Dupa 20 de ani, tramvaiele revin pe zona Nicolina. Vezi cum se va circula de maine pe ruta CUG-Copou

0
96

Începand de astazi a fost redeschisa circulatia cu tramvaiul pe portiunea cuprinsa intre Podu Ros si CUG, in regim de proba, urmand ca de maine sa se circule cu tramvaiul in regim normal.
Vom reuşi să deservim locuitorii care sunt din această zonă, după aproape 19 ani, din aprilie 1997, atunci când a fost suspendată activitatea cu tramvaiul pe Nicolina, din cauza liniei de la vremea respectivă. Astăzi, acest tronson este modernizat integral. Sunt aproape 9 kilometri de cale simplă de rulare pe traseul Podul Ros-CUG, pe care vom opera cu tramvaie de mare capacitate. Sunt tramvaie care au aproape 250 de locuri, asta insemnand, aproape, capacitatea a trei autobuze”, a declarat Maricel Ghercă, administratorul special al RATP Iaşi
Tramvaiele vor circula din Rond CUG până în Copou, cu o frecvenţă întrer 5 şi 10 minute. În total, vor fi 14 tramvaie care vor acoperi acest traseu în program normal.
Autobuzul 41 va deservi şi Ciurea. Pentru că nu putem să urcăm cu foarte multe mijloace de transport, autobuzul va întoarce în Piaţa Eminescu, iar cei care au abonamente pe traseul 9 sau 41 vor putea circula până la capăt Copou”, a mai precizat Maricel Ghercă.

Astfel, incepând de maine, 14 decembrie, apar următoarele modificări în circulaţia mijloacelor de transport public:

– se înfiinţează traseul de tramvai numărul 9, cu parcursul Copou – Târgu Cucu – Podu Roş – Tehnopolis şi retur;
– se desfiinţează traseul 41b;
– se modifică traseul 41, care va avea parcursul Blocuri Ciurea – Podu Roş – Târgu Cucu – Piaţa Independenţei;
– autobuzele de pe traseele 28 şi 47 vor opri în staţia Podu Roş la peroanele staţiilor de tramvai;
– autobuzele de pe traseul 41 vor opri la peroanele staţiilor de tramvai pe tronsonul Podu Roş – Biserica Înălţarea Domnului;
– autobuzele de pe traseele 27 şi 44 vor opri la peroanele staţiilor de tramvai pe sensul spre Blocuri Ciurea, iar pe sensul spre bd. Poitiers vor opri doar la peronul staţiei de tramvai Biserica Înălţarea Domnului, nu şi la cel din staţia CUG I (în zona respectivă vor opri doar în staţiile din dreptul Selgros, ca şi până în prezent).

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here