Matematica este o știință deschisă. Odată ce te-ai împrietenit cu simbolurile ei, cu formulele de calcul sau cu schemele logice, poți spune că ai descoperit un posibil algoritm de înțelegere a lumii. Realitatea ți se va revela, treptat, ca un alfabet ce te invită – copil fiind – la jocuri nesfârșite, ajutându-te să devii adultul creativ și niciodată plictisit să cunoască.
Dacă vrea să nu-și uite menirea, școala de azi trebuie să redescopere, în formarea copiilor, acest adevăr simplu: matematica explică viața, fiind o prelungire esențializată a acesteia. În acest context, rolul concursurilor de matematică nu trebuie să fie doar acela de a stabili niște ierarhii la nivel județean, național sau internațional, ci de a aduce împreună copii și tineri din diverse colțuri ale lumii, provocându-i să-și descopere preocupări comune, să-și împărtășească idei și soluții de rezolvare a unor probleme, să creeze echipe informale de studiu, să se asigure că sunt în pas cu evoluția gândirii universale. Un asemenea model de bună practică educațională este reprezentat de concursurile AMC (American Mathematics Competition), la care elevii negruzziști participă de peste 20 de ani.
Ce înseamnă AMC?
Concursurile AMC s-au născut în 1950, la New York și s-au extins apoi în întreaga lume, la baza lor aflându-se convingerea organizatorilor că rolul matematicii este acela de a modela societatea, conducând la inovații în toate domeniile, nu doar în cele care presupun o matematică „tradițională”.
AMC 8 (American Mathematics Competition 8), AMC 10 (American Mathematics Competition 10) și AMC 12 (American Mathematics Competition 12) sunt primele faze ale olimpiadei de matematică din Statele Unite ale Americii. La AMC 8 pot participa elevii care sunt cel mult în clasa a VIII-a, la AMC 10, elevii care sunt cel mult în clasa a X-a și la AMC 12 – toți elevii. Elevii care se clasează în primii 2,5% la AMC 10 sau în primii 5% la AMC 12 se califică la faza finală a olimpiadei SUA, și anume AIME (American Invitational Mathematics Examination). Primii elevi de la AIME – dar numai dacă sunt cetățeni americani – pot participa apoi la USAMO (United States of America Mathematics Olympiad), competiție care reprezintă barajele pentru formarea echipei SUA participante la Olimpiada Internațională de Matematică. Anual, la AMC 8, AMC 10 și AMC 12 participă aproximativ 240 000 de elevi din 8000 de școli din întreaga lume.
Concursul se desfășoară în limba engleză, subiectele sunt primite prin poștă, iar rezultatele finale sunt trimise de către Mathematical Association of America. Exercițiile sunt de tip grilă, progresive ca grad de dificultate și orientate către aspectele practice și aplicative ale gândirii matematice, către rezolvarea de probleme în sens larg.
Dincolo de intenția generoasă de popularizare în plan mondial a matematicii, AMC are și scopul de a identifica, între participanți, potențialii cercetători ai viitorului, în sensul că rezultatele la AMC 10 și 12 contează la admiterea în prestigioasele universități americane Harvard, Princeton, MIT, Standford etc. Astfel, în invitația de participare adresată în 2016 părinților, Mathematical Association of America sublinia faptul că „Top 10 universități foarte cunoscute din SUA, incluzând și instituții tehnice internațional recunoscute, cer rezultatul de la AMC în formularele de aplicație.”
Colegiul Național „C. Negruzzi” Iași la AMC
Elevii negruzziști participă de peste două decenii la AMC, inițiatoarea acestei tradiții fiind Mihaela Cianga, profesoară de matematică și fostă elevă a Liceului „C. Negruzzi”, care s-a ocupat de administrarea concursului până acum 5 ani, când ștafeta a fost preluată de profesorul Adrian Zanoschi, de asemenea elev al școlii. Începând de anul trecut (2016), Colegiul „C. Negruzzi” a fost centru/administrator internațional al concursului, prin intermediul său participând la AMC școli din România, Grecia, Ungaria și Norvegia.
Palmares negruzzist la AMC 2017-2018
În acest an, la concurs au participat 70 de elevi din Iași (de la Colegiul „C. Negruzzi” și de la Colegiul Național Iași), după cum urmează: 36 de elevi la AMC 8, 23 la AMC 10 și 11 elevi la AMC 12.
Rezultatele din acest an ale elevilor negruzziști ne bucură și ne onorează, ele certificând faptul că școala ieșeană de matematică se menține la fel de performantă ca în trecut, știind să trezească și să întrețină în rândul copiilor și al adolescenților pasiunea reală pentru matematică – într-o epocă a științei preluate „de-a gata” de pe internet – facilitându-le accesul la competiții semnificative în plan internațional. Menționăm distincțiile cele mai importante obținute de elevii Colegiului Național „C. Negruzzi”:
§ Certificate of Distinction for qualifying to compete in the American Invitational Mathematics Exam (AIME): Tuchiluș Vlad, Antohi Robert (clasa a XI-a);
§ Honor Rolle of Distinction Certificate for scoring in the top 1% on the AMC 8: Lefter Lucia Maria, Cojocariu Daniela (clasa a VIII-a), Dumitraș Matei Teodor (clasa a VII-a);
§ Honor Rolle Certificate for scoring in the top 5% on the AMC 12: Tuchiluș Vlad, Antohi Robert (clasa a XI-a);
§ Honor Rolle Certificate for scoring in the top 5% on the AMC 8: Stoica George Ioan (clasa a VIII-a);
§ Honor Rolle Certificate for scoring in the top 5% on the AMC 10: Lefter Lucia Maria (clasa a VIII-a);
§ Certificate of Achievement for students in grade 6 or below for outstanding performance on the AMC 8: Pârvan Bianca (clasa a V-a);
§ Certificate of Achievement for students in grade 8 or below for their score of 90 or above on the AMC 10: Lefter Lucia Maria (clasa a VIII-a).
Aida POPA