Conform unor documente cadastrale studiate de reporterii ziarului Libertatea, Emilian Eva a fost stăpân, de-a lungul anilor, peste 611 loturi de terenuri agricole sau intravilane din Iaşi şi din împrejurimile oraşului. Acum, fostul magistrat anticorupţie aşteaptă din arest decizia instanţei care astăzi va hotărî dacă îl va cerceta în libertate sau va rămâne în spatele gratiilor.
În perioada 2003-2008, procurorul Emilian Eva a deţinut în Iaşi 250 de terenuri, cele mai multe în zone deosebit de bune, rezidenţiale, precum Bucium şi Plopii fără soţ. Probabil ca să nu atragă şi mai mult atenţia asupra sa, Eva le-a vândut, unul câte unul, unor prieteni sau unor apropiaţi astfel încât circuitul banilor să aibă o finalitate fericită pentru el. Conform aceloraşi documente, prin mâinile de latifundiar ale fostului procuror Eva, aflat acum în arest pentru mai multe fapte de corupţie, au trecut sute de loturi de pământ care erau poziţionate atât în Iaşi, în zone centrale deosebit de căutate şi de scumpe, cât şi în comuna Dumeşti, comuna condusa de primarul penal, Mihai Sabaiduc, şi în împrejurimile acesteia. Surprinzător, pe numele lui Eva mai sunt acum mai puţin de zece proprietăţi de acest gen.
http://www.barfadeiasi.ro/insectarul-de-cuvinte/cel-mai-pilos-primar-din-judetul-iasi/
În altă ordine de idei, activitatea procurorului Eva va intra sub lupa investigatorilor de la Inspecţia Judiciară. Ancheta va fi demarată ca urmare a numărului foarte mare de soluţii de neîncepere a urmăririi penale (NUP) şi de scoatere de sub urmărire penală (SUP) dispuse de procurorul latifundiar Eva, dar şi de achitări dispuse de instanţă în cazurile instrumentate de acesta.
„Inspecţia Judiciară va lua la mână absolut toate dosarele în care acesta a dat soluţii de NUP şi SUP. Totodată, trebuie spus că Eva Emilian are cele mai multe soluţii de achitări date de instanţă, ceea ce înseamnă că documentările sale nu au fost făcute bine”, au declarat surse judiciare pentru Libertatea.
Fostul procuror DNA Emilian Eva a fost arestat la data de 10 iulie pentru luare de mită, spălare de bani, efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, în scopul obţinerii pentru sine de bani, bunuri, ori alte foloase necuvenite. Anchetatorii au descoperit că medicul cardiolog Tesloianu Nicolae Dan – care l-a îngrijit pe tatăl procurorului – i-a oferit, în schimbul achitării sale, care viza printre altele şi o acuzaţie de mită, zeci de tablouri de valoare. Eva Emilian a fost detaşat de la Iaşi în structura centrală a DNA pentru a rezolva Dosarul “Telepatia”. Reîntors la Iaşi, Eva comite o serie de infracţiuni penale pentru care este arestat la propunerea procurorilor DNA.