Ateneul din Iași vă invită să participați luni, 29 mai, ora 12.00 la Gala Psihologului, din cadrul D.G.A.S.P.C. Iasi. Evenimentul se înscrie în cadrul Zilei Naționale a Psihologului, prin acesta sărbătorindu-se primul act de reglementare a profesiei de psiholog în România. Acum 13 ani, în data de 27 mai 2004, Parlamentul României emitea Legea nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România, acest moment reprezentând actul de naștere al noii profesii reglementate.
Scopul Galei Psihologului este de a promova și de a aprecia profesia de psiholog premiind psihologii, psihopedagogii și logopezii din cadrul D.G.A.S.P.C. Iași.
Festivitatea de premiere și de apreciere a activității profesionale ale psihologilor, psihopedagogilor și logopezilor va avea loc luni, 29 mai 2017 începând cu ora 12.00 în Sala Mare de Spectacole ”Radu Beligan” din cadrul Ateneului din Iași, intrarea fiind liberă. În cadrul evenimentului vor lua cuvântul reprezentanți ai autorităților publice locale, ai Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, cât și al Colegiului Psihologilor din România – Filiala Iași. Participanții vor viziona momente artistice desfășurate de către ARTES QUARTET, elevi din cadrul Colegiului Național de Artă ”Octav Băncilă” Iași – secția teatru și coregrafie și dansatori sportivi din cadrul Asociației de dans sportiv Imperial Dance School Iași.
Gala psihologului 2017, luni, 29 mai, ora 12.00 în Sala Mare de spectacole „Radu Beligan”, intrarea liberă
Detalii suplimentare despre eveniment se pot obține de la Centrul de Formare Profesională al D.G.A.S.P.C. Iași – 0232 22 20 41/ cfp.aldgaspciasi@gmail.com, persoană de contact Simona-Andreea Irimiea, Psiholog – Coordonator programe de pregătire profesională – 0743438924.
Conferința „Ai copil. Învață să fii părinte”, invitat special Nadia Tătaru – director Radio Itsy Bitsy, marți, 30 mai, ora 17.00 în Sala Mare de spectacole „Radu Beligan”, intrarea liberă
Şcoala Gimnazială „Varlaam Mitropolitul” şi Grădiniţa „Buna Vestire”, aflate sub patronajul spiritual al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, vă invită la două conferinţe „Ai copil. Învaţă să fii părinte!”, care vor avea loc pe 26 şi 30 mai, la ora 18.00, la Ateneul din Iași.
Cea de-a XIII-a ediţie propune două întâlniri pe tema „Libertate și responsabilitate” (tema anuală de inspiraţie la Şcoala Gimnazială Varlaam Mitropolitul), care vor fi susţinute de părintele Constantin Necula și de Nadia Tătaru, director Radio Itsy Bitsy.
Conferința cu tema „ Inteligența sistemică în educație” va fi susținută pe marți, 30 mai, de la ora 17.00, de Nadia Tătaru, consilier de dezvoltare personală, mamă, co-fondator și director Radio Itsy Bitsy FM. Conferința propune un dialog despre originile noastre, credințe și tipare care ne ajută sau ne blochează libertatea. Ca părinți, suntem responsabili nu doar de noi înșine, ci și de cum ne creștem copilul. Și suntem responsabili nu doar de îngrijirea fizică și de educația lui, ci și de toată hrana sufletească pe care i-o oferim.
Ajunsă la cea de-a XIII-a ediție, conferința „Ai copil. Învaţă să fii părinte!” se adresează părinţilor și tuturor celor implicați în educația copiilor, dornici să înveţe cum să aibă o relaţie cât mai sănătoasă şi armonioasă cu copiii. Evenimentul a avut ca invitaţi, pe parcursul celor douăsprezece ediţii, speakeri cunoscuţi: Cristina Neguţ, dr. Raluca Ghionaru, prof. univ. dr. Pavel Chirilă, Monica Reu, Cristina Trepcea, diac. Sorin Mihalache, Diana Teodorescu, Maica Siluana, prof. Florian Colceag, prof Virgiliu Gheorghe, Urania Cremene, Oana Moraru, Felix Tătaru, Mihai Neamțu şi mulţi alţii şi a devenit deja un eveniment educațional de referință, cu o audienţă care s-a ridicat la peste 500 de părinți la fiecare ediție.
Intrarea este liberă la ambele conferințe.
Proiectul educațional interjudețean de creație „Festivalul primăverii”, organizat de Grădinița nr. 24 din Iași, miercuri, 31 mai, ora 10.00 în Sala Mare de spectacole „Radu Beligan”, intrarea liberă
Proiectul educational de creatie – interjudetean „Festivalul primăverii”, vizeaza marcarea cu intensitate si bucurie a sarbatorii Invierii Domnului şi renaşterea naturii cu toate tradiţiile şi obiceiurile acestei perioade dorim să valorificăm creativitatea, originalitatea copiilor, cadrelor didactice şi obiceiurile specifice religioase şi culturale.
Proiectul se adresează cadrelor didactice din învăţământul de masă sau special, de stat sau privat, prescolar si primar.
Vă invităm la Ateneul din Iași miercuri, 31 mai, începând cu ora 10.00 în Sala Mare de spectacole ”Radu Beligan” la un eveniment menit să sărbătorescă viața ce învie o dată cu natura. Intrarea liberă
Proiecție de film „Fabrica de scurt metraje”, miercuri, 31 mai, ora 18.00 în sala Galeriile de Artă, intrarea liberă
Short Film Factory Mai 2017. Vă așteptăm să ne bucurăm împreună de o seară de filme de scurt metraj plină aventură, mister și comedie. Filmele sunt subtitrate în limba engleză. Intrarea este liberă.
Durata proiecțiilor va fi de 2’33”.
https://www.facebook.com/shorttothepointfilmfest
https://twitter.com/shorttothepoint
https://www.instagram.com/monthlyshortfilmfest
Luna Mai a anului 2017 vine cu o nouă selecție de filme premiate internațional. Iată lista mai jos:
BEST FILM & BEST DIRECTOR: The Last Zombie
Director: Anthony Lecomte
Country: France
Duration: 22:52
Synopsis: In a world devastated by a zombie plague, a reality show based on zombie killing and survival in a hostile world has found a huge success… We follow the last candidates still alive on the hunt for the last zombie !
BEST YOUNG DIRECTOR: The red laces
Director: Simone Valentini
Country: Italy
Duration: 08:00
Synopsis: A man in his thirties is dressing up for work. When he starts to tie his shoes he is surprised by memories. He remembers of a time spent with his father a long while ago and this remembrance becomes vivid and comprehensive till he arrives in front of a grave that reveals us an upsetting truth.
BEST CINEMATOGRAPHY: DRYAD
Directors: Thomas Vernay
Country: France
Duration: 11:26
Synopsis: The wind blows, noises of armor resound. A knight escorts a young woman athwart plains. The thunder begins to scold, clouds invade the landscape. The knight, worried, stares the castle on the horizon. The end is close.
BEST EDITING: Bluey
Director: Darlene Johnson
Country: Australia
Duration: 13:53
Synopsis: Bluey, an angry young woman trapped in a life of violence, meets a mystery mentor who could change everything. Bluey is a story of courage, heart and the fight for survival.
BEST NARRATIVE SHORT FILM: Manodopera
Director: Loukianos Moshonas
Country: Greece
Duration: 28:00
Synopsis: Down the lower-ground floor, as seasons go by, an Albanian worker and an upper-class young man renovate a flat. High on the rooftop, as nightfalls go by, the young man and his friends reflect on their existence.
BEST DOCUMENTARY SHORT FILM: Nobody Dies Here
Director: Simon Panay
Country: France
Duration: 23:21
Synopsis: Perma gold mine, Benin. Some dream to find something, others realized there was nothing to be found. Some dig relentlessly hoping to become rich, others died in the process. And a few of them say that here, nobody dies.
BEST STUDENT & BEST ANIMATION SHORT FILM: Lion Dance
Director: Tim Pattinson, Zheng Kang
Country: United States
Duration: 05:59
Synopsis: LION DANCE is a romantic visual poem set during a traditional Asian parade in which a highly acrobatic dance is performed to bring good luck. It explores the theme of serendipity using a combination of CG, 2D animation techniques, and a soundtrack to express the rhythmic and pulsating emotion and actions of the characters. LION DANCE is the MFA thesis film of Zheng Kang and Tim Pattinson, USC School of Cinematic Arts class of 2016.
BEST EXPERIMENTAL SHORT FILM: Vengance
Director: Isabelle Nouzha
Country: Belgium
Duration: 15:00
Synopsis: A bounty killer tries to survive the word « vengance » engraved on his forehead.
BEST AMATEUR SHORT FILM: Exposed
Director: Graeme Willetts
Country: United Kingdom
Duration: 02:59
Synopsis: A photographer becomes a little too obsessed with his subject.
SPECIAL JURY AWARD
Emily must wait
Director: Christian Wittmoser
Country: Germany
Duration: 11:57
Synopsis: When Europe turns to chaos, Emily must hold out in her apartment in hope of reuniting with her loved one. The promise to wait becomes increasingly difficult to keep, as desperation grows and hope dwindles.
IN HALF
Director: Argyro Nicolaou
Country: Cyprus
Duration: 08:50
Synopsis: An eccentric artist creates a work of art that is slammed by critics. She can’t understand what’s wrong with it, but not everyone sees the glass half full. How much will artistic freedom cost her?
Spectacol de balet susținut de clubul de balet al Ateneului, profesor coordonator Simona Petrila „Lecția de balet”, miercuri, 31 mai, ora 18.00 în Sala Mare de spectacole „Radu Beligan”
,,Dansul,este muzica vizuală; dansatorul este înainte de toate, un corp care exprimă sentimente intuitive profunde, dar care vin din expresia corpului.
Corpul, este tot atât de important ca și sufletul și eu cred că dansatorul se exprimă prin corp,dar se exprimă mai profund ,atunci când pune și suflet.,, Coregraf-MAURICE BEJART
Baletul, este o formă de practicare a exercițiului fizic cu deosebite valențe educative.Ca activitate individuală și colectivă educă relații de grup , permițând în același timp manifestarea inițiativei,independenței și responsabilității. Copilul învață să respecte disciplina,regulile stabilite și își asumă sarcini. Baletul înseamnă ritm, armonie, muzică, sănătate, abilitate, forță, echilibru, finețe, eleganță în mișcări, ținută estetică. Stimulează creativitatea, competitivitatea, solicită atenția, voința, mobilizează copilul pentru depășirea anumitor dificultăți printr-o muncă susținută.
Baletul, prin exercițiu, dar și spectacole sau concursuri, permite apariția și menținerea calităților corpului sănătos și frumos, asigurând echilibrul fizic și psihic conform străvechiului dicton ,,Mens sana in corpore sano,,.
Simona Petrila, profesor coregraf la Clubul de Balet al Ateneului din Iași, vă invită miercuri, 31 mai 2017, ora 18.00 la Spectacolul „Lecția de Balet”, susținut de talentații săi discipoli.
Biletele au fost puse în vânzare la prețul unic de 5 lei și pot fi achiziționate direct de la casieria Ateneului, de luni până vineri în intervalul orar 10.00 -16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului.
Aida POPA