Ca o mare pacaleala, celebrul Braunstein a intrat in lucrari pe 1 aprilie 2018, atunci cand s-a dat ordinul de incepere, la doua saptamani dupa semnarea contractului. Desi taierea panglicii era programata sa aiba loc in primavara anului trecut, anumite “lucrari neprevazute” ce au necesitat alocari suplimentare, au devansat momentul cu peste un an. Desele “treceri in revista a situatiei lucrarilor” s-au soldat cu situatii care in mod normal ar fi trebuit sa duca la rezilierea contractului. Una dintre “bulelile” date de constructor au putut fi vazute cu ochiul liber de sute de ieseni care au tranzitat Piata Unirii, aceasta facand referire la infiltratiile de apa din peretii ultimului etaj, fapt ce a dat nastere unor tensiuni suplimentare intre beneficiar si constructor, ajungandu-se la situatia de compromis ca deficientele sa fie suportate de constructor. Acest fapt nu a transpirat in spatiul public, ca de altfel nici cauzele reale pentru care Primaria Iasi a tot pendulat intre fonduri proprii si europene pentru revitalizarea acestui important obiectiv.
Potrivit ultimelor vizite de lucru ale edilului, vizite inopinate efectuate fara nici masura de protectie, castile fiind facultative pana si pentru muncitorii necalificati care trudesc fara eficienta pe acest santier, gradul de satisfacere a lucrarilor este de 90%, ceea ce inseamna ca finisajele vor mai lua cel putin un trimestru din prelungiri.
Valoarea proiectului este de 16.027.968,79 lei, fără TVA, respectiv 19.097.184,26 lei lei, cu TVA (circa 4 milioane euro), din care asistența financiară nerambursabilă de 18.715.240,58 lei, iar contribuția proprie de 381.943,69 lei, iar “buleala” a fost executata de asocierea Coimpredil Societa’ Cooperativa ARL – Research Consorzio Stabile Societa’ Consortile ARL Catania – Italia.
Ce functiuni va adaposti Palatul Braunstein
La nivelul parterului va fi păstrată galeria de artă care va fi în relație directă cu un punct de informare, de care va fi despărțit printr-un perete amovibil din tâmplărie din lemn stratificat cu geam tip vitraliu, ce va da posibilitatea dublării capacității galeriei pentru găzduirea unor evenimente speciale. Soluția adoptată va pune accentul pe interacțiunea dintre spațiul interior și stradă, astfel toate funcțiunile din parter vor comunica cu exteriorul prin vitrine cu uși pliabile ce vor putea fi deschise pentru a atrage publicul. Aceeași soluție va fi adoptată și pentru curtea interioară, ce va comunica cu spațiul de lectură de presă străină.
La nivelul subsolului accesul publicului va fi asigurat prin intermediul casei de scară ce face legătura cu bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt. În cadrul subsolului vor fi amenajate spații anexă și spații de petrecere a timpului liber.
Etajul I și etajul II vor găzdui funcțiunea principală, cea de centre culturale cu mediatecă. Holul va permite, de asemenea, organizarea de expoziții temporare.
Etajul III va găzdui spații destinate organizării unor evenimente speciale, iar în spațiul de la mansardă vor fi amplasate un auditorium și un spațiu expozițional.
Spre strada Cuza Vodă și spre bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt vor fi închideri vitrate curbate pe o direcție, care deschid perspective spre cele două străzi. În aceeași manieră va fi tratată și cupola ce va oferi priveliști deosebite spre Piața Unirii, strada Lăpușneanu și Copou. Accesul în zona auditoriumului se va face atât prin intermediul unei scări, cât și a liftului alăturat. Acestea se află în relație directă cu accesul din strada Cuza Vodă, fapt ce permite desfășurarea unor activități nocturne, independente de programul mediatecii. La nivelul mansardei, sub cupolă, va fi un amenajat un punct de belvedere, unde poate fi instalat un telescop.
Marius GAVRILESCU