Pentru Colegiul Tehnic C.F. „Unirea” din Pașcani, eleva Claudia Amarei din clasa a XII-a C va rămâne cu siguranță ambasadorul care, începând de astăzi, va reuși să-i facă pe toți ceilalți uniriști mai ambițioși, mai responsabili și mai încrezători că dorindu-ți cu adevărat, orice vis poate deveni realitate.
Claudia a aplicat și a fost acceptată la șapte universități din străinătate, cinci din Marea Britanie și două din Danemarca, prin intermediul ghidurilor complete pentru aplicare la universități UCAS, respectiv Optalgese.
“Acest drum al minunatei noastre viitoare absolvente a început în luna ianuarie când s-a înscris la universitățile britanice (Bath, Southampton, Greenwich, Cardiff, Middlesex) și a continuat în martie când a aplicat pentru DANIA și Business Academy Aarhus din Danemarca. Surpriza uriașă a fost acceptarea ei la toate cele șapte universități alese”, a declarat profesoara Iuliana Gordin, purtător de cuvânt la Colegiul Tehnic de Căi Ferate “Unirea”, Paşcani
În următoarea perioadă, Claudia se pregătește temeinic în vederea obținerii unei medii foarte bune la examenul de bacalaureat, întrucât admiterea ei este condiționată de acest lucru. Deocamdată, eleva a optat pentru universitățile din Southampton și din Bath din Regatul Unit și Business Academy Aarhus din Danemarca.
La final, când alegerea ei va fi una definitivă, Claudia își va atinge visul de a urma studiile unei universități care îi va asigura rampa de lansare către un loc de muncă pe domeniul dorit, oriunde în lume.
Aida POPA