Editie de Paste a targurilor Bag Expo si Expomineralia, la Palas

0
90

De miercuri, în ansamblul Palas se va desfășura o ediție special dedicată Sărbătorilor Pascale a târgurilor Bag Expo și Expomineralia. O selecție de genți, accesorii și bijuterii din pietre prețioase și semiprețioase este propunerea Palas de cadouri pe care să le ofere Iepurașul de Paște.

De miercuri până duminică inclusiv, în perioada 5 – 9 aprilie 2017, parterul Atriumului Palas Mall va găzdui târgurile Bag Expo și Expomineralia, reunite într-un nou format. La această ediție, dedicată celor care caută cadouri pentru Paște sau vor să își accesorizeze ținuta de sărbători, vor fi prezentate selecții de articole reprezentative pentru cele două expoziții. Astfel, cei care vor ca Iepurașul să le aducă persoanelor dragi accesorii la modă vor putea alege piese din colecția de primăvară – vară a Bag Expo, de la genți supradimensionate sau mini, până la rucsacuri versatile și cluth-uri extrem de elegante. Din piele naturală sau ecologică, cu imprimeuri geometrice sau florale, personalizate cu detalii „statement”, în culori pastel sau cu un design vintage, gențile propuse vor fi adorate de orice pasionată de stil. În plus, vor fi disponibile și propuneri de cadouri pentru bărbați, precum portofele, curele și genți.

Totodată, doamnele și domnișoarele se pot delecta și cu articole alese Expomineralia. Cele care vor să ofere accesorii în tedințele noului sezon sau să își îmbogățească propriile colecții  pot alege cercei, coliere, brățări, inele și alte bijuterii din pietre prețioase și semiprețioase. Iar pentru a fi siguri că aleg podoabele potrivite, clienții vor fi ajutați să identifice piatra specifică fiecărei zodii. Coral, ametist, onix, rubin, chihlimbar, turcoaz, safir, jad, ametist, smarald, perle, cristale și multe alte tipuri de pietre deosebite se numără printre propunerile târgului Expomineralia, din Atrium Palas Mall.

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here