Primarul Iaşului, Mihai Chirica, a anuntat că ziua de 24 ianuarie – când se marchează Unirea Principatelor Române – va fi una fierbinte din cauza agitaţiei naţionale pe care o provoacă AUR, adăugând că nu doreşte circ în oraş si ca nu va permite “acte de indecenţă” faţă de instituţiile statului.
Acesta a transmis că, din cauza creşterii numărului de cazuri de Covid şi pentru că nu se poate face o selecţie între cei vaccinaţi şi cei nevaccinaţi, nu vor mai fi organizate manifestări populare in Piata Unirii din Iasi, inclusiv traditionala hora hora.
“Va fi un 24 ianuarie fierbinte. Există o agitaţie naţională pe care o provoacă AUR, prin care vor să demonstreze reţeta de fabricare a apei calde. Lucrul acesta s-a descoperit însă de multă vreme, încât nu merită să ne mai batem capul. Este clar că din cauza creşterii numărului de cazuri nu vom mai face manifestare populară.Nu ne este frică de AUR. Nu vreau să pun pe nimeni în pericol şi să vedem zgâlţâindu-se vaccinişti şi antivaccinişti prin jurul statuii bietului Alexandru Ioan Cuza care se uită probabil din cer şi îl buşeşte râsul. Nu pot face o selecţie în piaţă între vaccinaţi şi nevaccinaţi, iar hora nu o putem face cu atâţia metri între oameni. Toate manifestările se vor organiza la interior, în diverse instituţii”, a declarat Chirica.
Cu toate acestea, George Simion este hotarat sa nu tina cont de dispozitiile emise de administratia Chirica, si sa organizee un mars, cu plecare din fata Palatuluui Culturii.
„Dacă vor să ne amendeze, să ne amendeze. Am mai fost în dubă când i-am dus lumânări lui Iliescu. Să-ţi anulezi din slugărnicie şi din frica AUR, să anulezi o sărbătoare naţională e de râsul curcilor, Mihai Chirica, pe lângă ce dosare are el la DNA. Am văzut mulţi cu dosare care să comenteze, parcă la comandă, puşi de sistemul domnului Iohannis împotriva AUR. Hai, Mihai Chirica, să ne spui cum nu avem voie să facem hora unirii în Piaţa Uniri de 24 ianuarie pentru că am lua noua variantă de COVID”, a replicat Simion.
Marius GAVRILESCU