Expoziția „Muzeul Militar Național. 100 de ani. 100 de obiecte” itinerată la Muzeul Unirii din Iași

0
84

Muzeul Unirii din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, în parteneriat cu Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand”, invită publicul să viziteze expoziția „Muzeul Militar Național. 100 de ani. 100 de obiecte”, itinerată la Iași în perioada 14 iunie – 29 septembrie 2024.

Proiectul expozițional, lansat la București, pe 18 decembrie 2023, la  împlinirea unui secol de la semnarea de către Regele Ferdinand I a decretului de înființare a Muzeului Militar Național, reunește în mod simbolic 100 de obiecte reprezentative din colecțiile acestei instituții ce păstrează tradițiile armatei române.

Publicul are ocazia să admire piese din Tezaurul de la Cerneteaz, din secolul al XVI-lea; un uric cu pecete din vremea lui Ștefan cel Mare; lucrarea lui Dimitrie Cantemir dedicată Istoriei Imperiului Otoman, ediția în limba germană, apărută la Hamburg în 1745; uniforme care au aparținut Regelui Ferdinand și Reginei Maria; cea mai veche fotografie din colecțiile muzeului, care a fost realizată la Iași, în 1858; cea mai veche uniformă românească din patrimoniul muzeului, cea de maior din Regimentul 3 Infanterie din Țara Românească, model 1854; piese care au aparținut mareșalilor Alexandru Averescu și Constantin Prezan, precum și generalilor Eracle Arion și Constantin Christescu; albumul „Uniformele Miliției Moldovei” din 1854; rămășițele aparatului de zbor Vlaicu II, folosit de  pilotul inginer Aurel Vlaicu în ultimul său zbor, încheiat tragic la Bănești, în data de 13 septembrie 1913.

De asemenea, în expoziție pot fi admirate lucrări de Carol Pop de Szathmari, Costin Petrescu, Fritz Storck, Vasile Ionescu-Varo, D. Stoica, Oscare Späthe, Dumitru Mățăoanu, Tadeusz Ajdukiewicz, Sava Henția etc.

Vernisajul va avea loc vineri, 14 iunie 2024, de la ora 17.30, expoziția fiind prezentată de Prof. univ. dr. Petre Otu, Președintele Comisiei de Istorie Militară, de la Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară, și de Prof. univ. dr. Laurențiu Bîrliba, Decanul Facultății de Istorie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași.

În acest cadru, elevi de la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” vor susține scurte recitaluri: Mario Lucaci, pian, clasa Prof. dr. Roxana Ota; Karina Voion, pian, clasa Prof. Ana Rusu; Denisa Cazaciuc și Noemi Onucu, canto, prof Diana Neacșu.

De asemenea, publicul este invitat la un moment susținut de Muzica Militară a Garnizoanei Iași, Brigada 15 Mecanicată „Podu Înalt”.

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here