Reportaje

Două noi specii de insecte au fost identificate pentru prima data in Romania in rezervatia Dunele Marine de la Agigea

By Redacția

May 10, 2023

Cercetătorii din cadrul Stațiunii Biologice Marine „Prof. Dr. Ioan Borcea” din Agigea, a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), în colaborare cu 2 specialiști din Slovacia și Cehia, au publicat de curând o lucrare în care semnalează pentru prima dată în România prezența a 2 specii de musculițe ce nu depășesc 3 mm în lungime. În engleză sunt cunoscute publicului larg sub denumirea de „moth flies”, care s-ar traduce ca „muște-molii”, ducându-ne cu gândul la aspectul lor asemănător unor fluturi de noapte. Fiind insecte puțin studiate în România, cele 2 specii încă nu au nume popular, dar poartă un nume științific, valabil în toate țările de pe Glob: Clogmia albipunctata și Atrichobrunettia graeca. Clogmia albipunctata este o specie invazivă în Europa și implicit în România. Este de asemenea și sinantropă (adică trăiește în preajma așezărilor omenești). La momentul actual, probabil majoritatea locuințelor din România au sau au avut în trecut această specie în casă, fiind localizată de obicei în încăperile cu un grad mai mare de umezeală, cum ar fi băile. Cum studiul acestor mici insecte necesită experiență și examinarea în detaliu la microscop a specimenelor, au fost studiate puțin la noi în țară. Astfel se explică de ce abia acum specia este oficial semnalată din România, într-o lucrare științifică, ea fiind probabil prezentă la noi de cel puțin câțiva ani de zile. Atrichobrunettia graeca este o specie rară, a cărei biologie este încă necunoscută cercetătorilor. După cum îi spune și numele științific, a fost descoperită pentru știință pentru prima data din Grecia, relativ recent, în anul 1993. La momentul actual este cunoscută din Grecia, Albania, Cehia, Marea Britanie, Irlanda, și mai recent, din România, din aria natural protejată Dunele Marine de la Agigea. Larvele acestor musculițe sunt elemente importante în lanțul trofic, fiind descompunători ai materiei organice în natură, în special în zonele cu umezeală. De asemenea, atât larvele cât și adulții reprezintă sursă de hrană pentru alte viețuitoare. Această descoperire sugerează încă o dată necesitatea existenței și păstrării intacte a zonelor protejate din România, acestea adăpostind cu siguranță multe specii de nevertebrate ce așteaptă să fie descoperite, reprezentând printre ultimele refugii din Europa ale acestora. Studiile au demonstrat că sănătatea și stabilitatea unui habitat sunt cu atât mai mari cu cât numărul de specii din habitatul respectiv este mai mare și mai divers. Astfel, este imperios necesar să cunoaștem cât mai bine speciile cu care împărțim planeta (mai ales când vine vorba de nevertebrate, care reprezintă elemente-cheie în funcționalitatea ecosistemelor) și relațiile dintre acestea. Rezervația „Dunele Marine de la Agigea” poate fi vizitată zilnic între orele 08.00 – 18.00. Aria naturală protejată Dunele Marine de la Agigea se află în incinta Stațiunii biologice marine „Prof. Dr. Ioan Borcea”, care aparține Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC). Începând cu luna aprilie 2022, Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate împreună cu UAIC implementează proiectul „Implementarea de măsuri active de conservare pe teritoriul sitului Natura 2000 ROSCI0073 Dunele marine de la Agigea și a ariei naturale protejate de interes național Dunele Marine de la Agigea”, finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2021. Proiectul își propune implementarea măsurilor de conservare activă identificate în cadrul elaborării Planului de Management al ariei naturale protejate Dunele Marine de la Agigea. Statutul ariei naturale protejate depinde în foarte mare măsură de punerea imediată în aplicare a măsurilor de conservare întrucât acest sit a fost afectat în decursul timpului de mai multe lucrări de infrastructură (construirea Portului Constanța, sistemul de apărare din al II-lea Război Mondial). De asemenea, având în vedere locația sa centrală, în rândul stațiunilor turistice de la Marea Neagră, proiectul își propune și elaborarea unei strategii de educare a publicului larg, care să se concretizeze într-un punct de informare cu privire la structura, funcționarea și importanța ecosistemelor litorale de la Marea Neagră. Aida POPA