Iasul inca doarme, sub o cortina a inertiei ce tine acest oras in viata. Este ora 4 dimineata. In spatele pietei Alexandru, Mihai se pregateste pentru o noua cursa in sudul tarii, dupa pepeni. Il vom insoti si noi in acest transport catre Teleorman, cale de mai bine 800 de kilometri, dus-intors. Curiozitatea jurnalistica ne da ghes sa cunoastem in detaliu „filiera pepenilor” si ce iese din afacerea aceasta.
Traversam Moldova pana la Ramnicu Sarat, acolo unde hotaram sa facem un prim popas. Cu ospatari in poarta, cu mainile ocupate de telefoane, in locul celebrelor prosoape, primul popas il gasim inchis. La Sinesti, Ialomita, aflam ca celebrul popas care devenise un paradis al hotilor a dat faliment, asa ca ne continuam drumul rontaind de zor niste „rusks”, cu gandul la un dejun pantagruelic. Pana sa ne putem aseza in fata unei mese, ne luptam cu traficul de pe soseaua de centura a capitalei si cu furtuna care ne prinde in coada uriasa de tiruri si nu ne scapa o clipa pana pe la Bragadiru. Dupa o ora de vizibilitate redusa, prinsi in cabina masinii, soarele iese stralucitor din nori, indicandu-ne cu sagetile lui, melcii ce infloresc in chip salbatec prin copaci si sanii uzi de ploaie ai unor tinere codane.
Dupa doua popasuri ratate, oprim la o pensiune din Mihailesti, amplasata chiar pe malul celebrului lac de acumulare, ceea ce da o imagine estivala. Ciorba, atat de mult asteptata, e un ghivechi al carei gust ne aminteste de mancarea la cazan din armata, iar tochitura a capatat, in acceptiunea locului, forma unui copanel reprajit in baie de ulei cu garnitura de varza. Versul lui Labis ne revine cu obstinatie, dupa fiecare dumicat, – „mananc si plang, mananc…”
In Teleorman, toata Romania sta la rand a pepeni
Pe masura ce inaintam spre Teleorman, judetul care aprovizioneaza toata Romania cu lubenite, pe marginea drumului sau de sub coviltirele camioanelor incep sa apara pepeni rotunzi ca o mirare, galbeni si aromati ca un san de fata mare. Pe la Ghimpatii de Giurgiu, remorci cu pepeni incep sa se scurga catre Bucuresti, iar curcanii de pe marginea drumului isi incretesc giuvaierele de sub gat si sar in urma lor. Teleormanul ne intampina asa cum il stim din ‘75 incoace- cu case aliniate de-a lungul limbilor subtiri de sosele ce brazdeaza marea campie a Teleormanului pana spre Dunare. Casele pustii, cu pridvoare incarcate de muscate si batrani, cati au mai ramas, asteptand resemnati in fata portilor, martori la neschimbarea lumii, sa mai treaca o zi. In aceasta perioada, singurul furnicar de pe drumurile inguste ale satelor telormanene sunt dubitele ce se intersecteaza mai ceva ca bancherii pe Wall Street. Vin din toata tara si fac carausie in toata Romania.
Omul pe care banii il enerveaza…de multi ce sunt
In saivanul salvat ca prin minune de distrugerile de dupa Revolutie, care pe vremuri adapostea cateva zeci bune de capete de cornute, e liniste. Lazile, stivuite pana in tavan, asteapta marfa proaspata din camp. Intr-un capat al saivanului, o oaie „pastrata pentru pastrama” behaie scurt, a urat sau dor de iarba verde.
„Fane, am lasat un pepene negru in fata, acolo. Ada-l incoace!”, comanda scurt Costica, furnizorul nostru de pepeni. Un cutit aparut de prin cingatorile angajatilor, spinteca carcasa lubenitei si continutul rosu isi revarsa aroma prin saivan. Cultivator si client se apleaca peste prima mostra a culturii de lubenite, asemeni moaselor peste covata copilului, privind si amusinand cu nesat.
„Mi-a punctat foarte putin pa astia, ca ce e aici, e prapad. A distrus tot grindina. Pana spre gara, pe stanga si pa dreapta, a paradit tot. Nu mai e nimic. Nu e facuti, inca. N-ai baza sa bagi cutitu’ in ei acu. Mai trebe cinci zile sigur, sa-i mai nauceasca soarele. Aia da Dabuleni, da pa Pucheni, asa sunt toti. I-au scos deja pe piata. Si vand, ma”, spune Costica si gusta neincrezator din propria productie. Parca i-ar baga si el pe piata, asa cum sunt. „Nu e prea copti, da e dulci. Daca mai vine vreo grindina”…
O parte din serele lui Costica, pierdute prin campiile Teleormanului
Costica are cateva sere cu diferite culturi si cam 5 hectare de camp pe care cultiva, an de an, pepeni galbeni si lubenite. Anul asta a cam intrat grindina in cultura si i-a stricat parte din pepeni. Aia galbeni, de se spargeau in soare de dulceata, au fost printre primii sfarmati de furtuna. Ii da repede, printre cei buni, si pe cei atacati putin. Nu se plange. Clienti sunt destui. La el e ieftin – „doi lei pe linie, la prima strigare”,, la taraba ajung dublu si cumparatori se gasesc din belsug, de vin clienti si de doua ori pe saptamana. In cele 4 ore cat am stat la pepenaria lui Costica, in afara de noi, baietii l-au mai incarcat si pe „nea Bebe” din Arges cu vreo 5 tone. Noua tone vandute dintr-un foc si 18000 de lei s-au si ingramadit in buzunarele agricultorului din Teleorman.
Mesaj catre Dragnea- „Futu-i muma-n cur de hot!”
Intr-o pauza de incarcare a pepenilor in camion, intram in vorba cu angajatii lui Costica. Unu dintre ei e fotbalist la Turnu Severin, club la care mai baga si baiatu lu Dragnea niscai finante, din cand in cand.
„Cand a fost mitingul ala a lu Dragnea la Piata Victoriei, antrenorul ne-a zis sa mergem si noi. Da ce, eu is boschetar?”, ne spune Lisandru.
Toata familia lui e angajata la Costica, la ferma. Se spetesc muncind, ca poate baiatu asta o face o figura frumoasa si dupa scoala s-o stabili cu loc bun de munca la capitala.
Oamenii din zona, dar si de prin comunele din jur, de la Salcia si pana la Calmatuiul de Sus, nu-i prea inghit pe politicieni, si cu atat mai mult pe Dragnea care i-o facut de ras. „Futu-i muma-n cur de hot!”, se aude corul telormanenilor pe la capete de ogoare, ca un ecou al necazului celui care munceste o viata si, peste noapte, un sobolan politic le tefeleste orgoliul, credibilitatea, harnicia si puterea de a decide singuri pentru vietile lor. Se poate spune ca Teleormanul e patria pepenilor, e un taram activ prins inca in umbra colectivizarii, a saraciei extreme sau a banilor care nu mai incap prin buzunare, dar nicidecum o zona care sa se identifice cu un infractor. Oamenii locului sunt extrem de atasati de glia lor, intr-o diferenta absolut sublima fata de parloaga Moldovei.
Hectare intregi de ceapa, ale aceluiasi producator din Teleorman
In judetul Iasi nu prea se produce nimic. Poate doar asistati sociali. Din aceasta cauza, cei numiti generic „speculanti”, „samsari” sau „intermediari”, sunt nevoiti sa bata tara in lung si-n lat ca sa fie ceva pe tarabele pietelor din capitala Moldovei…
Cu 4 tone de pepeni in remorca, camionul danseaza ca o masina americana cu amortizoarele setate in playlist de hip hop. Centura de sud a capitalei este punctul in care siropul dospeste cale de vreo ora, in carapacele zebrate aruncate in camion, dupa care luam drumul spre Moldova.
Oameni de mii de euro pe zi
La acest moment, cam 90% din pepenii care se gasesc pe tarabele pietelor din Iasi, provin din sud, din pamant de Teleorman. Mihai face de vreo 5 ani carausie intre Teleorman si Iasi. Nici nu s-a imbogatit, nici nu se plange. De la Costica din Teleorman a incarcat azi 4 tone de pepene galben, la 2 lei kilogramul. La o incarcatura de dimensiunea asta, producatorul isi baga in buzunar fara probleme o suma de 8.000 de lei. Odata ce ajunge in pietele din Iasi, marfa cumparata din Teleorman isi dubleaza valoarea, tinand cont de faptul ca pretul la taraba este de 4 lei/kg. Scazand costurile legate de combustibil si transport, in jur de 1000 de lei, rezulta un venit net de 7 mii de lei, numai la un singur transport. Oameni de mii de euro pe zi.
Nelu PAUNESCU
