Cultură

Expoziția de pictură și grafică a Grupului 4+ Muzeul Unirii 3 – 30 septembrie 2021

By Redacția

September 01, 2021

Muzeul de Artă din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași organizează, la Muzeul Unirii (str. Lăpușneanu nr. 14), în perioada 3 – 30 septembrie 2021, expoziția de pictură și grafică a Grupului 4+, ce va reuni pe simeze lucrări ale artiștilor Dumitru Bostan, Mihail Gavril, Niculai Moroșan și Mihail Voicu.

Cei 4 absolvenţi ai secţiei de grafică a Liceului de Artă „Octav Băncilă” Iași, promoția 1981, au constituit acest grup, în formula inițială 4+1, în anul 2009, când au și organizat prima expoziție la Galeria „Cupola” din Iași, urmată de alte expoziții deschise în Piatra Neamț – Galeria „Lascăr Vorel”, Suceava – “City Gallery” și București – Galeria „Apollo”

În anii care au urmat, grupul a participat la câteva tabere și călătorii de documentare (Antilești, Balcic și Santorini), finalizate, de fiecare dată, cu expoziții tematice la Suceava, Iași, București, Sinaia, Bistrița, Fălticeni și Piatra Neamț, iar în 2019 a fost editat și un catalog aniversar, încununând întreaga activitate artistică și expozițională a celor 10 ani.

 Acum, după un an al unei nedorite întreruperi, dată fiind situația pandemică, cei patru artiști își reunesc creațiile în cadrul expoziției organizate la Muzeul Unirii, vernisajul având loc vineri, 3 septembrie 2021, ora 18.00.

Expoziția va fi prezentată de dr. Maria Bilașevschi, critic de artă, invitatul de onoare al acestui eveniment expozițional de grup, fiind pictorul Liviu Suhar.

Gazdă și moderator va fi Mihail Voicu, muzeograf.

Aida POPA