„Dansul este limbajul ascuns al sufletului.” – Martha Graham
Plecăm cu mașina din Raleigh, capitala Carolinei de Nord, spre Durham, orașul din apropiere, drum pe care-l parcurgem în aproximativ jumătate de oră. Evadăm din preocupările zilnice, dorind să ajungem la „Page Auditorium”, una dintre cele mai vechi clădiri din Campusul de Vest a Universității Duke, accesibilă prin intermediul clădirii Flowers și adiacentă Centrului Brodhead unde există o sală de mese pentru public, pentru cadrele didactice și personalul auxiliar, deschisă seara și publicului.
A fost construită în 1931, în stil gotic. De atunci, sala a fost modernizată în interior, scaunele au fost reconfigurate pentru a permite mai mult spațiu și comoditate. La ora actuală „Page Auditorium” este cea mai mare sală de teatru de la Duke, cu o capacitate de 1232 locuri, situată lângă impresionanta Capela Duke din Campusul de Vest, și este accesibilă multor spectacole de înaltă ținută.
Vom viziona un spectacol de dans contemporan, acesta fiind, în general, un stil de dans extrem de expresiv care combină elemente ale mai multor genuri de dans. Dansatorii reușesc să își conecteze mintea și trupul aceleiași idei – conexiuni, din care rezultă mișcări fluide. Mișcările subliniază versatilitatea și improvizația, spre deosebire de balet care deține o serie de mișcări foarte exacte. Mișcările fiind pline de libertate, permit corpului să exprime până și cele mai intime sentimente. Dansul contemporan este deseori asociat cu o filozofie specifică: practicanții își exprimă cu o libertate totală propria energie naturală, pentru a crea o serie de mișcări care de multe ori sunt foarte personale. Dansatorii se eliberează de stresul din jur și reușesc să realizeze un spectacol interior de excepție.
Dansul este, în general, un eliberator de stres, atât pentru practicanți cât și pentru privitorii care iubesc dansul. Pentru aceștia din urmă, din care facem și noi parte, constituie o mare implicare emoțională.
În prezent cele mai de succes spectacolele înglobează mai multe stiluri de dans, pantomimă, actori, muzicieni, tehnici video. Se practică mixarea cât mai multor arte pentru un rezultat spectaculos, pentru ca privitorul să fie transpus într-o lume paralelă, abstractă sau o lume de poveste.
Ne aflăm în data de 4 iulie 2019, după alte spectacole desfășurate în această perioadă a Festivalului de Dans American, desfășurat anual în lunile iunie-iulie. La deschiderea stagiunii, Directorul Executiv – Jodee Nimerichter – și-a încheiat discursul cu cuvintele: „Enjoy the dance ! Enjoy the summer! Here we go!” (Bucurați-vă de dans ! Bucurați-vă de vară ! Veniți aici !)
Astăzi vom vedea spectacolul Companiei PILOBOLUS.
Sunt orele serii de vară, când soarele mâhnit apune și trimite din când în când, printre nori, razele sale direct privirilor noastre, în timp ce mașina aleargă să ajungem înaintea începerii spectacolului. Trecem prin pădurile acestui stat îmbogățit cu cochetele case construite ca niște minunate jucării printre copacii pădurii. La coborârea din mașină, suntem binecuvântați de câteva picături de ploaie, dar buna dispoziție o avem în suflete. Ea stă ca un ghem, gata-gata să se desfășoare.
Parcam mașina, ne îndreptăm spre sala de spectacol, intrăm, ne ocupăm locurile. Sala este plină. La orele șapte fix începe spectacolul Companiei, un spectacol de dans, despre dans spunându-se că este cea mai frumoasă artă, nu pentru că el nu este traducerea sau abstractizarea vieții, ci pentru că el este chiar viața.
Directorii artistici sunt Renee Jaworski și Matt Kent, iar dansatorii – Nathaniel Buchsbaumm Krystal Butler, Zachary Eisenstat, Quincy Ellis, Heather Favretto, Jacob Michael Warren, ultimii doi fiind și conducătorii, așa numiții Căpitani ai dansului.
PILOBOLUS este o companie americană de dans modernă care și-a început activitatea în 1971 la Colegiul Dartmouth din Hampshire, ca o companie de dans de grup, și a dobândit renume pentru calitățile extraordinare obținute evolutiv în acest secol al XXI-lea. A realizat peste 100 de lucrări coregrafice în peste 64 de țări din întreaga lume și a fost prezentată în cadrul a 79 de premii anuale ale câtorva Academii. Compania este cunoscută pentru explorarea atletică și colaborarea creativă, prin formele definite de atletism, jonglerie, dar și grație. Denumirea ei vine de la un fung căruia îi place soarele, având o remarcabilă abilitate de a se orienta spre sursa de lumină și care crește prin pășuni.
Primul dans din program – UNTITLED – a fost interpretat de cei patru dansatori și cele două dansatoare un dans nostim, sugerând capriciile vieții a două femei tinere. Viața este întreruptă neașteptat de o pereche de bărbați, fetele își petrec timpul și cu altă pereche de bărbați. Interacțiunea ulterioară a celor șase personaje explorează simetria divergentă a vieții femeilor, de la tinerețea nevinovată la cea bătrânească, femei care se joacă cu sentimentele bărbaților și în final sunt cele care-i domină, „îngenunchindu-i” – aș putea spune. Un dans acrobatic colorat și amuzant, aluziv desigur. De fapt sunt redate relațiile dintre bărbați și femei, o reflectare asupra relației de cuplu care ne-a făcut să zâmbim, să ne descrețim frunțile.
A doua piesă intitulată GNOMEN, pe o muzică frumoasă a lui Paul Sullivan a fost interpretată de cei patru dansatori care și-au etalat măiestria atletică, plină de grație: În momentele de desfășurare a dansului am fost complet transportați în lumea artei îngemănate cu o excelentă tehnică, executată la limita forțelor fizice ale dansatorilor. Superb!
În afara pozițiilor corpului cele mai dificile din punct de vedere fizic, găsirea punctelor de sprijin, de echilibru, aceste treceri se produceau cald și grațios, în așa fel încât dansul era în același timp o explorare lirică a relațiilor care apar dintr-un vocabular fizic neobișnuit de inventiv.
Se consideră că pentru dansul din zilele noastre este necesară o bază tehnică de dans clasic. Unii nu o au, însă, dansatorii acestei Companii au dovedit că au școala de balet, după grația mișcărilor întregului corp. De asemeni au dovedit a poseda și inteligența mișcării, adică rapiditatea cu care se transpuneau (integrau) mișcării noi a corpului, încadrată perfect în ritm.
În acest cvartet, fiecare dintre ei este la rândul lui manipulat de ceilalți trei, în secțiuni care variază de la lent și sinuos la unghiular și gimnastic, de la violent la meditativ. Dansatorul singuratic dintre cei patru este un tip violent: este îndoit, împins în mod repetat și amețit, slăbit, bolnav, încearcă să scape de insistențele celorlalți, gata a renunța la ajutor, chiar la viața sa, dar este recuperat. În cele din urmă singuratecul, detașatul se îndreaptă spre ceilalți, își înclină capul, recunoaște supunerea în fața puterii și binelui celor care i-au acordat ajutorul. Se petrece cu fiecare dintre cei patru dansatori: opunerea prin violență pierzându-și aproape viața și recuperarea.
L-am înțeles ca o aluzie la empatie și la altruism – necesare acestei vieți. Omul este născut pentru a trăi alături de ceilalți, a fi ajutat și a ajuta la rândul lui!
Al treilea dans intitulat RASHES, executat pe un potpuriu de arii, unele folosite la spectacolele de circ, a folosit motivul scaunelor „dansante” cu care ne-am mai întâlnit în spectacolele anterioare, dar, folosind alte acrobații ale dansatorilor, uzând altă temă: așteptarea unui tren într-o gară, timp în care lumea se agită, au loc întâlniri, se produc o seamă de jonglerii și, în final, se așterne liniștea, rămân în scenă doi îndrăgostiți în întunericul gării. O explorare remarcabilă a gamei și intensității unei colaborări între oameni. Ei se mișcă ca furnicile, dar rezultatul – vise irosite. Întrebarea pe care ți-o pui este: La ce atâta agitație în viață? Refugiul pare totuși – iubirea liniștitoare a cuplului. În scenă rămân cei doi cuplați – o femeie și un bărbat, lumina se stinge…
După pauză a fost ultimul dans intitulat DAY TWO, interpretat de cei șase dansatori, cu toată măiestria, creând o bună dispoziție spectatorilor prin dansurile executate. Cea de-a doua zi a creării lumii, de la cele mai vechi forme de viață până la momentul în care creaturile pământului se războiesc în aer. Una dintre cele mai uimitoare lucrări ale companiei, setată la o coloană sonoră a lui Brian Eno, David Byrne și Talking Heads, Ziua a Doua surprinde venerația evoluției și minunea existenței. Căci Biblia ne spune că Dumnezeu a zis: „Să fie o întindere între ape și ea să despartă apele de ape” „. Și Dumnezeu a făcut întinderea, și a despărțit apele care sunt dedesubtul întinderii de apele care sunt deasupra întinderii. Și așa a fost. Dumnezeu a numit întinderea Cer… „Astfel a fost o seară și apoi a fost o dimineață: Și aceasta a fost ziua a doua.”
Dansatorii au arătat forța lor fizică și abilitatea de a contrabalansa corpurile umane în poziții, înălțări prin sărituri și rotiri musculare. În final dansatorii pleacă alunecând, plutind fiecare în barca sa, stropind scena cu apă, ca și cum ne-ar fi spus: Treziți-vă din letargie! Bucurați-vă de viață! După această seară vine o dimineață!
Programul de dans modern ne-a acaparat total atenția, ținându-ne încordați pe tot parcursul executării dansului. Am apreciat și caracterul inteligent, aluziv al pieselor, forța, interacțiunea și grația mișcărilor dansatorilor.
În creația acestui spectacol cred că s-a ținut cont de prima lege care stă la baza existenței materiei dar și a universului spiritual: Legea emisiei – absorbției de energie, de la atom până la spiritul uman toate ființele trăind, mișcându-se și existând grația acestui fenomen. Fenomenul-lege este cel ce face ca orice element, orice atom, orice vietate, orice spirit să genereze un câmp magnetic cu funcția de a atrage sau de a respinge alte subiecte învecinate. Conexiunile făcute pe baza încrederii în aceste dansuri pot sugera modul în care fiecare dintre noi, oamenii, depindem de partenerii noștri, și cât de necesară este construirea încrederii.
S-a lucrat cu intensă forță fizică, psihică, intelectuală și emoțională, și o puternică capacitate de concentrare. În spațiul coregrafic dansatorii au investigat forța umană, cea trupească și cea interioară (spirituală).
Dansul Companiei Pilobolus ne-a creat, nouă spectatorilor, emoții, ne-a permis descătușarea unor simțiri, fiindcă dansul înseamnă curaj, iubire de spațiu, dorul de zbor.
Vavila Popovici – Carolina de Nord
