Miercuri, 25 octombrie, Majestatea Sa Regele Mihai I va aniversa 96 de ani, iar Ateneul din Iași, instituție de cultură aflată sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale,Custodele Coroanei României și Principesă Moștenitoare, Margareta a României va releva acest eveniment prin organizarea expoziției de fotografie „Regele Mihai I – o poveste de viață”. Expoziția aniversară va putea fi vizitată în Galeria Regală de Artă a Ateneului până la sfârșitul lunii, iar intrarea este gratuită.
Regele Mihai I s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia. Este fiul Regelui Carol al II-lea și al Reginei-Mama Elena. Din iunie 1930, după plecarea Reginei-mamă în exil, Regele Mihai a rămas în grija tatălui Său. A urmat cursurile unei școli organizate de Acesta la palat, alături de copii reprezentând toate colțurile țării și toate categoriile sociale. A devenit din ce în ce mai închis în sine și mai gânditor. Singurele săptămâni fericite erau cele petrecute la Florența, la mama sa. În adolescență, Principele Moștenitor a urmat cursuri de sport și a început pregatirea militară. La vârsta de șaisprezece ani a devenit sublocotenent în armata romana. După decesul Regelui Ferdinand din 1927 și ca urmare a faptului că Principele Carol a renunțat la statutul de Principe Moștenitor, Principele Mihai a fost proclamat Rege. Fiind minor, s-a instituit o Regenta, compusă din Principele Nicolae, Patriarhul Miron Cristea și Președintele Înaltei Curți de Casație, Gh. Buzdugan. La 8 iunie 1930, Principele Carol a revenit în țară și a preluat tronul. Mihai I a primit titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. În urma abdicării tatălui Său, la 6 septembrie 1940, a devenit Regele Mihai I. În timpul războiului, Regele i-a îmbărbătat pe ostașii români care au luptat pentru reîntregirea țării. Nu a fost însă de acord cu depășirea liniei Nistrului. În ciuda refuzului Mareșalului Antonescu, la 23 august 1944 Regele a hotărât trecerea României alături de aliații săi tradiționali. Acest act de curaj a scurtat războiul cu 6 luni și a cruțat viețile a sute de mii de oameni. Din 1944, Majestatea Sa Regele s-a opus din toate puterile instaurării autorității comuniste. În cele din urmă, a fost obligat să abdice la 30 decembrie 1947.
Exilul Regelui Mihai și al Reginei Ana a început odată cu revenirea de la nunta din Atena. Au locuit până la sfârșitul anului 1948 la vila Sparta, locuința Reginei-mame Elena. Din 1949, Regele Mihai și Regina Ana s-au mutat la Lausanne și apoi în Anglia, unde au locuit până în 1956. Pentru a-și câștiga existența, Regele și Regina au construit o fermă de pui și un mic atelier de tâmplărie. Familia Regală s-a întors în Elveția în 1956. Regele Mihai a semnat un contract cu compania aeriană “Lear Jeats and Co”, la Geneva. Familia s-a mutat la Versoix, un mic oraș de pe malul lacului Léman, la câțiva kilometri de Geneva. Aici a locuit peste patruzeci și cinci de ani și tot aici se află, pentru moment, casa familiei. În anul 1958, Regele a oprit colaborarea cu “Lear”, iar un an mai târziu, a înființat o companie de electronică și de mecanisme automate denumită METRAVEL, pe care a vândut-o cinci ani mai târziu.
Din biroul său de la Versoix și, începând cu 2001, din cel de la București, Regele Mihai a militat pentru intrarea României în NATO și în Uniunea Europeană. Majestatea Sa a încurajat respectarea drepturilor omului, dezvoltarea economiei de piață, păstrarea culturii naționale, respectarea adevărului istoric, respectarea și garantarea proprietății private, consolidarea statului de drept și a democrației în țara noastră. Regele Mihai și Regina Ana au locuit din 2004 la Aubonne, în Elveția. De marile sărbători creștine și, în funcție de angajamentele Lor publice, Majestățile Lor au ales să fie alături de cei dragi fie la Castelul de la Săvârșin, fie la Palatul Elisabeta.
Expoziția de fotografie „Regele Mihai I, o poveste de viață”, vă propune o călătorie printre cele mai frumoase clipe din viața Majestății Sale. Lucrările pot fi admirate pe simezele Galeriei Regale de Artă a Ateneului ieșean, în perioada 25- 31 octombrie 2017.
Aida POPA