„Etica nu este nimic altceva decât venerația vieții.” – Albert Schweitzer
Realitatea pe care o trăim se întinde în spațiu și în timp, în ceea ce a fost și ceea ce este în clipa de față, și ea necesită o conduită etică din partea noastră.
Etica reprezintă modul nostru de a interacționa cu membrii comunității în care trăim. Noțiunea de etică vizează totalitatea normelor de conduită (comportament) ce guvernează relațiile dintre membrii unei societăți. Conform dicționarului este „știința care se ocupă cu studiul principiilor morale, cu legile lor de dezvoltare și cu rolul în viața socială”.
Ca știință, etica ne ajută să cunoaștem omul, comportamentul său, și să definim societatea în ansamblul ei. Știința eticii are un caracter analitic – se preocupă de cauzele acțiunilor noastre, ne spune ceea ce avem de făcut; este însă o știință descriptivă – nu ne indică cum să facem, dar este orientată spre acțiune, se învață din practică, cu alte cuvinte – văzând și făcând, anumite legi ale bunului simț respectând.
Filozofia etică este disciplina preocupată de ceea ce este bine și rău, corect sau greșit. Toate societățile au avut și au reguli etice care aprobă onestitatea, respectarea promisiunilor, ajutarea semenilor și respectarea drepturilor celorlalți.
Etica este o trăsătură umană universală chiar dacă codul de etică nu este același pentru toți, el prezentând particularități pentru fiecare societate, organizație sau chiar pentru fiecare individ în parte. Etica trebuie să însoțească întregul proces de luare a unei decizii în toate etapele sale.
O înțelegere a eticii este fundamentală pentru noi ca indivizi, pentru că o etică sănătoasă reprezintă însăși esența unei societăți civilizate. Etica este fundația pe care sunt clădite toate relațiile noastre, ea vizând modul de a ne comporta în general unii față de alții, în comunitatea în care ne aflăm. Trebuie să înțelegem că etica nu se referă la legăturile pe care le avem cu alte persoane – toți avem legături unii față de alții –, ci la calitatea și corectitudinea acestora.
Cu toate că noi, oamenii, în general avem valori și principii diferite, nu înseamnă că nu există standarde etice comune. Acestea reprezintă valori asupra cărora toată lumea este de acord că sunt importante în relațiile interumane, indiferent de locul unde ne aflăm sau cultura căreia îi aparținem. Altfel spus, standardele etice ale unei societăți se regăsesc adesea printre valorile universale, ele reprezentând unitatea în diversitate. Peste tot în lume a fi onest este un lucru important și valoros, dar în culturi diferite, onestitatea poate îmbrăca diverse forme.
Pentru a diferenția binele de rău, acest fapt vizând progresul omenirii, s-a convenit asupra câtorva dintre valorile general acceptate: Onestitatea care reprezintă capacitatea de a spune adevărul și de a te comporta în mod corect în relațiile cu semenii; Respectul care are în vedere recunoașterea faptului că fiecare persoană este valoroasă și ca atare trebuie tratată cu respect; Corectitudinea care presupune ca noi să acționăm în spiritul dreptății în mod voluntar și nu de teama de a suporta rigorile legii; Responsabilitatea și curajul care presupun capacitatea de a acționa și de a ne asuma răspunderea consecințelor acțiunilor noastre. Aceste valori nu constituie invenții ale vremurilor prezente, ele sunt produsul omenirii în întreaga sa existență. Experiența vieții le-a conturat.
Reamintesc faptul că întreaga viață spirituală a omului este un act care se împlinește continuu, dar nu e niciodată împlinit din punct de vedere ideal. Și totuși nu este posibil să ne oprim la un punct al acestui proces de împlinire, fiindcă omul trebuie să devină purtător al celor mai multe calități, în special a celor de bază ca cinstea, înțelepciunea și cele amintite mai sus. „Omul este un întreg proces spiritual și ca atare el nu este niciodată ceva definitiv împlinit. Omul este om în lucrarea sa de a se face om”, afirma filozoful, sicilianul Giovanni Gentile (1875-1944).
Scriitorul, filozoful evreu francez Henri Bergson (1859-1941) considera că personalitatea noastră crește, se mărește fără încetare; fiecare clipă este ceva nou care se adaugă la ceea ce era mai înainte. Precum o statuie care se șlefuiește, aș spune. Starea noastră prezentă se explică prin ceea ce era în noi și prin ceea ce acționa asupra noastră cu câtva timp în urmă. O singură clipă poate schimba totul – precum o cioplire greșită a unei figuri cu dalta – , de aceea, cred că trebuie să fim atenți la acțiunile noastre. Purtăm cu noi o zestre primită la naștere, dar important este ce îi adăugăm pe parcursul vieții.
Filozoful francez Emile Boutroux (1845-1921) compara mersul lucrurilor în viața noastră cu o călătorie pe mare, în care cea dintâi grijă a navigatorilor este de a evita pericolele și de a scăpa de furtuni, sforțările lor însă, nu se mărginesc la aceasta. Ei au scopul de a ajunge într-un punct și, prin toate ocolurile pe care trebuie să le facă, ei tind mereu către acel punct/scop. A înainta nu înseamnă a scăpa mai mult sau mai puțin de pericolele cu care este semănat drumul lor, ci de a se apropia de punctul prestabilit. Dar ce te faci cu oamenii obraznici, impertinenți, lipsiți de bun simț, chiar vulgari uneori prin declarațiile care le fac pentru a părea deschiși, sinceri, și al căror scop este contrar principiilor etice?
Scriitorul antic grec cu numele de Esop (620 î. H.-560 î. H.) cunoscut pentru fabulele lui – despre care se spune că ar fi fost sclav, dar fiind atât de deștept încât răspundea stăpânului său la fiecare observație primită cu câte o pildă comică, dar de bun simț, ceea ce l-a determinat pe stăpân să-l elibereze din sclavie – , Esop deci, spunea: „Oamenii netrebnici din fire, chiar dacă își schimbă starea, nu-și schimbă firea”. Este cazul pseudo-intelectualilor noștri ajunși în funcții de conducere, la care deficitul de inteligență este suplinit de impertinență, și care doresc ca șefii justiției să stea la cheremul lor, al celor care au încălcat de nenumărate ori legile justiției, spatele fiindu-le asigurat de banda de mafioți. Asta da, impertinență! Se vrea – bine zis! – „castrarea” justiției: „numirea politică a procurorilor-șefi (procurorul general, adjunctul acestuia, șefii DNA și DIICOT), de către ministrul Justiției, prin scoaterea din joc a președintelui României; trecerea Inspecției Judiciare (care îi cercetează disciplinar pe magistrați) de la CSM la Ministerul Justiției, adică subordonarea ei politică; spargerea DNA, prin înființarea unei alte direcții care să preia dreptul exclusiv de a ancheta magistrați”. Dar să fim mai optimiști și să sperăm totuși că cineva îi va pune la punct, le va inocula „serul” bunului simț, după care îi vor așeza în „băncile” lor, cele ale repetenților. „Poate că etica este o știință care a dispărut din toată lumea. Nu-i nimic, trebuie s-o inventăm din nou”, spunea scriitorul argentinian Jorge Luis Borges.
Vavila Popovici – Carolina de Nord
