Organizația Județeană Iași a PSD a primit în data de 26.02.2018 comunicările hotărârilor Comitetului Executiv Național a PSD, întrunit în data de 14.02.2018, în ceea ce priveste sancțiunile de excludere din partid aplicate domnilor Mihai Chirica, Gabriel Vasile Harabagiu și Sorin Avram Iacoban.
Astfel, Mihai Chirica, Vasile Gabriel Harabagiu și Sorin Avram Iacoban își pierd calitatea de membri ai Partidului Social Democrat, ca urmare a aplicării sancțiunii de excludere din partid.
Reamintim faptul că aceste hotărâri au fost luate în urma raportului întocmit de Comisia Județeană de Etică, Integritate și Arbitraj din cadrul PSD Iași și a hotărârii Biroului Permanent Județean a PSD Iași.
“Domnii Mihai Chirica, Gabriel Vasile Harabagiu si Sorin Avram Iacoban au fost sancționați conform prevederilor Statutului PSD și al Codului de Etică și Conduită în vigoare, în sensul că: nu au respectat Statutul PSD, Codul de Etică și Conduită și Programul Politic de Guvernare; nu au acționat pentru realizarea obiectivelor și Programului politic al partidului; nu au contribuit la formarea și promovarea unui mod de lucru democratic prin acceptarea pluralismului de idei și diversității opiniilor exprimate în mod liber, în cadru organizat al partidului, prin respectarea hotărârilor majorității și a celor adoptate de organele ierarhic superioare ale partidului, nu au asigurat aplicarea și respectarea acestora; au exprimat în mod public, în numele partidului, păreri care contravin politicii și strategiei partidului sau hotărârilor sale; au încălcat disciplina de partid și caracterul confidențial al unor documente sau informații de partid; nu au militat pentru păstrarea și întărirea unitatii partidului; au adus daune imaginii si prestigiului partidului”, se arata in comunicatul PSD Iasi.
Aceste hotărâri au fost comunicate celor trei și produc efecte depline.
Marius GAVRILESCU