În ședința extraordinară din 10 octombrie a fost adoptată și Hotărârea Consiliului Local nr. 366 privind anularea accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale restante la 31 decembrie 2018 datorate bugetului local în condițiile Ordonanței de Guvern nr. 6 / 2019 privind instituirea unor facilități. În virtutea acestui act normativ contribuabilii persoane juridice, persoane fizice sau entități fără personalitate juridică pot beneficia de anularea accesoriilor la 31 decembrie 2018 neachitate până la data de 7 august 2019 inclusiv și, respectiv, anularea accesoriilor aferente creanțelor principale neachitate la 31 decembrie 2018, calculate de la 1 ianuarie 2019 până la data plății creanțelor principale, accesorii neachitate până la data de 7 august 2019 inclusiv.
Pentru a beneficia de anularea accesoriilor, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
- a) toate obligațiile bugetare principale restanțe la 31 decembrie 2018 inclusiv, administrate de organul fiscal local, se sting prin orice modalitate prevăzută de lege pană la data de 16 decembrie 2019 inclusiv;
- b) sunt stinse prin orice modalitate prevăzută de lege toate obligațiile bugetare principale și accesoriile aferente administrate de organul fiscal local cu termene de plată cuprinse între 1 ianuarie și 16 decembrie 2019 inclusiv, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor;
- c) contribuabilul să aibă depuse toate declarațiile fiscale până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor. Această condiție se consideră îndeplinită și în cazul în care, pentru perioadele în care nu s-au depus declarații fiscale, obligațiile fiscale au fost stabilite prin decizie de către organul fiscal local;
- d) contribuabilul depune cererea de anulare a accesoriilor după îndeplinirea condițiilor prevăzute la literele a). – c)., dar nu mai târziu de 16 decembrie 2019 inclusiv, sub sancțiunea decăderii.
Prin „creanțe principale” se înțeleg obligațiile de plată către bugetul local al Municipiului Iași cum ar fi: impozit / taxă pe clădiri, impozit / taxă pe teren, impozit pe mijloacele de transport, taxe de folosință etc.
Prin „accesorii” se înțeleg majorările de întârziere, penalitățile, dobânzile etc. care se datorează pentru neefectuarea la scadență (în termen) a obligaților principale, așa cum au fost detaliate mai sus.
În concluzie, se anulează la cerere toate accesoriile aferente obligațiilor principale mai vechi de 31 decembrie 2018 aflate în evidența fiscală la data de 8 august 2019 (data la care a intrat în vigoare Ordonanța de Guvern nr. 6 / 2019).
Anularea accesoriilor se realizează după achitarea de către contribuabili a tuturor obligațiilor principale de plată, inclusiv cele din anul 2019, cât și a eventualelor accesorii aferente celor din urmă.
Sumele plătite de contribuabili începând cu data de 8 august 2019 pentru achitarea de accesorii aferente obligațiilor principale restante la 31 decembrie 2018, conform ordinii de stingere consacrate de lege, se restituie la cerere, după realizarea procedurii de anulare.
Pentru informații suplimentare contribuabilii pot lua legătura cu organul fiscal – Direcției Generale Economice și Finanțe Publice Locale Iași, care poate fi contactat la telefon 0232.267.582, interioare 175, 155 și 122, adresa de e-mail andreea.ionita@primaria-iasi.ro B (în cazul contribuabililor persoane fizice) sau la telefon 0232.267.582, interioare 165 și 150, adresa de e-mail alina.postolache@primaria-iasi.ro (în cazul contribuabililor persoane juridice), ori la sediul Direcției din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 11, Corp B (în ambele cazuri).
Programul de lucru al Direcției Generale Economice și Finanțe Publice Locale Iași este zilnic între orele 8.30 și 16.30, cu excepția zilei de joi, când programul este între orele 8.30 și 18.30.
Marius GAVRILESCU