm că a te strădui a cunoaște și a ști, pentru a ajunge cu adevărat a cunoaște și a ști, este scopul principal al științei care se face de către om.
Concluzia ar fi că știința are responsabilitatea prevederii celor ce vor urma după descoperirile sale, iar omul, responsabilitatea de a nu le ignora. Iubindu-și viața, omul va trebui să fie paznicul ei.
Vavila Popovici – Carolina de Nord