„Omul încă este la fel cum a fost: brutal, violent, agresiv, avid, competitiv. Și… a construit o societate după aceste trăsături.” – Krishnamurti
Nu știu câți extratereștri sunt printre noi și dacă chiar sunt, dar sunt sigură acum, mai mult ca oricând, că planeta este populată de oameni și „neoameni”. Mă îndreptățește să afirm aceasta și după spusele unui filozof italian: „Omul este om întrucât se face om”. Afirmația aceasta ne face să deschidem ochii și să vedem că întreaga viață morală și spirituală a omului trebuie considerată un act care se împlinește continuu și nu e niciodată împlinit cu desăvârșire. Dar, omul se străduiește să ajungă cât mai aproape de dumnezeire, adică de dreptate și adevăr. Fiecare dintre noi ar trebui să-și dorească a fi un om cinstit, înțelept, blând, lipsit de răutate, agresivitate, sau cel puțin să-și poată înfrâna sentimentele urâte, dacă le are, pentru binele lui și a celor din jurul lui, al societății în care trăiește.
Agresivitatea este un comportament distructiv, care provoacă daune materiale, morale, psihice. Poate viza obiecte (casa, mașina etc.), dar poate viza și ființa umană (individul, grupul, etnia etc.) sau ambele. La polul opus se află „comportament prosocial” care implică toleranța, cooperarea, ajutorul, echilibrul.
Formele de manifestare ale agresivității pot fi războaiele, crimele, jafurile, violurile, tâlhăriile, incendierile, distrugerile, anumite forme de vătămare corporală etc.
Oamenii de știință austrieci Sigmund Freud (1856-1939) și Konrad Lorenz (1903–1989) au susținut că Agresivitatea este înnăscută, că oamenii se nasc cu predispoziția sau impulsul de a fi violenți și de a agresa, însă, acest comportament poate fi înlăturat prin educare. Se mai afirmă că Agresivitatea este un răspuns la frustrare sau că poate fi un comportament social învățat.
Omul cu un comportament normal este cel care clădește, creează, iubește, se îngrijește pe el, și la rândul său îngrijește pe alți oameni, copii, familia sa, animale, natura care îi este lăsată în grijă de Divinitate. El se educă în școli, din mediu în care trăiește, ajunge la rândul său să educe pe alții, în acest mod omul crește, se dezvoltă din punct de vedere spiritual. Contează moralitatea individului, moralitatea societății în care trăiește și cea pe care o pregătește – pentru el, dar și pentru urmașii lui. Înțeleptul grec Socrate spunea: „A trăi cinstit este totuna cu a trăi corect și drept”; „În nici o împrejurare nu trebuie să săvârșim o nedreptate”.
Omul poate înșela așteptările celorlalți și aceasta se întâmplă ori de câte ori, liber fiind în alegere, merge pe o cale greșită, imorală, stânjenitoare pentru alții, pentru oamenii morali. Aici intervine rațiunea omului, modul de a judeca și a vedea că atitudinea sa poate împiedica civilizația, pentru a cărei creștere oamenii se străduiesc a aplica diferite metode de cunoaștere. În general, efectele negative ale naturii noastre umane trebuie combătute prin cele două instrumente pe care societatea modernă ni le pune la dispoziție, anume educația și legislația.
Progresul spiritual al lumii contează mai mult decât cel material. Măcar omul să realizeze că progresul spiritual este ca o platformă pe care trebuie să se sprijine progresul material, pentru a beneficia întreaga societate de realizări. Nu în mod egal, fiindcă aceasta este o utopie, dar pe cât posibil mai intens. Omul devine om – progresiv, prin forțele proprii în primul rând, dar și prin recunoașterea și respectarea legilor, ceea ce înseamnă a te supune lor, întrucât ele coincid cu legea pe care omul singur și-o impune, sau mai precis, ar trebui să coincidă. De asemenea să fie recunoscut și dreptul de a fi judecat. Dacă există carențe în acest domeniu, ele se pot remedia.
Și fiindcă am pomenit mai sus de înțeleptul, atenianul Socrate, amintesc și faptul că fiind condamnat la moarte, a avut posibilitatea de a fugi din Atena, după ce a fost judecat și declarat vinovat, dar a ales să rămână, a preferat să bea paharul cu cucută, dând astfel omenirii o pildă minunată de cetățean care respectă legile țării sale și poate muri senin și demn.
Ceea ce s-a întâmplat în aceste zile în America, n-am putut să-mi imaginez cândva că s-ar putea întâmpla. Prea mulți sunt oamenii civilizați, altruiști și iubitori de țară în America, țară care a dovedit a fi, locaș al generozității spirituale. Prea mulți oameni cu adevărat oameni am întâlnit, cu emoții puternice, sentimente frumoase, precum respectul, iubirea, hărnicia etc. De unde au apărut acești neoameni, agresivi, distrugători? Și mai apoi, cum să ceri desființarea Poliției, organ armat al administrației publice, instituit prin lege?
Zilnic au avut loc manifestații împotriva brutalității polițienești și a nedreptății rasiale. Totul a pornit de la moartea unui afro-american neînarmat în timp ce se afla în custodia poliției. Imaginile surprinse de camerele de supraveghere și martorii oculari au arătat gestul de o cruzime rară, gest condamnabil al unui ofițer de poliție din Minneapolis care l-a țintuit pe suspect la pământ timp de câteva minute, ținând genunchiul pe gâtul lui, deși acesta i-a spus că nu mai poate respira.
Una este însă, pornind de la acest caz, să vrei să reformezi poliția și alta este să ceri desființarea ei. Unde este altruismul, adică grija pentru toți cei din jurul tău, pentru apărarea lor, empatia – interpretarea eului altuia după propriul nostru eu – , în aceste momente ale vieții noastre cu probleme atât de grave, ivite odată cu apariția pandemiei ? Ce se vrea ? Auto-distrugere? Nu ar fi mai bine să se revină la calm și încercate anumite reforme? Cine vrea anarhie? Anarhie înseamnă dezorganizare, lipsă de supunere față de legi și de autorități. Cine o stârnește? Se poate conviețui în acest mod? Interesul și salvarea vieții trebuie să vină de la fiecare către toți ceilalți. Altruism și unirea intereselor! În mintea fiecărui american trebuie să fie înrădăcinată în continuare ideea că este o singură Americă, un singur popor, indiferent de etnia căreia îi aparțin oamenii, de culoarea pielii, religie; că țara trebuie iubită, apărată și ajutată acum, în aceste momente grele a pandemiei care seceră vieți.
În sfârșit, s-a auzit glasul șefului poliției din Houston spunând: „Nu vrem mai puțină poliție, vrem o poliție mai bună”. El crede că măsura principală este responsabilizarea polițiștilor în așa fel încât aceștia să poată răspunde la complexitatea situațiilor la care sunt expuși.
Dar și mai multă umanitate! Aceasta însemnând a preveni conflictele, a le atenua, a nu distruge ceea ce s-a clădit; înseamnă a salva vieți, nu a ucide! Fiindcă „Cine salvează o viață, salvează o lume întreagă”.
Vavila Popovici – Carolina de Nord