Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus sesizarea instanței de judecată, cu acordul de recunoaștere a vinovăției inculpatei Rosu Adina, angajată a SC Information Bussiness Consulting SRL, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de dare de mită. Potrivit procurorilor, in perioada 2013-2015, inculpata Roșu Adina, în calitate de angajată a SC Information Bussiness Consulting SRL și responsabilă din partea acestei societăți cu derularea proiectului „Managementul sistemului de trafic în municipiul Iași”, cu intenție, i-a ajutat pe inculpații Mardarasevici Iulius Gabriel și Urdăreanu Tiberiu în comiterea infracțiunii de dare de mită, prin inițierea, participarea la elaborarea unor situații de lucrări conținând servicii neprestate și prezentarea acestora spre decontare către asociatul UTI Grup SA, cunoscând că sumele cuprinse la rubricile „servicii de customizare” și „servicii mentenanță” erau nereale. Aceste sumei reprezentau o parte (3,9 mil. lei) din mita de 10% (6,9 mil. lei) din valoarea contractului, remisă în acest mod inculpatului Nichita Gheorghe, primarul municipiului Iași, în schimbul semnării contractului și asigurării desfășurării în bune condiții a acestuia. În prezența apărătorului ales, inculpata Roșu Adina a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani și 6 luni, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat. Dosarul de urmărire penală privind pe inculpata Roșu Adina, împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul București.