În fiecare an, pe data de la 3 aprilie, se sărbătoreste Ziua Jandarmeriei Române. În acest an se împlinesc 167 de ani de când Domnul Moldovei Grigore Alexandru Ghica, a aprobat Hotărârea Divanului Obştesc, semnând “Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”. Prin aceasta lege, s-a dat statut juridic armei Jandarmeriei, i s-au stabilit principiile de organizare și funcționare, acesta act reprezentând documentul oficial de înfiinţare a instituţiei.
Astăzi, Jandarmeria Română desfăşoară misiuni de asigurare şi restabilire a ordinii publice, misiuni de protecţie instituţională, paza unor obiective de importanţă deosebită, acţionează în cooperare şi în sprijinul altor instituţii.
Cu prilejul Zilei Jandarmeriei, Inspectoratul de Jandarmi Județean Iași va organiza duminică, 2 aprilie 2017, între orele 11.00 – 14.00, în zona pietonală de pe bd. Ștefan cel Mare, o prezentare a mijloacelor de protecție și intervenție, iar cei care doresc, vor avea posibilitatea de a se echipa cu o parte din ținuta de intervenție.
De asemenea, luni, 03 aprilie 2017, între orele 11.00 – 12.00, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Iaşi va fi organizată Ziua Portilor Deschise, la activitate fiind invitați elevi de la mai multe instituții de învățământ din Iași. Cu acest prilej fi prezentate exerciţii demonstrative de intervenție și cu câinii de serviciu, va fi expusă tehnica de intervenţie şi va putea fi vizitat muzeul unităţii.
Marius GAVRILESCU