Povestesc adesea in scrierile mele despre oameni saraci, bolnavi, necajiti si abandonati de societate, oameni care traiesc din mila altora fara posibilitatea de a se descurca singuri. E o deosebita onoare pentru noi sa le putem fi de folos iar faptul ca multi dintre voi ne sustineti in ceea ce facem ne da curajul si posibilitatea de a merge inainte. Si totusi, printre bolnavii de care vorbeam, vin adesea oameni cu un caracter murdar, de joasa speta plini de rautate si mereu gata de cearta. Obisnuiti sa traiasca din mila altora, victimizandu-se, acuzand pe toata lumea, nemultumiti de ce si cat li se ofera, socotind ca li se cuvine totul se plang mereu de ce li se intampla, toata lumea fiind vinovata mai putin ei.
F.S. e o femeie de vreo 60 de ani si are un copil bolnav psihic. In urma cu multi ani, dupa moartea sotului, neputand plati anumite lucruri, au fost evacuati din casa, gasindu-si in cele din urma un adapost tocmai in cimitir. Au supravietuit 13 ani intr-o baraca improvizata, fara apa sau curent electric, in compania sobolanilor care le dadeau mereu tarcoale, ne mai sperand ca viata le va surade iarasi.
In urma cu patru ani, mai multi oameni dintr-o biserica din zona i-au vizitat si vazand in ce stare erau, cuprinsi de mila, au hotarat sa-i ajute oferindu-le un loc si un trai mai bun. Din banii lor, au inchiriat o casa frumoasa dar nelocuita, oferindu-le astfel un loc incomparabil cu cel in care locuisera inainte. Tot ei s-au organizat si au facut in asa fel ca in acesti ani sa nu duca lipsa de nimic, nici de imbracaminte, de hrana sau de cele necesare vietii de zi cu zi.
Poate ca lucrurile ar fi continuat asa multa vreme daca proprietarul casei nu ar fi avut nevoie de imobilul respectiv, cerandu-le sa elibereze spatiul. Negasind alte solutii mai bune si dupa posibilitatile lor, in incercarea de a nu-I lasa in strada, oamenii m-au sunat cerandu-ne sa oferim un loc celor doua persone aflate in pericolul iminent de a ajunge din nou in strada. Tot ei au suportat si cheltuielile de transport pana la Tinca, unde au fost aduse in cele din urma, multumiti si plini de bucuria ca au putut fi de ajutor in tot acest timp.
Numai ca, la nici doua ore de la plecarea lor, cele doua persoane, mama si fiu au inceput sa faca scandal invocand cele mai diverse neajunsuri pe care le aveau intr-una din cele mai frumoase case pe care le avem. Voiau doua camere doar pentru ei. Spuneau de asemenea ca nu le place prezenta altora prin curte, ei fiind obisnuiti sa stea singuri iar mancarea pe care inca nu apucasera sa o guste, nefiind inca ora mesei, nu era buna. Apoi au inceput blestemele la adresa celor care timp de patru ani i-au sustinut si ajutat sa nu le lipseasca nimic, acuzandu-i de toate relele din lume si amenintand ca va face plangere la politie impotriva lor. In cele din urma, au iesit pe poarta, hotarate fiind sa plece inapoi, sperand la o viata mai buna si la alti oameni care sa le intretina dupa pofta inimii lor.
Facand o statistica, am realizat ca din cei peste o mie de oameni trecuti pe la Dumbrava si Tinca, 25 la suta aleg sa traiasca pe strazi sau in alte locuri mizerabile, preferand sa cerseasca ori sa gaseasca persoane sensibile si miloase care sa le ofere ceva.
Pentru noi, aceasta saptamana a inceput intr-un mod neplacut, care ne-a marcat pe toti vazand inca odata cat de fragila e viata si cat de repede poti ajunge… sa nu mai fii. Mihaela era o femeie de vre-o patruzeci de ani, cu diferite afectiuni psihice, ajunsa in grija noastra in urma cu cateva luni. Starea ei s-a inbunatatit simtitor, necreindu-ne probleme de nici un fel. Parcurgea kilometri intregi in fiecare zi plimbandu-se de la poarta pana in celalalt capat al curtii, avand apoi, de fiecare data o pofta de mancare teribila. In urma cu cateva zile, insa, aflata in curte unde se serveste masa cand e vreme frumoasa, s-a inecat in timp ce manca si cu tot efortul femeii care era acolo cat si al celor de la SMURD sositi in doar 6 minute, cateva zile mai tarziu, Mihaela a decedat in spitalul din Oradea.
Nu, nu tot ce se intampla aici e placut si frumos, uneori povara si responsabilitatile zilnice apasa greu, dar de fiecare data trebuie sa ridicam capul, sa privim partea buna si minunata purtare de grija a lui Dumnezeu. In speranta ca veti avea o saptamana placuta, fiti binecuvantati si fiti o binecuvantare.
Viorel Pasca
Dumbrava, Bihor
