Local

Evreii din Iasi vor avea o piateta langa scuarul din fata Sinagogii Mari din Targu Cucu

By Redacția

November 22, 2015

Comunitatea Evreilor din Iaşi au solicitat Primariei Iasi, in luna august a acestui an, ca scuarul din faţa Sinagogii Mari din Iaşi, să poarte denumirea  „Piaţa Prieteniei Româno-Israeliene”.

In trecut, numărul evreilor constituia un procent important din populaţia Iaşiului. Comunitatea s-a pierdut însă în vâltoarea istoriei, în Capitala Moldovei mai fiind în prezent în jur de 200 de familii. Iaşul a fost printre primele oraşe din ţară în care s-a stabilit comunitatea evreiască. În cimitirul Ciurchi există pietre istorice ce conţin nume evreieşti, cele mai vechi datând din secolul al XV-lea. În 1657 a fost construită prima sinagogă din Iaşi, situată în zona Târgu Cucu. Tot de atunci ar data şi primul rabin al comunităţii evreieşti din Iaşi, respectiv Nathan Nata Hanover.

Populaţia evreiască a cunoscut apogeul în perioada interbelică. Potrivit  Recensământului din 1930, în Iaşi existau la acea vreme aproximativ 35.000 de evrei. Numărul lor a scăzut dramatic o dată cu Pogromul de la Iaşi, care a avut loc de pe 27 până pe 29 iunie 1941. Câteva mii de evrei au fost ucişi atunci. Alţii au preferat să plece de frica regimului Antonescu și ulterior, a regimului comunist. În semn de respect, 6 supraviețuitorii Pogromului de la Iași au fost declarați de Consiliul Local ”Cetățeni de onoare ai Municipiului” în 2011.

De-a lungul timpului Comunitatea evreiească a contribuit atât la dezvoltarea comerțului cât și a artelor (primul teatru idish din lume, ”Pomul verde” a funcționat la Iași, în zona actualului Parc al Teatrului), medicinei, științelor, patrimoniului architectural.

Dat fiind aceste aspecte, propunerea comunitatii evreiesti a primit avizul Comisiei de Cultură si va fi supusa spre aprobarea Consiliului Local in cursul acestei saptamani.