Feel the summer vibe, în acest weekend, pe esplanada Palas! Distracţie pentru copii, întâlniri cu personaje fantastice, muzică live și târg cu producători locali

0
89

Suntem deja la jumătatea acestei veri, iar festivalurile, evenimentele și concertele sunt în toi, în toate orașele din țară. „Summer Feelings” aduce magia muzicii live, veselia jocurilor destinate celor mici, dar și gusturile rafinate, în acest weekend, pe esplanada Palas. Printre invitații speciali se numără Minnie Mouse, Belle, Elsa, Ana și multe alte personaje, iar trupele care vor concerta live sunt: Smooth Band, 4Korners Band și So What Band. Dacă nu ai reușit încă să pleci în concediu, te așteptăm la „Summer Feelings”, la Palas!

Trei zile pline cu activități interactive pentru cei mici, muzică live și târg de bunătăți, în aer liber, despre asta este „Summer Feelings”. În perioada 22 – 24 iulie 2022, pe esplanada Palas, dinspre Palatul Culturii, pe care compania IULIUS a reamenajat-o în această primăvară, ieșenii sunt așteptați la un mini-festival, concept nou, dedicat atât celor mici, cât și celor mari.

Vineri, 22 iulie, de la ora 17.30, dăm startul distracției împreună cu Minnie Mouse, Belle, Albă ca Zăpada și Spiderman. Pe esplanada Palas, cei mici se vor putea transforma în personajele lor preferate, la sesiuni de facepanting, își vor pune la încercare îndemânarea la atelierele de realizat „brățările prieteniei”, vor face mișcare împreună cu Minnie Mouse și vor dansa pe coregrafii antrenante. Tot vineri, de la ora 20.00, ieşenii sunt invitaţi să se relaxeze pe ritmuri de jazz interpretate de trupa Smooth Band.

Aventura continuă și sâmbătă, de la ora 11:00, când la Palas vor veni cei mai curajoși supereroi: Sonic, Buburuza Miraculoasă, Cenușăreasa și Iron Man. Facepainting, atelier de stil în care învăţăm să împletim codițe multicolore, defilări pe covorul roșu, sesiuni de joacă cu Sonic, show de baloane de săpun și multe alte activități interactive sunt highlight-urile zilei. De la ora 20.00, muzica live este asigurată de 4Korners Band, care va interpreta cele mai populare cover-uri.

Încheiem „Summer Feelings” duminică, 24 iulie, cu cele mai iubite personaje din lumea basmelor: Olaf, Elsa, Anna și Hulk. Activitățile pentru cei mici vor începe de la ora 11.00 și vor ține până la prânz, iar de la 19.00, pe scenă vor urca cei de la So What Band.

„Summer Feelings” reunește și mai multe standuri cu bunătăți locale. Făbricuța de brânzeturi vine cu produse lactate, limonada și băuturile din siropuri naturale vor fi la standul Gustos, la Crama Jitar se vor putea încerca soiuri de vin artizanal, la On Leaf se vor putea degusta sosuri și ceaiuri, Solo Pasta va aduce aromatele paste și Marcel vin cu produse de carmangerie, iar la desert Clătita Hoinar este alegerea ideală. Tot la „Summer Feelings” vor fi prezente și standurile EMlavandEM, Aura Essential și Veera, care aduc produse pe bază de lavandă, dar și Uniunea Națională a Artiștilor cu suveniruri.

Află mai multe informații despre „Summer Feelings” pe pagina de Facebook dedicată evenimentului!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here