Sistemul medical ieşean este în derivă. Infracţiunile şi ignoranţa guvernează atât sistemul medical privat cât şi cel de stat. O ieşeancă a primit analize medicale modificate la Spitalul Arcadia al familiei Fiterman. Timp de mai bine de o lună de zile, nimeni din responsabilii acestei unităţi medicale nu a avut bunul simţ să ofere o explicaţie. La Policlinica Mare, două cadre medicale s-au folosit ani de zile de datele personale ale unei colege pentru a emite analize şi diagnostice trucate
În data de 11 aprilie, ieşeanca Elena Popa a mers la Spitalul Arcadia din zona Cicoarei, acolo unde i s-a recoltat sânge pentru mai multe analize. Ulterior, i s-au dat 2 coduri pentru a verifica online rezultatele. Pe 24 aprilie, după 13 zile de la recoltare, a scris primul mail pe adresa spitalului, deoarece, la introducerea celui de al doilea cod i se spunea ca nu are acces la rezultate cu datele introduse. „Nu am primit niciun raspuns la mail, drept pentru care am mers la Recepţia Arcadia, de unde am luat rezultatele la primul set de analize şi mi s-a dat codul pentru celelalte, acelaşi cod care nu mergea nici la interogările anterioare”, ne-a spus ieşeanca. Deoarece analizele întârziau să apară, pe 27 aprilie a scris al doilea mail, rămas fără niciun raspuns. Pe 10 mai, la o lună de la recoltare, a scris cel de-al treilea mail, tot fără răspuns, şi a sunat să verifice de ce nu poate să vadă rezultatele sau de ce durează atât de mult. „Iniţial mi s-a răspuns sec că nu sunt gata. După ce am insistat să mi se spună cât durează, mi s-a răspuns că durează 12 zile. Trecuse deja o luna! S-au adus în discuţie tot felul de scuze, cum că analiza respectivă se face în Germania, în condiţiile în care cu un an în urmă pe buletinul de analize apărea că se face la Bucureşti, şi ca au fost probabil nişte probleme la laborator, care au dus la această întârziere”, a spus pacienta.
Rezultate modificate la …zero investigaţii
Potrivit acesteia, responsabilii de la Spitalul Arcadia i-au promis că până la finalul săptămânii va avea rezultatele analizelor. Mai mult, i s-a sugerat să dea forward la mail-urile trimise pe o altă adresă de mail, lucru pe care l-a făcut imediat. A urmat al patrulea mail. Pe 11 mai, introducând din nou codul, pacienta a observat că pe fişă apărea menţiunea că aceasta a fost modificată cu data de 11 mai, iar ca număr de investigaţii cerute …zero! „După câteva ore am primit un telefon prin care mi s-a spus că rezultatele au ajuns, că mi le trimit pe mail şi că pot veni şi la Arcadia să le iau în original. După o altă oră sau două, am primit un alt telefon de la Arcadia, de la o altă persoană, care mi-a spus că pot veni la Arcadia să iau rezultatele şi să-mi aducă aminte că trebuia să dau forward la mail-uri, lucru facut cu o zi inainte. Nu a putut să-mi dea o explicaţie plauzibilă de ce nu au ajuns mail-urile”, a spus Elena Popa.
Un lanţ de falsuri grosolane
Pe 12 mai, pacienta a mers să-şi ia rezultatele analizelor care, surpriză, în ciuda asigurărilor date de angajaţii Arcadia, erau incomplete. „Mi s-a spus ca acelea erau analizele complete. La sesizarea mea că nu sunt complete, lipsind partea cea mai importantă, respectiv interpretarea grafică care arată gradul de fibroză, mi s-a spus că asta e tot ce au. Menţionez că s-a verificat şi la recepţia din policlinică şi la cea din spital. În cursul zilei am primit pe mail rezultatul cu tot cu reprezentarea grafică. Pe ambele seturi de analize erau TGP-ul şi TGO-ul, dar…cu rezultate diferite. Cum aş putea avea încredere că s-au făcut, într-adevăr, analizele respective? Cum aş putea avea încredere că toate rezultatele la analizele făcute în ultimii ani la Arcadia au fost corecte? Cine garantează că acesta e un caz singular? De ce mai sunt acele adrese de mail pe site, dacă nimeni nu răspunde la sesizări?”, sunt întrebările retorice ale ieşencei. Retorice au fost şi întrebările AgoraPress, în condiţiile în care, după o săptămână de demersuri pe lângă responsabilii acestui spital, vizat fiind de apelurile noastre directorul medical, Sorin Nistor, care îndeplineşte şi rolul de purtător de cuvânt al spitalului, nu am primit niciun punct de vedere cu privire la această situaţie ce ar trebui cercetată, cel puţin, de un colegiu al medicilor. Singurul răspuns, amabil dar neconcludent, ne-a fost oferit de şefa de la relaţii cu clienţii a spitalului din Cicoarei. “Diferenţa dintre rezultatele analizelor făcute la laboratorul Synlab este foarte mică, neglijabilă şi este acceptată şi de producătorul reactivilor utilizaţi. Termenul de execuţie pentru testul Fibro Max este de 12 zile lucrătoare în cadrul laboratoarelor Synlab şi nu ştim de ce a durat o lună”, a spus Alina Popa, director Relaţii Clienţi şi Experienţa Pacientului din cadrul Spitalului Arcadia.
I-au furat datele personale ani de zile
Un alt caz flagrant înregistrat recent în sistemul medial ieşean se referă la două cadre medicale din Ambulatoriul Spitalului Sf. Spiridon, care s-au folosit ani de zile de datele personale ale unei colege angajate la Registratura instituţiei. Practic, doctoriţele Soroceanu şi Cuciureanu s-au folosit de datele persoanle ale colegei lor, Lenuţa Tăcuţanu, ani de zile pentru a completa buletine false de analize. Este de mirare faptul că victima nu a descoperit decât recent acest fapt, şi încă pendulează dacă să meargă pe calea instanţei sau nu, cu toate că a făcut o plângere la Casa de Asigurări de Sănătate şi la Poliţie. „Încă nu m-am gândit ce să fac. Nu vreau să mă expun public şi să se folosească alte persoane de persoana mea, aşa cum s-au folosit aceste colege de datele mele. Eu, întâmplător am aflat de ce au făcut aceste colege. Nu poţi să-mi pui nişte diagnostice ca să mă ai tu la mână. Mi-am făcut nişte analize şi cineva mi-a spus că sunt cam ciudate. Nu exista card de sănătate pe atunci. Eram prin facultate. Aştept să mă contacteze cei de la Poliţie pentru că am depus de atâta timp dosarul şi …nimic”, ne-a declarat, cu rezerve, registratoarea Lenuţa Tăcuţanu.
Radu SEICARU