Deschidere

Dorel de la Symmetrica, calcat de hoti. Pavelele pentru aleile din cartierul Alexandru cel Bun, furate de sub nasul muncitorilor

By Redacția

March 26, 2016

Un palet cu pavele a fost furat saptamana aceasta din zona de lucrari aflata sub observatia firmei Symmetrica Veresti, cea care se ocupa, intr-un mod total anarhic, de pavelarea aleilor din imediata apropiere a podului Cerna. Practic, sefii de echipa pusi sa coordoneze aceasta lucrare, niste Dorei in carne si oase, au gasit de cuviinta sa sparga asfaltul de pe aleea care face legatura intre Podul Cerna si parcul de pe strada Milcov, sa puna in mijlocul acesteia baricade de nisip si balast, intr-un capat al aleii sa depoziteze pavele si apoi …sa se apuce de aleea de la Biserica Sf. Nectarie, dispusa in celalalt capat al zonei. Practic, Doreii au facut impracticabila o aleea foarte tranzitata, prin spargerea ei si umplerea cu materiale, au abandonat-o si s-au apucat sa paveleze o alee pe care nu merge nici dracu, doar din cand in cand, preotul paroh Petrica Lehaci si cativa enoriasi. Ei bine, in timp ce muncitorii naduseau sa paveleze drumul spre rai, din cealalta parte, hotii se aprovizionau de zor cu pavele, semn ca Dumnezeu nu a tinut deloc cu anarhia acestei organizari de santier dar nici cu buzunarele iesenilor din banii carora s-au cumparat acele materiale.