Economic

Experienta unui Job la inaltime. Accenture a inchiriat etajele 16 si 17 din cladirea United Business Center 3 din Palas

By Redacția

January 21, 2016

Grupul de companii Iulius a încheiat un parteneriat cu Accenture pentru închirierea a 1.000 mp la ultimele două etaje ale clădirii office clasa A United Business Center (UBC) 3 din ansamblul Palas. Accenture, unul dintre liderii mondiali în consultanță în management, servicii tehnologice și outsourcing, a inaugurat în luna ianuarie sediul din Iași, în clădirea United Business Center 3 din ansamblul Palas. Noul spațiu de birouri Accenture ocupă o suprafață de 1.000 mp, distribuită pe două etaje ale imobilului office clasa A. Sediul companiei beneficiază de o panoramă unică asupra Palatului Culturii și a Iașului, fiind amplasat la etajele 16 și 17 din cea mai înaltă clădire de birouri din oraș. „Accenture acordă o atenţie deosebită angajaţilor săi şi spațiilor în care aceştia îşi desfăşoară activitatea, luând în considerare mai mulţi factori atunci când alege un nou sediu. Sunt vizate spații de birouri care asigură securitatea şi sănătatea angajaţilor. De asemenea, clădirea trebuie să fie una premium și să ofere acces la diverse facilități în cadrul complexului sau în imediata lui vecinătate (sucursale bancare, farmacii, restaurante). Un alt factor important este flexibilitatea spațiului, care trebuie să susțină perspectivele de dezvoltare pe termen mediu şi lung. Nu în ultimul rând, contează sistemele avansate şi eficiente de management al clădirii, care acordă atenţie consumului de resurse în vederea reducerii impactului asupra mediului înconjurător”, a declarat Răzvan Pătrunoiu, Country Managing Director Accenture în România. Accenture și-a lansat operațiunile în Iași în august 2015, după ce a achiziționat EnergyQuote JHA, un furnizor de servicii de management și achiziții de energie. În prezent, în biroul Accenture din Iași lucrează 150 de angajați, iar, prin închirierea spațiului din UBC 3, compania intenționează să își consolideze operațiunile si serviciile de externalizare a proceselor de afaceri oferite clienţilor săi. Despre Accenture Accenture este o companie de servicii profesionale, lider pe plan global, care oferă o gamă largă de servicii și soluții pentru mediul de afaceri, de la strategie și consultanță, la digitalizare, tehnologie și procese operaționale. Combinând experiența unică și competențe complexe ce acoperă peste 40 de industrii și toate procesele de afaceri – susținute de cea mai mare rețea de livrare din lume – Accenture acționează la intersecția dintre business și tehnologie pentru a-și ajuta clienții să își crească performanța și să creeze valoare pe termen lung. Având peste 373.000 de angajaţi care deservesc clienți în mai mult de 120 de țări, Accenture inovează constant pentru a îmbunătăți modul în care lumea funcționează.

Având peste 2.000 de angajaţi în România, Accenture livrează servicii din Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Târgu Mureş și Iaşi către companii din domeniile financiar-bancar, telecomunicaţii, auto, bunuri de larg consum, energie şi utilităţi. Despre United Business Center Pe segmentul office, grupul Iulius a dezvoltat la nivel naţional brandul United Business Center, care include aproximativ 80.000 mp de birouri clasa A în operare, la Iaşi şi Cluj-Napoca, şi alţi 155.000 mp în construcţie. În ansamblul Palas Iaşi, compania are patru clădiri de birouri, cu o suprafaţă închiriabilă de 38.000 mp, unde lucrează peste 3.900 de persoane. În prezent, grupul Iulius dezvoltă alte două clădiri office în ansamblul Palas, ambele urmând a fi inaugurate în prima parte a anului 2016 (UBC 5 – 15.000 mp şi UBC 6 – 9.000 mp). Totodată, în toamna anului 2015, în imediata proximitate a Iulius Mall Timişoara au demarat lucrările la cel de-al doilea ansamblu multifuncţional din reţeaua grupului de companii Iulius, o investiţie de peste 220 milioane de euro. Openville va include, pe lângă funcţiunile de retail, parc şi entertainment, şapte imobile de birouri clasa A, cu o suprafaţă totală de peste 131.000 mp închiriabili.