Turiştii care merg în staţiunea Slănic Moldova pentru apa minerală fac cale întoarsă cu mâna goală. Izvoarele au fost oprite de firma care a intrat în posesia terenului. Societatea respectivă nu poate nici să furnizeze apa pentru că nu are licenţă, dar nici să o oprească pentru că resursele sunt proprietatea statului. Ciudat este şi faptul că un teren cu asemenea resurse a ajuns la o firmă privată.
Apa minerală curge la Slănic Moldova din 1801, iar, pentru prima dată în peste două secole, a fost oprită. De două săptămâni, proprietarul terenului pe care este instalaţia de pompare a spus stop.
Viceprimarul Constantin Rahău spune că acestea sunt proprietatea statului şi că proprietarul nu are dreptul să oprească aceste izvoare. De cealaltă parte, reprezentantul firmei care deţine terenul cere bani pentru pornirea instalaţiei deşi nu are licenţă de exploatare.
Administratorul special al firmei, Gheorghe Dascălu, spune: “Este o taxă care ne revine de drept. Să vă dau un exemplu simplu, dacă cineva găseşte petrol în curtea omului. E resursă minerală, aia nu poate fi discutată, dar îi plăteşte o chirie celui care se ocupă, pentru întreţinere. Licenţa de exploatare nu este în regulă. Nu am primit autorizaţia de funcţionare a punctului de lucru“.
Turiştii şi patronii de hoteluri şi pensiuni au de suferit în egală măsură. Ioan Munteanu, vicepreşedinte Organizaţia Patronală Turism Balnear, a declarat, pentru Realitatea TV: “Important este ca aceste izvoare să meargă pentru că dacă ele sunt închise îşi pot pierde proprietăţile sau se pot străpunge cu alte direcţii şi pierdem izvoarele din Slănic Moldova”.
Terenul a ajuns în proprietatea firmei după ce Perla, fostul proprietar, a intrat în insolvenţă. Problema este că şi noul proprietar a intrat în insolvenţă şi nu poate nici măcar să obţină o licenţă de exploatare a izvoarelor, aşa că situaţia este departe de o rezolvare.