Deschidere

EXCLUSIV! Calatori pusi in pericol pe peronul Garii Iasi! Tavanul garii s-a prabusit peste bancile de asteptare (FOTO)

By Redacția

April 20, 2015

In aceasta dimineata, o bucata de aproximativ 3 metri de tencuiala din tavanul Garii Iasi s-a prabusit. La momentul incidentului, pe peron se aflau trei persoane care consultau panourile cu mersul trenurilor. Bucata de tencuiala din plafonul garii a cazut la doar 2 metri de acesti oameni. Din fericire, nimeni nu a fost ranit. “Imi luasem bilete la trenu de Tecuci si iesisem pe peron sa fumez o tigara si sa mai arunc un ochi pe Plecari. Langa mine mai era o doamna si un tanar. La un moment dat am auzit o bubuitura, undeva in spate. Doamna a tipat brusc si si-a dus mana la inima iar tanarul a tras-o repede in sala de asteptare. Instinctiv m-am adapostit si eu in intrandul salii si m-am uitat sa vad ce se petrece. Prin norul de praf am putut sa vad ca bubuitura, ce a sunat la a naibii de bine a accident, provenea de fapt de la o bucata mare din plafonul garii care se prabusise peste bancile de asteptare”, ne-a declarat unul dintre martori. Reporterii AgoraPress au incercat sa il contacteze pe Radu Pipa, directorul Infrastructura CFR Iasi, dar acesta nu a raspuns la telefon. Gara Iasi, una dintre cele mai tranzitate statii feroviare din Romania, a avut nevoie de 20 de ani pentru a fi renovata si a inghitit cateva zeci de milioane de euro, din care o parte au luat si drumul buzunarelor managerilor, cum a fost cazul directorului Regionalei Iasi, Mihai Necolaiciuc. Nici in prezent aceasta nu este finalizata in totalitate, cu toate ca receptia ultimelor lucrari, care au prins si plafonul de pe peronul principal al garii, au fost receptionate in anul 2008. Primele lucrari de reabilitare la principala poarta feroviara a Iasiului au inceput imediat dupa cutremurul din 1977. Trecerea timpului, cele doua razboaie mondiale si cutremurul din 1977 au lasat urme vizibile „Palatului Nemtesc”, asa cum a fost numita la inceput Gara Iasi. La doi ani dupa seism, lucrarile au inceput in regim de urgenta, deoarece structura de rezistenta fusese grav afectata. Daca pe vremea comunistilor s-a muncit cat de cat cu spor, dupa 1990 reparatiile s-au realizat cu pauze lungi, din cauza lipsei de fonduri. S-a urmarit, pe cat posibil, imbinarea elementelor moderne cu arhitectura monumentala a batranei gari. S-a dovedit scump: potrivit estimarilor, numai in perioada 1996-2003 lucrarile au „inghitit” nu mai putin de 23 de milioane de lei. Gara din Iasi reprezinta una dintre primele statii de calatori din Romania, fiind inaugurata in anul 1870, in prezenta a mii de curiosi, in special negustori, care vedeau in sosirea trenului la Iasi noi ocazii de dezvoltare a comertului lor cu lemne, sare, var, cherestea.