In termen de o lună jumate, un absolvent de seminar, membru într-un cor bisericesc din Iaşi, a fost numit de primarul Mihai Chirica, atât director al Ateneului Tătăraşi cât şi director al Festivalului Internaţional al Educaţiei Andrei Apreotesei, un anonim absolvent al Seminarului Teologic din Iaşi, membru activ al diferitelor ansambluri corale bisericeşti, a reuşit performanţa de a ocupa, simultan, două posturi de director în organigrama fixă şi temporară a Primăriei Iaşi. Ulterior acaparării activităţii corale bisericeşti, segment pe care a început să taie şi să spânzure, în calităţile pe care s-a autoproclamat la nivelul Asociaţiei Culturale Byzantion, Apreotesei a ajuns, nu se ştie prin ce concurs de împrejurări, să cenzureze nemulţumirile angajaţilor Operei Naţionale Iaşi, prin prisma postului de preşedinte interimar al Comisiei de Etică şi Disciplină din cadrul acestei instituţii conduse, la acea vreme, de Beatrice Rancea. Ulterior, în virtutea bunelor relaţii pe care conducerea Primăriei Iaşi le-a întreţinut cu managerul Operei, îl găsim pe tenorul Apreotesei, în ultima zi a lunii martie 2016, uns ca director al Ateneului Tătăraşi. Ascensiunea către banul public nu se opreşte aici, deoarece la jumătatea lunii mai, fostul primar interimar, Mihai Chirica, îl numeşte pe Apreotesei şi director al Festivalului Internaţional al Educaţiei. „De FIE se ocupă Primăria Municipiului Iaşi, prin serviciile şi birourile din subordine. Totodată, directorul Ateneului, Andrei Apreutesei, a fost numit director FIE de către primar, datorită experienţei pe care o are în organizarea de evenimente de acest fel”, a precizat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi. Cât priveşte retribuţia polivalentului director, reprezentanţii Primăriei au refuzat să ofere informaţii însă, potrivit unor surse din Palatul Roznovanu, am aflat că salariul de director la Ateneul Tătăraşi se ridică al 3200 lei, în timp ce pentru funcţia de director al FIE, eveniment care se produce pe perioada lunii mai 2016, Apreotesei ar fi bătut palma contra sumei de 10 mii de lei. Pentru ca tabloul mişcărilor mistice de la Ateneu să fie complet, tenorul regalist pus de Chirica la cârma instituţiei de cultură din Tătăraşi şi-a luat ca PR un absolvent de … Criminologie al Universităţii din Liverpool.