Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare cu executare, în dosarul Gala Bute

0
97

Judecătorii Instanței Supreme au dat marţi prima sentință în dosarul “Gala Bute”. Astfel, pentru acuzaţia de abuz în serviciu, Elena Udrea a primit 6 ani de închisoare cu executare, în timp ce pentru acuzaţia de dare de mită a primit 5 ani. Procedural, se ia în calcul cea mai mare pedeapsă, adică cea de 6 ani. Aceasta a fost achitată pentru acuzaţia de deturnare de fonduri europene. Ştefan Lungu, fostul consilier al Elenei Udrea a primit 1 an şi  şase luni de închisoare cu suspendare, în timp ce Ana Maria Topoliceanu, cea care a denunţat-o la DNA, a primit 3 ani de închisoare cu suspendare. Tudor Breazu, consilierul Elenei Udrea, a primit în primă instanţă, o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu executare. Pe de altă parte, Ion Ariton, fostul ministru, a fost achitat. Toate sentinţele pot fi atacate atât de procurori, cât şi de avocaţi, întrucât nu sunt definitive.

După o lungă aşteptare, Elena Udrea a primit verdictul: a fost condamnată marți de Înalta Curte de Casație și Justiție la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul “Gala Bute”. Pe de altă parte, judecătorii i-au dedus din cei şase ani, perioada arestării preventive şi a arestului la domiciliu de la 25 februarie 2015 la 16 iunie 2015, adică aproximativ patru luni de zile. Ea a fost achitată pentru folosirea de documente şi declaraţii false, inexacte sau incomplete, pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene.

Detaliem, în continuare, celelalte condamnări din dosar:

Rudel Obreja, fostul președinte al Federației Române de Box, a fost condamnat marți de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul “Gala Bute” la cinci ani de închisoare cu executare. Acesta a primit la rândul său, mai multe pedepse: trei ani pentru complicitate la luare de mintă, cinci ani pentru evaziune fiscală, alți trei ani tot pentru evaziune și a fost achitat pentru spălare de bani. Pedepsele au fost contopite și va face pedeapsa cea mai grea, de cinci ani.

Tudor Breazu, administratorul terenurilor de la Nana deținute de Elena Udrea — 3 ani de închisoare cu executare

Gheorghe Nastasia, fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului — 4 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, cu un termen de încercare de 6 ani

Ana Maria Topoliceanu, fost director al Companiei Naționale de Investiții — 3 ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită cu un termen de supraveghere de 5 ani

Dragoş Marius Botoroagă, administratorul unei firme — 2 ani și 6 luni cu suspendare

Ștefan Lungu, fost consilier al lui Udrea — un an și 6 luni cu suspendare. Ion Ariton, fost ministru al Economiei, a fost achitat pentru acuzațiile de participație improprie la abuz în serviciu și folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite.

Rudel Obreja, cinci ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute

Elena Udrea risca ani grei de închisoare de închisoare în dosarul “Gala Bute”, ajuns la ultimul termen. Procurorii au cerut 21 de ani de detenție pentru fostul ministru al Turismului pentru acuzatii de abuz în serviciu, luare de mită și folosire de date false pentru obținerea de fonduri europene. Udrea a cerut însă achitare pe motiv că faptele nu sunt probate.

La termenul anterior, din 13 martie, judecătorii au amânat cu 15 zile verdictul. Procurorii DNA solicitau pedepse maxime pentru inculpaţii din dosar.

Alături de Udrea, au fost trimişi în judecată fostul ministru Ion Ariton, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, Tudor Breazu, fostul consilier al Elenei Udrea, Ştefan Lungu, fostul secretar general în MDRT Gheorghe Nastasia, fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii Ana Maria Topoliceanu şi Dragoş Botoroag.

În acest caz, Udrea are nu mai puţin de cinci acuzaţii, printre care luare de mită sau abuz în serviciu. Pedepsele maxime pentru abuzul în serviciu sunt de 7 ani, iar pentru luarea de mită pedepsele merg până la 10 ani. Pedeapsa maximă totală ar putea totaliza 21 de ani în închisoare, potrivit Realitatea TV.

La termenul anterior, Elena Udrea a declarat că se aşteaptă să fie achitată, pentru că nu crede că poate fi condamnată pe denunţuri mincinoase. “Se cere condamnarea, dar se cere şi achitarea, eu mă aştept ca în acest dosar să fiu achitată. Nu cred că se pot da condamnări pe denunţuri mincinoase, neprobate timp de doi ani cu nimic în instanţă”, a spus Elena Udrea.

“Acest dosar a fost construit în jurul Elenei Udrea. Trei ani s-a cercetat în acest dosar, nu am fost niciodată chemată. În 2 februarie, oamenii au fost luaţi cu mascaţii şi duşi la audieri în Gala Bute. Sunt convinsă că le-a fost frică tuturor celor chemaţi la DNA. Unii au ales să facă ceea ce se aştepta de la ei, ceea ce au crezut că îi va salva. Au fost speriaţi şi ameninţaţi să dea declaraţii. Speranţa mea e că măcar parte dintre judecăţile la nivel public la adresa mea au dispărut. Parchetul spune că mi-am construit sistem piramidal din oameni apropiaţi. Pe Nastasia nu l-am adus eu în minister. Pe Lungu l-am angajat fără să îl cunosc, mi-a fost recomandat de purtătorul de cuvânt al partidului. Doar pe Topoliceanu o cunoşteam. Nu am numit pe nimeni să îmi aducă şpagă. Practica de 10 la sută era una generalizată. Ştiam de încercările oamenilor de afaceri de a ajunge în anturajul demnitarilor pentru a beneficia de contracte. Am preferat să le dau lor dreptate. Le-am spus că dacă aud de asemenea practici să nu îmi spună mie, să anunţe DNA. În confruntarea cu Gărdean, acesta spune că nu a afirmat că geanta cu bani era pentru mine. Banii nu cred că erau pentru Obreja, ci pentru Bute. Bute a susţinut mult timp că nu şi-a primit onorariul întreg”, a susţinut Elena Udrea în ultimul cuvânt adresat magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La ieşirea de la instanţa supremă, fostul ministru al Turismului a mai spus că şi-a iertat demult denunţătorii şi că speră ca aceştia să fie achitaţi, informează Mediafax.

Întrebată cine ar fi avut interes să o scoată din joc, Elena Udrea a răspuns: “Simplu, doamna Kovesi şi domnul Coldea. A pornit acest dosar la două zile după ce am făcut denunţul. Eu am făcut denunţul vineri, iar cererile de arestare prevenetivă au început să curgă împotriva mea marţi, la cinci zile după. Probabil că interesul de a scoate anumiţi oameni politici din joc este acela de a scoate din joc pe anumiţi oameni care ştiau lucruri despre ei, pe de o parte, pe de altă parte, de a-i înlătura pe toţi cei care nu ar fi ascultat niciodată de ordinele lor (…) Uitaţi, astăzi domnul Coldea nu mai este în funcţie. Mult prea târziu. Le-a trebuit doi ani ca să confirme ceea ce am spus de acum doi ani şi într-adevărat să vină cineva cu o dovadă”.

Procesul a început la data de 22 aprilie 2015 și a parcurs 40 de termene.

La data de 21 aprilie 2015, Elena Udrea a fost trimisă în judecată, în dosarul “Gala Bute”, în care este acuzată de abuz în serviciu în legătură cu organizarea evenimentului omonim de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi respectiv de luare de mită în legătură cu finanţarea de către acelaşi minister a mai multor contracte.

Sursa:Realitatea.net

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here