Primăria va renova și două cămine ale municipalității cu fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Primarul Mihai Chirica a semnat contractul de execuție a lucrărilor de renovare energetică a blocurilor de locuințe sociale din bulevardul Tudor Vladimirescu nr. 79A (construit în anul 1980) și strada Canta nr. 60B (construit în anul 1976). Lucrările vor fi executate cel târziu până la 13 ianuarie 2025 de SC Prauco AMV Craft SRL pentru o sumă de 4.250.497,63 lei lei fără TVA, respectiv 5.058.092,18 lei cu TVA (circa 1,02 milioane de euro).
Valoarea finanțării europene a proiectului este de 4.914.872,91 lei (aproape un milion de euro).
Lucrările vor viza reabilitarea termică a elementelor de anvelopă a clădirii, modernizarea sistemului de încălzire/a sistemului de furnizare a apei calde de consum, instalarea/reabilitarea/modernizarea sistemelor de climatizare și/sau ventilare mecanică pentru asigurarea calităţii aerului interior, reabilitarea/modernizarea instalațiilor de iluminat etc.
Executarea acestor lucrări va duce la o reducere a consumului de energie cu cel puțin 50% față de consumul anual de dinainte de renovare.
Primăria Municipiului Iași a obținut o finanțare de 25.577.256,36 lei (circa 5,19 milioane de euro) prin PNRR și pentru executarea lucrărilor de renovare energetică moderată sau aprofundată a mai multor blocuri: blocul S4 din strada Ciurchi nr. 109 A, blocul „Carmen” din bulevardul Independenței nr. 2, blocul Z4 din bulevardul Nicolae Iorga nr. 30, blocul D2 din strada Oancea nr. 34, blocul B3 din bulevardul Ștefan cel Mare nr. 4. Licitația pentru încredințarea lucrărilor a fost organizată în anul 2023, iar lucrările vor fi executate, începând cu această perioadă, de asocierea Conest SA – Sigm-Home Projects SRL pentru o sumă 19.811.486,75 lei fără TVA, respectiv 23.575.669,23 lei cu TVA (circa 4,76 milioane de euro).
Tot prin PNRR municipalitatea a câștigat o finanțare de 6.445.132,36 lei (aproximativ 1,31 milioane de euro) pentru renovarea integrată (consolidare seismică și renovare energetică moderată) a clădirilor rezidențiale din str. I. C. Brătianu nr. 6 și str. Macazului nr. 5. În această perioadă Primăria organizează licitația pentru contractarea serviciilor de proiectare și asistență tehnică a lucrărilor, evaluarea celor două oferte primite fiind în curs de finalizare.
Valoarea totală a celor trei proiecte europene de renovare energetică / consolidare a celor nouă clădiri este de 36.937.261,63 lei – circa 7,46 milioane de euro!
Marius GAVRILESCU