Dacă aş putea să inventez vreun dispozitiv sau vreo aplicaţie pe telefon, aş miza pe un dispozitiv care atenţionează purtătorul- utilzatorul că este timpul să iasă din zona de confort, să scoată puţin capul din sistem. Aş merge pe un ceas tip clepsidră care bipăie zgomotos şi în care nisipul se face roşu, doar pentru impresie artistică.
Sistemul sau zona de confort nu trebuie văzute ca pe nişte lucruri rele, atâta timp cât depinzi de ele într-un mod echilibrat şi detaşat şi ai mereu posibilitatea de a alege şi de a testa şi altceva. Atunci când simţi că nu mai ai această capacitate de alegere, atunci zona de confort îţi devine propria închisoare care te limitează şi nu te mai lasă să explorezi şi să evoluezi.
Ca să puteţi să vă vizualizaţi mai uşor propriul sistem, gândiţi-vă la rutina zilnică care se aplică la toate aspectele din viaţa voastră, începând de la modul tipic în care vă daţi jos din pat, felul cum vă spălaţi pe dinţi, felul cum vă beţi cafeaua, mâncarea pe care o alegeţi să o mâncaţi, pâna la felul în care faceţi dragoste sau vă certaţi cu persoana dragă sau cum vă alegeţi în final să petreceţi timpul liber (aceleaşi emisiuni la TV, acelaşi FB rulat în tăcere sau pe muzică, aceeaşi vizită la mall etc).
Unde observaţi un “endless repetir”, acolo să ştiţi că este zona voastră de confort. Cum am zis si mai sus, nu este rău faptul că trăim cu ritualuri -este normal si economic din punct de vedere al energiei pe care o utilizăm în a realiza aceste acţiuni.
Problema este atunci când aceste ritualuri ne acaparează toată existenţa şi nu mai devenim conştienţi de plăcerea din spatele acţiunilor noastre şi încetăm să mai fim prezenţi la viaţă, ajungem să fim una cu sistemul şi nimic din jur nu mai reprezintă o opţiune viabilă, o ieşire din peisaj.
Sistemul, aşa cum am învăţat la şcoală şi în viaţa de zi cu zi, îţi oferă sentimentul de ordine, sentimentul de apartenenţă, de logică şi face ca lucrurile să se desfăşoare uşor, natural, de la sine. Nici nu vreau să desfinţez sistemul, este clar modul nostru de a supravieţui!
Însă, problema este când noi pierdem controlul şi sistemul ajunge să decidă pentru noi, pe toate palierele vieţii noastre. Poate, dacă am avea un sistem super evoluat (adică, să avem norocul să ne fii reîncarnat în vreun Dalai Lama), atunci da, ar fi fain, pentru că toate ritualurile noastre, de altfel evoluate s-ar repeta pe pilot automat şi noi am putea fi cu uşurintă un model şi un motor pentru ceilalţi. Dar, din păcate, de multe ori nu este cazul şi noi suntem datori să învăţăm lecţiile de la viaţă şi pas cu pas să evoluăm. De cele mai multe ori suntem pricopsiţi să ne conducem viaţa ca marele Sisif, trăind după un sistem cu multe breşe şi inconsecvente şi traume şi durere, sistem care ne transformă într-un cobai care se învârte mereu şi mereu în aceleaşi cercuri vicioase.
Vom mai vorbi cu altă ocazie despre cum se construieşte sistemul şi zona de confort a fiecăruia. Cel mai important este că trebuie să îţi dai seama că pierzând controlul asupra propriului sistem, ajungem să funcţionăm pe pilot automat, chiar şi în situaţiile speciale din viaţa noastră, unde ar trebui să fim prezenţi, conştienţi şi implicaţi cu tot sufletul.
Acest pilot automat care vă conduce fără a se mai sinchisi să vă ceară permisiunea, se numeşte în termeni de specialite, suboconştientul si se face simţit în viaţa noastră în mai bine de 95% din timp. Încă o dată repet, nu este un lucru tragic acest fapt, însă veţi avea de suferit atunci când subconştientul vostru are tendinţa să ruleaze doar programe negative, non-eficiente şi sabotoare. Degeaba ştii şi vrei să te laşi de fumat, dacă acest lucru va fucţiona conştient doar în 5% din timpul tău, restul fiind la mâna subconştientului care încă nu a fost informat că şi tu vrei să te laşi de fumat:).
Fără să îti dai seama, subconştientul tău ca sa te protejeze (eu îl văd ca pe o mătuşă băgăcioasă care ştie tot şi îţi vrea binele) oferă o altă lumină, uşor deformată evenimentelor din viaţa ta sau de multe ori le ascunde ca să nu suferi, iar adultul din tine rulează în exterior un scenariu umbrit mult de breşele propriului sistem: fumez pentru că am beneficii de pe urma viciului-clar o realitate deformată.
Problema sistemului şi a zonei de confort este că te fac să crezi că realitatea ta este cea adevărată, că nu există şi altceva, sau dacă vrei să ieşi din sistem, răspunsul imediat şi automat va fi unul de durere. Astfel, se explică şi rezistenţa la schimbare, nevoia oricărui sistem de a-şi păstra starea de homeostazie. Că este vorba de o stare proastă – gen a cerşetorului din intersecţie /soţiei agresate de soţ sau că este una uşor acceptabilă, mersul la un job care nu te încântă, toate sunt văzute de propriul subconştient ca stari de constanţă şi echilibru şi orice încercare de schimbare este pusă la pământ prin utilizare unei armate de rezistenţă.
Sistemul caută echilibrul, chiar dacă echilibrul înseamnă de fapt o realitate negativă-gen sărăcie sau boală, pentru că la sistem primează nevoia de rutină. De aici si cazurile multora dintre noi care refuză evoluţia şi schimbarea, este de fapt pilotul automat care nu vrea să se destabilizeze. În privinţa evoluţiei sistemului de educaţie în România- pentru profesori este mai grea adaptarea decât pentru elevi. Majoritatea elevilor încă mai au libertatea de a nu rămâne complet blocaţi în zona de confort, însă pentru adulţi, lucrurile sunt mai dificile şi mai anevoioase, de aici şi incapacitatea multor profesori de a înţelege noile vremuri şi de a se adapta noilor realităţi.
Vrem nu vrem, lucrurile evoluează, cu voia noastră sau fără voia noastră, cu noi sau fără noi, realitatea lumii înconjurătoare se schimbă. Este lupta noastră să învăţăm să ne scoatem de pe pilot automat, ca să putem avea ocazia să mai respirăm din când în cînd, preferabil constant, aerul rece al evoluţiei.
Bring on the NEW in your life starting with the little things!
Alexandra Tudose
Surprise, Arizona
