Timp liber

Filmul “Maria Magdalena” deschide Săptămâna Patimilor la Cinema Ateneu

By Redacția

March 31, 2018

Luna aprilie aduce la Cinema Ateneu, 3 premiere deosebite: documentarul România neîmblânzită, un minunat film care expune frumusețile României, Ordinul divin, un lungmetraj despre drepturile femeilor și filmul horror Fără zgomot. Veți putea viziona în primele două săptămâni ale lunii aprilie filme despre viață, iubire, sacrificiu, frumusețea naturii.

Pentru a sărbători Paștele, va rula filmul „Maria Magdalena”, care pune în lumină portretul uneia dintre cele mai enigmatice și neînțelese figuri spirituale din istorie.

Cu firul narativ concentrat tot asupra femeilor, „Ordinul divin” ne plasează în Elveția, într-o zonă neatinsă de marile schimbări sociale pe care le-a adus mișcarea din 1968. Nora luptă pentru drepturile femeilor cu toată forța. Va reuși ea să obțină dreptul femeilor de a vota?

Pelicula „Eu,Tonya” spune povestea patinatoarei Tonya Harding, campioană naţională a Statelor Unite, de două ori laureată a Olimpiadei. Filmul lui Craig Gillespie a câștigat Oscarul la categoria Cea mai bună actriță în rol secundar în 2018 și a fost nominalizat la categoriile Cea mai bună actriță în rol principal și Cel mai bun montaj. Allison Janney a câștigat și Globul de Aur și Premiul BAFTA pentru cea mai bună actriţă în  rol secundar.

 Drama „Fără iubire” rulează în a doua săptămână din luna aprilie. Filmul regizat de Andrey Zvyagintsev prezintă povestea unui cuplu care divorțează, iar copilul lor în vârstă de 12 ani dispare.

„România neîmblânzită”, un film impresionant despre natura României rulează în premieră la Cinema Ateneu. Un documentar unic, de proporții uriașe, care dorește să dezvăluie frumusețea sălbatică a României, frumusețe nealterată, neprelucrată, magică, însă extrem de fragilă.

Un film despre liniște și zgomot, despre teamă și puteri supranaturale. „Fără sunet” prezintă povestea unui cuplu care vorbește în limbajul semnelor şi îşi desfăşoară activităţile casnice fără să scoată nici cel mai mic zgomot.

„Prințesa furată”, o animație despre iubire și puterea ei rulează sâmbătă, 14 aprilie. Mila și Ruslan sunt îndrăgostiți până peste cap, însă un vrăjitor malefic vrea să le folosească iubirea pentru a crea o poțiune.

Filmele vor putea fi vizionate conform programului, astfel:

2 aprilie 2018

Ora 20.00 – „Maria Magdalena” – Mary Magdalene – (regia Garth Davis) – AP 12

Ora 22.00 – „Ordinul divin” – Die göttliche Ordnung PREMIERĂ – (regia Petra Biondina Volpe) – AP 12

4 aprilie 2018

Ora 20.00 –  „Maria Magdalena” – Mary Magdalene – (regia Garth Davis) – AP 12

Ora 22.00 – „Ordinul divin” – Die göttliche Ordnung – (regia Petra Biondina Volpe) – AP 12

11 aprilie 2018

Ora 20.00 – „Eu, Tonya” – I, Tonya – (regia Craig Gillespie) – Nerecomandat sub 15 ani

Ora 22.00 – „Fără iubire” – Nelyubov– (regia Andrey Zvyagintsev) – AP 12

13 aprilie 2018

Ora 20.00 – „România neîmblânzită” – PREMIERĂ – (regia Tom Barton-Humphreys) – AG

Ora 22.00 – „Fără zgomot” –A quiet place– PREMIERĂ – (regia John Krasinski) – AP 12

14 aprilie 2018

Ora 12.00 – „Prințesa furată” – Stolen Princess – (regia Oleg Malamuzh) – AG

„Maria Magdalena” – Mary Magdalene – AP 12

Regia: Garth Davis

Cu: Rooney Mara, Joaquin Phoenix, Chiwetel Ejiofor

Gen: dramă

Durată: 120 minute

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=VldfLMyk2Vw

O femeie tânără își părăsește familia dintr-un orășel de pescari pentru a se alătura unei noi mișcări sociale radicale, condusă de Iisus din Nazaret, ce promite o schimbare a lumii. Grupul din jurul lui Iisus devine din ce în ce mai cunoscut, iar mesajul profetului atrage din ce în ce mai mulți adepți. Călătoria spirituală a Mariei Magdalena o plasează în centrul poveștii ce se va termina în Ierusalim, locul unde va trebui să accepte realitatea destinului lui Iisus, dar și locul ei în tot acest context.

Maria Magdalena este menţionată în textele biblice ca prima femeie vindecată de Iisus şi cea care i-a arătat apoi un devotament întocmai cu apostolii. I-a stat alături în timpul crucificării şi a fostprima căreia i s-a descoperit învierea sa.

„Maria Magdalena este un personaj puternic, unic pentru vremea în care a trăit, iar povestea ei va oferi publicului ocazia de a înţelege, astfel, mai bine, turbulenţele culturale, pasiunile umane şi devotamentul religios ce au influenţat şi modelat atât de puternic istoria modernă”, au declarat Peter Kujawski şi Robert Walak de la Universal Pictures.

Mara Rooney o interpretează pe Maria Magdalena, iar Joaquin Phoenix pe Iisus. În film mai apar și actorii Chiwetel Ejiofor, în rolul apostolului Paul și Tahar Rahim în rolul lui Iuda.

„Ordinul divin” – Die göttliche Ordnung – AP 12

Regia:  Petra Volpe

Cu: Marie Leuenberger, Maximilian Simonischek, Rachel Braunschweig, Sibylle Brunner, Marta Zoffoli

Gen: dramă

Durată: 96 minute

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=EMArK-cowTs

Lungmetrajul regizoarei elvețiene Petra Volpe, produs de Zodiac  Pictures, a avut premiera internațională la renumitul Tribeca Film Festival din New York, unde a câștigat Premiul pentru public, Premiul pentru cea mai bună actriță într-un film internațional (Marie Leuenberger) și  Premiul Nora Ephron (pentru regizoarea și scenarista Petra Volpe) „pentru povestirea ei curajoasă și plină de compasiune, o cinematografie frumoasă, o caracterizare complexă a experienței feminine, o navigare perfectă atât a dramei cât și a comediei” (juriul).

Filmul prezintă povestea Norei, o tânără soție și mamă, care locuiește într-un sat mic cu soțul și cu cei doi fii. Zona rurală elvețiană este neatinsă de marile schimbările sociale pe care le-a adus mișcarea din 1968. Nici viața Norei nu este afectată – ea este o persoană liniștită și agreată de toată lumea,  până când începe să se lupte în mod public pentru drepturile femeilor de a vota.

Pelicula a fost multipremiată, printre premii numărându-se și premiul pentru Cel mai bun scenariu, Cea mai bună actriță în rol principal și  cel mai bun actor în rol secundar 2017, Cea mai bună actriță într-un film de ficțiune european, Premiul PubliculuiPremiul Publicului pentru cel mai bun film în 2017, Cel mai bun film străin în 2017

  „Eu, Tonya” – I, Tonya – AP 12

Regia: Craig Gillespie

Cu: Margot Robbie, Sebastian Stan, Allison Janney

Gen: biografic, drama, sport

Durată: 120 minute

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=mDnf-9d22r4

Filmul spune povestea patinatoarei Tonya Harding și este tototadă unul dintre cele mai lăudate filme ale anului 2018, cu un Premiu Oscar, un Glob de Aur și un premiu BAFTA, toate pentru pentru cea mai bună actriță în rol secundar (Allison Janney), alte două nominalizări la premiile Oscar 2018, două la Globurile de Aur și patru la Premiile BAFTA 2018.

În film joacă și actorul român Sebastian Stan. Acesta îl interpretează pe Jeff Gillooly, omul cu care este căsătorită patinatoarea Tonya. Numele campioanei naţionale a Statelor Unite ale Americii, de două ori laureată la Jocurile Olimpice a ajuns în presa internaţională din cauza unui scandal imens de la Olimpiada din 1994. În acel moment, oponenta sa directă a fost atacată şi rănită în timpul unui antrenament. S-a dovedit apoi că agresorul fusese anganjat de soţul patinatoarei, Tonya fiind apoi eliminată din competiţie.

Margot Robbie (rol principal) a mărturisit că mult timp nu a știut că povestea pe care urma să o joace este una reală și spunea chiar că a fost impresionată de creativitatea de care au dat dovadă cei care au scris scenariul.

„Fără iubire” – Nelyubov – AP 12

Regia: Andrey Zvyagintsev

Cu: Maryana Spivak, Aleksey Rozin, Matvey Novikov

Gen: dramă

Durată: 127 minute

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=mLegoO4NdD8

Fără iubire a obținut Premiul juriului la Cannes 2017 și a fost nominalizat pentru Palme d’Or. Anul acesta, filmul a fost propunerea Rusiei la premiile Oscar și Globul de Aur, unde a fostnominalizat pentru pentru Cel mai bun film străin.

Filmul prezintă drama unei familii dezbinate. Boris (Alexei Rozin) și Zhenya (Maryana Spivak) sunt în plin proces de divorț și tot timpul se ceartă. Singurul lucru pe care îl mai au de împărțit este apartamentul pe care încearcă să îl vândă, ca să își poată continua viața separat. În tot acest proces ei uită de Alyosha (Matvey Novikov), fiul lor de 12 ani, care dispare fără urmă. În ciuda acestui fapt, Boris și Zhenya se ceartă mai tare și sunt tot mai lipsiți de iubire.

  „România neîmblânzită” – AG

Regia: Tom Barton-Humphreys

Narator: Victor Rebengiuc

Gen: documentar natură

Durată: 90 min

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=dTZioOwZEew

Romania neîmblanzită este un proiect educațional, distractiv, un agregator social, un subiect de conversație și chiar un element important de branding de țară. Este vorba despre un spectacol de film cu imagini si abordare de tip National Geographic/Discovery, care te ține fascinat pe scaun pâna la final. De la Munte, la Mare, la Deltă, documentarul trece în revistă vegetația și mai ales fauna României prezentând speciile cele mai spectaculoase precum Caprele de munte, Lynx-ul, Zimbrul și Vulturul.

Cel care narează acest spectacol veritabil al naturii este unul dintre cei mai aprecia ț i actori pe care îi are România: Victor Rebengiuc.

În inima Europei există o viață naturală fabuloasă: o explozie a sălbăticiei, care reprezintă căminul a nenumărate vietăți. Munții infiniți, pădurile străvechi, apele nesfârșite, toate acestea găzduiesc creaturi de referință pentru bătrânul continent.  Sunt ținuturi ale frumuseții și sălbăticiei unde destinele sunt dictate de anotimpuri. Creaturi parcă desprinse din legendă trăiesc în libertate, aici animalele se luptă pentru supraviețuire.

„Fără zgomot” –A quiet place – AP 12

Regia: John Krasinski

Cu: Emily Blunt, John Krasinski, Noah Jupe, Millicent Simmonds

Gen: dramă, horror, thriller

Durată:

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=JXVZQYauTDY

Acțiunea se petrece într-un viitor post-apocaliptic, în care niște monștri orbi au pus stăpânire pe Pământ. Puținii supraviețuitori sunt nevoiți să trăiască fără să scoată niciun sunet, altfel pot fi găsiți și uciși. Filmul horror are în centrul atenției o familie cu doi copii. Ei trăiesc o existență izolată, în liniște deplină, de teama că o amenințare nevăzută care atacă la cel mai mic sunet, îi va nimici.

„Prin ț esa furată” – Stolen Princess – AG

Regia: Oleg Malamuzh

Cu:  Nadeshda Dorofeeva, Aleksey Zavgorodniy, Evgeniy Malukha, Serhiy Prytula

Gen: animație, comedie, fantastic

Durată: 85 minute

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=0lBnPwKk81U

Prințesa furată spune povestea fermecătoare a frumoasei prințese Mila, fiica regelui, de care se îndrăgostește chipeșul trubadur Ruslan, dar care e răpită de un malefic vrăjitor. Acesta vrea să transforme dragostea dintre cei doi într-o poțiune magică. Ruslan va trebui să treacă peste toate obstacolele pentru a o aduce înapoi pe prințesă și pentru a dovedi că iubirea adevărată poate învinge magia.

Biletele sunt puse în vânzare la pre ț ul unic de 12 lei, respectiv 15 lei pentru filmul 3D ș i proiec ț ia de gală, ș i vor putea fi achizi ț ionate on-line de pe site-ul  www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului din Ia ș i, de luni până vineri, în intervalul orar 10.00 -16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului. Ochelarii 3D sunt inclu ș i în pre ț ul biletului.

Preț bilet normal: 12 lei

Preț bilet film 3D: 15 lei (ochelarii incluși)