De joi, 17 decembrie 2020, devine funcțional un program săptămânal de audiențe la sediul Partidului Social Democrat de pe Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, Nr. 47-49. Vor sta la dispoziția ieșenilor consilierii locali PSD și experți din diferite domenii care colaborează pe acest program cu PSD Iași. În fiecare joi, între orele 16:15-18:00, consilierii locali vor desfășura audiențe cu iesenii.
Aceste întâlniri se vor desfășura în condiții speciale, ținând cont de prelungirea stării de alertă pe teritoriul țării noastre. Se va respecta distanțarea socială între vorbitori și a intervalului de timp, respectiv 15 minute, în incinta locației va fi permis un număr de maxim două persoane pentru aceeași audiență, persoanele care participă la audiență vor purta echipament de protecție (mască și mănuși), iar după fiecare audiență, spațiul va fi dezinfectat.
Pentru înscriere, cererea de audiență trebuie să cuprindă:
• Datele de identificare (nume, prenume, adresa de domiciliu/cartierul) ale persoanei care solicită audiența;
• Datele de contact;
• Scurtă descriere a situației care urmează să fie prezentată în cadrul audienței;
Cererea se va completa la sediul PSD.
„Grupul consilierilor locali PSD își dorește să faciliteze comunicarea cu ieșenii. Scopul nostru este de a reprezenta interesele cetățenilor în cadrul Consiliului Local, de aceea este nevoie să fim la curent cu problemele cu care ei se confruntă pe strada sau în cartierul lor. Mai mult, îi încurajăm să ni se alăture cu idei, să ne arate viziunea lor despre Iașul următorilor patru ani, iar noi vom fi vocea lor în administrația locală.”, a declarat liderul consilierilor social democrați, Bogdan Balanișcu.
Acesta a precizat că problemele importante sesizate de ieșeni pot face obiectul unor interpelări în Consiliul Local sau a unor proiecte de hotărâre.
Marius GAVRILESCU