Fara masini parcate pe marginea strazii intre Pacurari si Tudor Vladimirescu! O pista de biciclisti va lega cele doua zone

0
98

Comisia de Circulație a Municipiului Iași a luat în ședința de luni, 18 mai, mai multe decizii în vederea fluidizării circulației rutiere și creșterii siguranței în trafic în Municipiul Iași. Aceste măsuri vor deveni efective dacă și după ce vor aprobate de Poliția Municipiului Iași – Biroul Rutier.

Una dintre cele mai importante decizii vizează amenajarea unor piste pentru biciclete pe axa Păcurari – Tudor Vladimirescu, pe traseul Rond Păcurari – șos. Păcurari – str. Păcurari – Piața Mihai Eminescu – bd. Independenței – str. Elena Doamna – bd. Tudor Vladimirescu. Noutatea constă în amenajarea pistelor pe partea carosabilă, prin interzicerea parcării autovehiculelor pe una dintre cele două părți ale arterelor menționate. Practic, pe banda de circulație astfel eliberată vor fi amenajate două piste pentru biciclete (pentru cele două sensuri de mers, cu câte o lățime de 1,5 metri.

Pista pentru biciclete va fi separată de benzile destinate traficului rutier prin separatori de sens / popici reflectorizanți. Până la obținerea avizului de la Poliția Municipiului Iași – Biroul Rutier, măsura va fi studiată în continuare inclusiv prin softuri de simulare a traficului.

Alte măsuri importante luate de Comisia de Circulație vizează:

  1. Funcționarea semaforizării intersecției Podu Roș zilnic între orele 7.00 și 9.00, după care intrarea semafoarelor pe galben intermitent.
  2. Semaforizarea intersecției dintre str. Dr. Vicol și al. Grigore Ghica Vodă.
  3. Înființarea unei treceri de pietoni pe str. Mihai Costăchescu la intersecția cu str. Sărărie, în dreptul Colegiului Tehnic „Gh. Asachi”.
  4. Punerea în funcțiune a unui semafor la intersecția str. Vasile Stroescu cu bd. Independenței, cu posibilitatea de viraj la stânga de pe str. Vasile Stroescu.
  5. Montarea de indicatoare cu Oprirea interzisă pe str. Brateș.
  6. Montarea de indicatoare de limitare a vitezei la 30 km/h și limitare a traficului greu pe str. Spital Pașcanu.
  7. Montarea de indicatoare cu Oprirea interzisă pe str. Zorilor la intersecție cu al. Mihail Sadoveanu.
  8. Montarea de limitatoare de viteză și a unor panouri cu afișaj electronic a vitezei pe șos. Iași – Voinești nr. 43 – 45 (în zona cartierului Class Residence), după finalizarea lucrărilor de modernizare a străzii.
  9. Remontarea de indicatoare cu Accesul interzis cu excepția riveranilor și suplimentarea semnalizării cu indicatorul Atenție copii pe str. Ciric nr. 23 A.
  10. Montarea de separatori de sens pe al. Rozelor la intersecția cu str. Nicolina, în zona cabinetului veterinar.
  11. Montarea de separatori de sens pe prima bandă în zona trecerii de pietoni de pe bd. Socola, în dreptul 1001 Articole.
  12. Montarea de indicatoare cu Oprirea interzisă pe sos. Națională, pe tronsonul cuprins între rondul de la Biserica Sf. Anton de Padova și str. Bistrița, pe sensul de mers spre Piața Alexandru cel Bun.
  13. Montarea de indicatoare cu Oprirea interzisă pe str. Vasile Lupu, pe tronsonul cuprins între Pod Metalurgie și str.-la Grădinări, pe sensul de mers spre Piața Doi Băieți.
  14. Instituirea de sens dublu de circulație pe str. George Coșbuc, pe tronsonul cuprins între al. Grigore Ghica Vodă și str. Dumbrava Roșie.

Marius GAVRILESCU

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here