În noaptea de 30/31 ianuarie 2025, o femeie în vârstă de 87 de ani, dintr-o localitate de pe langa Targu Frumos, a devenit victima unui furt care, din punct de vedere legal, pare să fie doar un alt caz de „furt calificat” în fața instanței. Totuși, povestea din spatele acestui dosar ridică întrebări despre condițiile de viață, despre responsabilitatea socială, dar și despre cum sunt tratate astfel de cazuri în sistemul de justiție românesc.
Dosarul inregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iasi, care a ajuns pe masa unui judecător de cameră preliminară, se referă la un bărbat cunoscut cu antecedente penale, care a fost trimis în judecată pentru furt calificat. Potrivit rechizitoriului, inculpatul ar fi pătruns în curtea unei femei de 87 de ani, ar fi spart un geam și ar fi sustras din locuința acesteia 25 de litri de țuică, o pernă albă și un pui congelat, provocând un prejudiciu estimat la suma de 2000 de lei.
Pentru majoritatea cititorilor, această poveste ar putea părea un simplu caz de furt, care nu merită altă atenție decât procedurile legale obișnuite. Însă, analiza atentă a acestui dosar arată nu doar detalii despre fapta comisă, ci și un context mai larg, mai profund, care ne invită să reflectăm asupra realităților sociale, economice și legale în care se desfășoară aceste evenimente.
De la „furtul din disperare” la „infracțiunea de furt calificat”
Inculpatul a pătruns în locuința victimei, o femeie în vârstă, dintr-o familie modestă, într-un moment de vulnerabilitate, dar motivul său ar putea fi mai mult decât dorința de a comite o infracțiune. Deși rechizitoriul face referire doar la faptele săvârșite și la prejudiciul estimat, nu putem să nu ne întrebăm ce l-a împins pe acest bărbat, care locuiește fără forme legale într-o localitate din apropierea Iasului și are antecedente penale, să recurgă la asemenea gesturi.
Dincolo de evidenta ilegalitate a faptei, există o realitate greu de ignorat: mulți dintre cei care ajung să comită astfel de infracțiuni trăiesc într-o sărăcie extremă și într-o izolare socială profundă. Aceste condiții de viață, adesea, creează o stare de disperare care poate duce la gesturi extreme, chiar și în fața riscului penal. De asemenea, instanța va trebui să ia în considerare și faptul că, în prezent, inculpatul se află deja în detenție pentru alte fapte, ceea ce ridică întrebarea dacă un sistem penitenciar care nu reabilitează indivizii contribuie, de fapt, la perpetuarea infracționalității.
Justiția la „țară”: cum funcționează instanțele și ce ne spune acest caz despre sistemul judiciar
În urma cercetărilor din acest dosar, judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Iasi a confirmat competența instanței de a judeca acest caz și a validat legalitatea rechizitoriului emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iasi. Acesta a stabilit că fapta este calificată, conform articolului 228 și 229 din Codul Penal, și că este necesar să se înceapă procesul penal împotriva inculpatului. În acest caz, judecătorul nu a sesizat vicii de procedură sau de fond, ceea ce ar putea sugera că sistemul funcționează „pe hârtie”. Totuși, cum își administrează statul român resursele pentru a rezolva astfel de cazuri în mod eficient? Mai mult, cum sunt protejate victimele în fața unor astfel de infracțiuni, mai ales atunci când vorbim despre vârstnici vulnerabili, care trăiesc adesea în izolare și fără prea multe resurse pentru a se apăra?
În centrul acestui caz, și poate în toate cazurile similare, se află o întrebare fundamentală: cât de mult contează viața unui om în fața legii atunci când nu există resurse pentru o viață decentă? Într-o lume unde sărăcia, singurătatea și lipsa educației sunt factori de risc, ce responsabilitate are societatea față de cei care comit infracțiuni din disperare?
Furtul unui pui congelat, al unei perne și al unui băuturi alcoolică nu este doar o simplă infracțiune – este, poate, și un semnal despre falimentul unui sistem care nu reușește să răspundă la nevoile fundamentale ale celor aflați în marginea societății. Desigur, legea trebuie să apere proprietatea și ordinea publică, însă întrebarea este dacă, în acest context, legea este cu adevărat „dreaptă” sau doar o forță coercitivă care apără un sistem inechitabil.
Furtul, o consecință a unei vieți trăite la limita supraviețuirii?
Cazul de față este, în esență, un exemplu al modului în care sistemul juridic se confruntă cu realitățile sociale din România. Dincolo de literele legii, trebuie să ne întrebăm dacă aceste cazuri nu sunt un simptom al unei societăți care lasă din ce în ce mai mulți oameni în urmă, neavând nici măcar un sprijin minim în fața unui sistem care pare că nu reușește să răspundă la nevoile lor fundamentale. Furtul comis de inculpatul din acest caz nu este doar o infracțiune – este o consecință a unei vieți trăite la limita supraviețuirii.
Desigur, procesul judiciar va continua să urmeze calea legii, iar autoritățile vor decide dacă acest caz este doar unul dintre miile de cazuri similare care ajung pe mesele instanțelor din întreaga țară sau dacă este un semnal de alarmă care cere o reacție mai profundă din partea societății.
Radu SEICARU
