Expoziția de artă plastică „Florin Ungureanu: 50”

0
82

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Iași, organizează expoziția „50”, semnată de Florin Ungureanu, reunind pe simeze, atât la Muzeul Unirii, cât și la Galeria „Victoria”, lucrări din diferite etape de creație ale artistului.

Născut în 1971 la Iași, Florin Ungureanu a absolvit Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, specializarea Arte Plastice/ Pictură, în 1997. A trăit și a lucrat în Verona (Italia) între 1998 și 2003, apoi la Londra, în perioada 2003 – 2017, unde a obținut un titlu de Master în Arte Frumoase (MFA) la Goldsmiths, University of London (2008) și a primit cetățenia britanică, în anul 2011. În prezent, este muzeograf la Muzeul de Artă din Iași, continuându-și activitatea artistică în orașul natal.

Florin Ungureanu explorează, prin ironie și umor, conceptele de putere, politică, istorie, identitate, moarte, artistul fiind interesat de modul în care acestea influențează credințele și percepțiile, prin modificarea și subvertirea lor. De aici derivă și dorința de a explora ideea de incertitudine și singurătate  metafizică a ființei umane, abordând aspecte precum solitudinea, amnezia, memoria, suprimarea, îndoiala, sublimul.

Creațiile sale s-au regăsit, de-a lungul timpului, în selecții expoziționale precum cea realizată de Saatchi Gallery, pentru  Zoo Art Fair 2007 –  Royal Academy of Arts London; Salon ’08 – Vyner Street London; Summer Exhibition 2008, 2009, 2013 –  Royal Academy of Arts London; East Wing Nine: Exhibitionism, The Art of Display (2010 – 2011) –  Courtauld Institute of Art; Art Projects –  London Art Fair (2012).

Expoziția „50” va putea fi vizitată în perioada 1 – 10 martie 2021, între orele 13.00 și 18.00, la Galeria „Victoria” (Piața Unirii nr. 12), și la Muzeul Unirii (Str. Lăpușneanu nr. 14), între 1 și 31 martie, de miercuri până duminică, orele 10.00 – 17.00. Vernisajul va avea loc luni, 1 martie 2021, de la ora 18.00, la Muzeul Unirii.

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here