Economic

Drumul spre noua ta casă începe vineri la Salonul Imobiliar Palas

By Redacția

April 18, 2024

O locuință nouă este un vis împlinit și dacă ți-ai propus ca anul acesta să faci marele pas, dar încă nu ai găsit locul ce te va ajuta să-ți trăiești acest vis zi de zi, vino la Salonul Imobilar Palas, primul eveniment de profil din regiunea Moldovei! Timp de două zile, în perioada 19 – 20 aprilie, dezvoltatori și agenții imobiliare te vor ajuta să alegi inspirat viitoarea casă, iar instituțiile bancare te vor îndruma să găsești soluția optimă de finanțare a căminului pe care ți-l dorești. Vei avea acces simultan la oferte multiple: case, apartamente, proprietăți, dar și alte oportunități de investiții. În cadrul Salonului Imobiliar Palas va fi prezentat și proiectul rezidențial dezvoltat de IULIUS în zona Sf Andrei din Iași – TATAMI SEVEN.

 Pentru a lua o decizie atât de importantă precum achiziția unei case sau a unui apartament, este important să analizezi piața și să te documentezi pentru tot ce presupune aprocesul, iar Salonul Imobiliar Palas îți oferă această oportunitate. Evenimentul organizat de ansamblul Palas va transforma Atriumul, în perioada 19 – 20 aprilie, într-un „accelerator” de noutăți și servicii din industria imobiliară. Vei afla cele mai bune oferte de case, apartamente sau garsoniere din aria ta de interes, vei găsi soluțiile de finanțare cele mai potrivite pentru tine și vei putea discuta, față în față, cu dezvoltatori, agenți imobiliari, furnizori de soluții moderne de amenajare, pentru a face cea mai bună alegere. 

Proiectele prezentate în Atriumul Palas sunt: TATAMI SEVEN, Freya Homes, Contemporan Homes, Lazăr Zentrum, Ansamblul Dimineții, Evergreen Towers și Copou Garden. Tot în cadrul Salonului Imobiliar Palas vor fi prezenți și reprezentanți de la Unicredit Bank, TBI Bank, Banca Transilvania, BRD și CEC Bank, ce vor oferi soluții financiare. Neoteric Design va aduce idei de amenajări interioare, Caretta va asigura acoperișul căminului tău, iar Kiwi Finance, brokeraj financiar te va ajuta să iei deciziile financiar potrivite pentru tine.

TATAMI SEVEN este prima clădire rezidențială din portofoliul IULIUS, aflată în zona Sf Andrei din Iași. Clădirea are șapte etaje, iar apartamentele au suprafețe între 49 mp și 148 mp, fiind cu una, două și trei camere.

Te așteptăm vineri și sâmbătă la Salonul Imobiliar Palas, primul eveniment de profil din regiunea Moldovei!