Activitatea Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor a crescut cu aproape 25% în primele patru luni ale anului 2017, comparativ cu anul trecut, în ceea ce privește înmatricularea vehiculelor. Astfel, în perioada ianuarie – aprilie 2017 au fost înmatriculate 9.926 de vehicule, față de 7.495 în aceeași perioadă a anului trecut. Dintre acestea, cele mai multe sunt vehiculele străine înmatriculate pentru prima dată în România, în număr de 5.198, față de 3.647 vehicule în 2016, în creștere cu peste 40%. O creștere de 16% se înregistrează și în ceeea ce privește vehiculele străine reînmatriculate, 3.570, față de 2.976 în 2016. În aceeași perioadă a acestui an, au fost înmatriculate 511 vehicule străine noi, față de 433 în 2016, 142 vehicule noi românești, față de 183 în 2016, și reînmatriculate 505 vehicule românești, față de 256 vehicule.
”Este un volum foarte mare de muncă la nivelul acestui serviciu, având în vedere că există deja programări pentru următoarele 60 de zile, în ceea ce privește înmatricularea vehiculelor. Au fost făcute demersuri la nivelul Ministerului Afacerilor Interne și la nivelul Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor pentru angajarea de personal suplimentar. Sperăm ca în perioada următoare să fie emise avizele necesare pentru a suplimenta personalul serviciului și astfel, să crească și capacitatea de prelucrare a dosarelor”, a declarat prefectul Marian Serbescu.
Marius GAVRILESCU